Silvicultorii protestează vineri în fața Guvernului. Ei cer abrogarea „ordonanței trenuleț”. Lista completă a revendicărilor

62514019

Silvicultorii, alături de ceferişti, militari în rezervă, poliţişti, mineri, siderurgişti, energeticieni, vor protesta vineri în fața Guvernului, a anunțat Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Acţiunea reprezintă continuarea celor trei mitinguri organizate în toamna anului 2024, la Ministerul Muncii şi la Guvernul României, în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, la care au participat zeci de mii de membri ai sindicatelor din cadrul Confederaţiei Meridian şi pensionari din majoritatea sectoarelor economice, a mai transmis federația.

Revendicările sindicaliștilor

Sindicatele din silvicultură vor susţine următoarele revendicări:

- Abrogarea ORDONANŢEI AUSTERITĂŢII – O.U.G. 156/2024, prin care Guvernul a introdus o serie de măsuri fiscal-bugetare aberante ce conduc la scăderea considerabilă a nivelului de trai al lucrătorilor şi la accentuarea sărăcirii populaţiei, diminuând şi îngheţând salariile, încălcând contractele colective de muncă şi afectând substanţial veniturile salariaţilor şi pensionarilor, cu impact semnificativ asupra puterii de cumpărare, în contextul unei inflaţii care a depăşit 10% în anul 2023, respectiv 5% în anul 2024 şi al majorării semnificative a tuturor preţurilor, începând de la carburanţi, alimente de bază, medicamente, servicii şi utilităţi.

- Plata compensaţiilor de la bugetul statului, restante pentru anul 2024, reprezentând serviciile silvice obligatorii prestate de administratorii de păduri şi plata alocaţiilor bugetare aferente susţinerii activităţii de administrare a pădurilor proprietate publică, administrarea ariilor naturale protejate şi respectiv creşterea cailor de rasă, conform reglementărilor Legii 331/2024 - Codul Silvic.

- Exceptarea administrării pădurilor statului de la aplicarea guvernanţei corporative, aşa cum au fost exceptaţi administratorii pădurilor aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale prin Noul Cod Silvic - Legea 331/2024. Solicitarea de înlocuire a guvernanţei corporative, formă de management ce are ca principal obiectiv maximizarea profitului, este bazată pe necesitatea aplicării managementului forestier durabil la păduri, aşa cum se întâmplă la nivelul statelor europene (conform Rezoluţiei H1 a Conferinţei de la Helsinki privind protecţia pădurilor în Europa, adoptată în anul 1993). Specialiştii consideră că unica formă de management care poate asigura continuitatea în gospodărirea şi protejarea pădurilor prin dezvoltarea echilibrată şi unitară a celor trei funcţii ale pădurilor: funcţia socială, funcţia ecologică şi cea economică, este managementul forestier durabil.

- Eliminarea din Programul de guvernare 2024-2028, a măsurii de reducere a numărului direcţiilor silvice, asumată de Guvern pentru a fi implementată în primele 6 luni ale anului 2025, decizie politică considerată de specialişti eronată şi care va pune în pericol administrarea pădurilor pe termen lung, va conduce la escaladarea fenomenului tăierilor ilegale, la degradarea şi distrugerea pădurilor ţării. Atragem atenţia Guvernului României că pădurile reprezintă bun de siguranţă naţională şi, conform Legii 51/1991 – privind securitatea naţională, acţiunile care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier, cinegetic şi piscicol, apelor şi altor asemenea resurse, cu consecinţe la nivel naţional sau regional, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României.

- Respectarea de către Guvern a angajamentului luat în discuţiile avute cu sindicatele în 29 noiembrie 2024, pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 28 lit. k) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care reglementează încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi plata contribuţiilor pentru aceste categorii de salariaţi, începând cu 1 septembrie 2024, data intrării în vigoare a legii pensiilor.

„Revendicările susţinute de Federaţia Sindicatelor Silva au ca scop asigurarea unor condiţii decente de muncă, de salarizare şi de pensionare pentru lucrătorii din domeniul silvic, asigurarea unei gestionări durabile a pădurilor, indiferent de forma de proprietate, consolidarea activităţii administratorului pădurilor statului, menţinerea locurilor de muncă în sectorul silvic, precum şi reconsiderarea rolului silvicultorilor în societate”, subliniază Federaţia.

Angajații de la stat, nemulțumiți de „ordonanța trenuleț”

Mai mulți angajați ai Senatului României au declanșat, miercuri, un protest spontan, chiar în timp ce președintele acestei Camere anunța că vor fi aplicate restructurări de personal.

Ilie Bolojan a anunțat reducerea schemei de personal de la 796 de posturi la 618 posturi, deoarece actuala organigramă ”nu mai asigură funcţiile necesare desfăşurării unei activităti parlamentare eficiente.

Protestatar: „Toate funcțiile acestea sunt efemere. Noi suntem cei care asigurăm continuitate, expertiză. Nu se poate să veniți cu idei de genul: vrem să schimbăm tot timpul oameni, dar vrem să avem expertiză, vrem să avem specialiști. Cum vom realiza lucrul acesta?”.

De asemenea, angajații metroului bucureștean au continuat miercuri protestul în fața Guvernului, după acțiunea de o oră de marți, în fața ministerului Finanțelor. Ei au cerut salarii mai mari și finanțarea corespunzătoare a societății de stat.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cutremur de suprafață în Galați. A avut o magnitudine de 3,7

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 3,7 s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 15:37, în Moldova, judeţul Galaţi, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Un sibian a dat mită 2.500 lei ca să promoveze examenul auto, dar a fost respins și a anunțat singur Poliția

Un sibian a dat mită 2.500 de lei ca să promoveze examenul auto şi tot nu l-a luat, iar suspectul care ar fi cerut şpaga a fost condus, miercuri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Polițiștii din Galați au reținut un șofer după o urmărire cu focuri de armă. Un apropiat al acestuia i-a sărit în ajutor

O urmărire ca în filme, cu focuri de armă, pe un drum din județul Galați, s-a încheiat cu reținerea șoferului, dar și a unui individ care a sărit în ajutorul lui. 

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.