Șoferul unei ambulanțe care se afla în misiune a fost amendat de poliție şi lăsat fără permis, în Alba. Care este motivul

62531469

Un şofer de ambulanţă care se deplasa la un caz, a fost amendat cu peste 1.800 de lei şi a rămas şi fără permis de conducere, după ce a pătruns pe o trecere la nivel cu calea ferată, în Aiud, deşi barierele erau coborâte.  

”La data de 8 iunie 2025, poliţiştii din Aiud au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 1822,5 lei, precum şi măsura reţinerii permisului de conducere, pentru o perioadă de 120 de zile, unui bărbat de 31 de ani, din comuna Lopadea Nouă, care, la aceeaşi dată, a condus o autospecială SMURD, pe strada Gării, din municipiul Aiud”, anunţă IPJ Alba.

Autospeciala se afla în misiune cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune, iar șoferul acesteia a pătruns pe trecerea la nivel cu calea ferată, prevăzută cu bariere, acestea fiind coborâte, nefiind respectate prevederile art. 61, pct.2, din OUG 195/2002, explică poliţiştii.

Acesta a fost observat de către un echipaj de poliţie care se afla în coloana de maşini staţionate la barieră, în spatele autospecialei.

”Sancţiunea a fost aplicată conform art. 138, alin. (1), lit. a, din HG 1391/2006, ulterior soluţionării accidentului rutier la care au intervenit cele două echipaje”, precizează IPJ Alba.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62504288
Un constănțean care împreună cu fiul său de 15 ani a agresat un alt bărbat, reţinut. Adolescentul este cercetat în libertate
Un bărbat care împreună cu fiul său de 15 ani a agresat un alt bărbat pe o styradă din comuna Lipniţa, din judeţul Constanţa, a fost reţinut.
62550345
Târgu Mureș, lovit de o furtună violentă după caniculă. Copaci doborâți și zeci de apeluri la 112
După codul galben de caniculă de peste zi, o furtună puternică a făcut ravagii, duminică, în Târgu Mureș. Vântul a pus la pământ mai mulți copaci, care au avariat mașini și stâlpi de curent. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
62550343
Zilele orașului Galați s-au încheiat cu un spectacol de drone care au format imagini emblematice pentru oraș
Zilele orașului Galați s-au încheiat cu un spectacol impresionant de drone.