Stare de alertă în România. Principalele restricții și măsuri ce se aplică timp de 30 de zile

×
Publicitate

România a intrat, începând de vineri, 15 mai, în starea de alertă, pentru o perioadă de 30 de zile. Autoritățile au anunțat care sunt noile restricții și măsuri ce se vor aplica, precum și amenzile impuse în caz că acestea nu se vor respecta.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Principalele măsuri și restricții ce trebuie respectate pentru următoarele 30 de zile au fost sintetizate de site-ul avocatnet.ro.

LISTA principalelor măsuri în starea de alertă

 

1. Este necesară o declarație pe propria răspundere pentru deplasările în afara localității. Deplasarea în afara localității este interzisă, ca regulă, cu anumite excepții.

Motivele pentru care este permisă deplasarea în afara localităților pot fi descoperite AICI.

2. Masca de protecție este obligatorie în spațiile comerciale (magazine), mijloace de transport și la locul de muncă și în alte spații închise (purtarea măștii înseamnă că nasul și gura sunt acoperite).

3. Obligații pentru firme și pentru instituții și autorități publice în ceea ce privește proprii angajați și vizitatorii:

- asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului propriu şi vizitatorilor, la punctele de control-acces în incinte;

- dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spațiile de lucru;

- respectarea regulilor privind desfășurarea activității în birourile cu spații comune (open space) și a regulilor privind funcționarea unităților de cazare în regim hotelier;

- decalarea programului de lucru, pentru entităţile cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se realizeze la intervale de minimum o oră, pe parcursul a minimum trei ore, în tranșe de minim 20% din personal.

4. Cei care desfășoară activități de lucru cu publicul:

- accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;

- să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,3 de grade Celsius;

- să asigure dezinfectarea suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat/ghișeelor.

5. Sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, concerte sau orice alte întruniri în spații deschise, precum și de activități culturale, științifice, artistice, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine și de tratament balnear desfășurate în spații închise.

Excepțiile de la această interdicție sunt următoarele:

- activitățile organizate de slujitorii cultelor religioase, cu participarea publicului, care se desfășoară doar în exteriorul lăcașurilor de cult, precum și practicile și ritualurile cu caracter privat în interiorul lăcașurilor de cult (cu participarea a maxim 16 persoane) se realizează cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție stabilite; slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice;

activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;

- activitățile de pregătire a sportivilor de performanță în cantonamente, care se desfășoară cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;

- activitățile culturale desfășurate în spațiile special destinate, respectiv la nivelul muzeelor, bibliotecilor și a sălilor de expoziții care se desfășoară cu respectarea măsurilor de prevenire și protecție;

- activitățile recreativ-sportive în aer liber, precum ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și altele asemenea, care se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună.

6. Este suspendată temporar activitatea de servire şi consum al produselor în spațiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât și la terasele din exteriorul acestor locații.

Sunt exceptate activitățile de preparare a hranei, cât și de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drive-in“, „room-service“, livrare la client, ”take-away” etc.

7. Este suspendată temporar activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale cu suprafața construită mai mare de 15.000 mp, în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici. Excepțiile sunt următoarele:

- vânzarea produselor alimentare, veterinare, farmaceutice, a produselor și serviciilor de optică medicală şi a serviciilor de curățătorie;

- vânzarea produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;

- activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului.

8. A fost prelungită măsura suspendării zborurilor efectuate spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Franța, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia și Iran, și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.05.2020. Sunt exceptate însă zborurile pentru transport de marfă, corespondență, cele umanitare ș.a. asemenea.

9. Este interzisă intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor, cu anumite excepții.

10. Este suspendat transportul rutier internațional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos și Turcia și din aceste țări către România, până în data de 01 iunie 2020.

Transportul rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale e posibil doar cu îndeplinirea tuturor condițiilor de mai jos:

- sunt transportate numai persoanele care: au un contract de muncă valabil pe teritoriul statului de destinație, au drept de ședere valabil în statul de destinație sau se întorc în România din statul în care au lucrat sau au locuit;

- există acordul, aprobarea sau avizul statelor tranzitate și a statului de destinație privind desfășurarea cursei;
operatorul de transport rutier informează Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, cu cel puțin 24 de ore înainte;

- operatorul de transport rutier care efectuează transportul, împreună cu agenția de recrutare și persoanele care urmează a fi transportate iau toate măsurile necesare pentru respectarea normelor și recomandărilor autorităților responsabile privind evitarea aglomerării persoanelor, măsurile de protecție și siguranță a pasagerilor și conducătorilor auto.

11. Se instituie, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, măsura carantinării/izolării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura mai sus menționată sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autorități.

12. Se reia activitatea cabinetelor de medicină dentară pentru cazurile care nu reprezintă urgență, cu respectarea măsurilor de prevenire și control a răspândirii infecțiilor.

13. Se reia asigurarea asistenței medicale ambulatorii pentru cazurile care nu reprezintă urgență și care nu au potențial de agravare, cu condiția organizării activității astfel încât consultațiile să fie efectuate doar cu programare prealabilă și interzicerea staționării pacienților în zonele de așteptare, precum și activitățile de internare a pacienților care nu sunt urgențe medicale, la nivelul unităților sanitare non-COVID, cu menținerea interdicțiilor de acces a aparținătorilor, fiind obligatorie organizarea unui sistem de informare a acestora despre starea pacienților internați.

14. Se menține măsura suspendării cursurilor din toate unitățile și instituțiile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar. Dar se permite desfășurarea, după data de 02.06.2020, a unor activități de pregătire, pe o perioadă de 2 săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a VIII-a, a XII- a și a XIII-a), precum și pentru organizarea examenelor naționale în condițiile respectării măsurilor de prevenire.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face Kayla Simmons, la 30 de ani, după ce s-a lăsat de volei
Ce face Kayla Simmons, la 30 de ani, după ce s-a lăsat de volei
Citește și...
Diana Buzoianu: 30.000 de accesări în aplicația „Inspectorul balastierelor”. „Există o caracatiță cu legături politice”

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, anunţă că, după lansarea aplicaţiei Inspectorul Balastierelor, în sistemul informatic au fost înregistrate zeci de mii de accesări din partea unor oameni.

Nicușor Dan condamnă Rusia după drona căzută la Galați: „Siguranța cetățenilor este prioritatea absolută”

Președintele Nicușor Dan a condamnat ferm Rusia după prăbușirea unei drone pe teritoriul României, la Galați, subliniind că siguranța cetățenilor rămâne prioritatea absolută.

Incident cu dronă a Rusiei. Procurorul general al României a dispus monitorizarea situaţiei din zona municipiului Galaţi

Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a dispus, sâmbătă, monitorizarea situaţiei din zona municipiului Galaţi unde s-a prăbuşit o dronă rusească, şi a perimetrului afectat, în raza căruia au fost înregistrate distrugeri.

Recomandări
LIVE TEXT: Dronă a Rusiei, prăbușită în orașul Galați. MApN anunță că a detectat alte ”fragmente” în județul Tulcea

În Galați, pentru prima dată de la începutul conflictului din țara vecină, fragmente dintr-o dronă militară au căzut într-o gospodărie din oraș, în noaptea de sâmbătă spre duminică. 

A treia zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Carburanţii au ajuns la preţuri record după majorări succesive

Carburanţii s-au scumpit sâmbătă noaptea în toate staţiile de alimentare. Cele mai mari creşteri de preţuri sunt în staţiile Rompetrol, 20 de bani/l la benzină şi 15 bani la motorină, şi în cele MOL, de 20 de bani la diesel şi 13 bani la benzină.

De ce nu a putut fi doborâtă drona rusească ajunsă în Galați. Armata anunță rearanjarea apărării la granița cu Ucraina

Ministrul Apărării a anunțat că Armata analizează rearanjarea sistemelor de apărare ale României de la granița cu Ucraina, după ce o dronă rusească s-a prăbușit în orașul Galați. Drona nu a putut fi doborâtă pentru că zbura la altitudine prea mică.