Scandalul azilelor. Victimele au fost drogate „ca să doarmă 15 ore”, iar hainele le-au fost stropite cu insecticide

62364036

Referatul de arestare al procurorilor DIICOT în dosarul „Lagărele” Ilfovului conţine o serie de elemente care subliniază tratamentele inumane la care au fost supuse victimele, relatează Buletin de Bucureşti, citat de news.ro.

Un asistent medical generalist de la unul dintre centrele vizate de oamenii legii  “a acţionat contrar jurământului depus în calitate de asistent medical generalist, întrucât fiind deranjată de faptul că o beneficiară a centrului i-a solicitat un consult, acuzând probleme cu stomacul, a pedepsit-o pe aceasta prin aceea că i-a oferit acelei beneficiare o pastilă de Diazepam (un sedativ puternic) minţind-o că îi oferă o pastilă pentru afecţiuni digestive”, se arată în referatul procurorilor, citat de Buletin de Bucureşti.

Potrivit martorilor, pacienta “s-a dus la XXX că o doare burta iar asistenta i-a zis că îi va da un Metroclopramid. I-a dat o pastilă, după care, beneficiara a avut o discuţie cu asistentul social Dana care i-a dat un sandviş. […] Am asistat la un episod în care Roxana a spus că îi era rău şi am solicitat asistentei să vină să o consulte. Asistenta a văzut că are parametrii buni şi a acuzat-o că se preface şi i-a spus că îi aduce o pastilă de Metroclopramid. Roxana Maria a luat pastila şi la câteva minute i-am oferit o plăcintă şi, până să apuce să termine de mâncat, Roxana Maria a devenit somnolentă şi a adormit cu mâncarea în gură. Mi-a spus până să adoarmă că a primit Diazepam şi o să doarmă 15 ore”.

De asemenea, din cauza igienei precare, centrele de asistenţă socială privată se confruntau cu episoade frecvente de infestare cu insecte. În multe cazuri, serviciile de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie erau formale iar angajaţii aplicau tratamente chimice cu substanţe care nu se găsesc în comerţ ci trebuie folosite doar de personal specializat de la firme autorizate.

„[…]în legătură cu achiziţionarea şi folosirea unor substanţe de dezinsecţie, rezultând intenţia numitei XXX de a folosi aceste substanţe fără a apela la serviciile specializate, fiind de altfel avertizată de persoana autorizată să furnizeze şi să aplice soluţiile că acestea trebuiesc pulverizate de personal calificat întrucât ar putea să cauzeze moartea persoanelor care folosesc spaţiile respective”, se arată în referatul de arestare.

Buletin de Bucureşti prezintă mai multe stenograme ale discuţiilor pe această temă:

Angajat: Bine, bossule. Ăăă… M-am uitat şi de gândaci.

Manager: Şi?

Angajat: Nu prea, n-am dat de nici unul. E de ăia leşinaţi.

Manager: Înseamnă că o fi minţit ăsta, mă, că mai era?

Angajat: Cine? Nicoleta? Dracu ştie. Şi ăsta mi-a zis mie să aflu că e mult, mult şi la el. Da de unde dracu, mă? Zi, i-ai luat de pe haine, de pe undeva.

Manager: Unde-s mulţi, mulţi? În partea ailaltă?

Angajat: Da!

Manager: Bă, eşti nebun? Erau hainele, băgă-mi-aş p… în gura lor. Dă-le ca lumea să şi bea.

Angajat: Le-am dat. Le-am dat şi alaltăieri…

Manager: De unde dracu să fie acolo? Ei le-a luat.

Angajat: Păi după ei, de unde crezi?

Manager: Da’ de unde dracu? Dă, mai dă-i şi astăzi, dă-le până-i găseşte dracii. Arată-le cum să dea.

Angajat: Dau şi sus?

Manager: Păi nu, dacă ai dat sus ieri, nu. Sus, dacă nu sunt problem, n-ai de ce. Dă-i la ei, dacă e. Să dai şi pe haine, să dai şi pe ei, să dea dracii în ei.

Angajat: Bine, boss.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62347756
Cetăţean turc, prins fără permis şi drogat la volan, pe o stradă din Voluntari. Avea patru substanţe psihoactive în organism

Un cetăţean turc a fost reţinut, duminică, după ce a fost prins conducând un autoturism, pe o stradă din oraşul Voluntari, în timp ce se afla sub influenţa stupefiantelor, În plus, bărbatul nu are permis de conducere.

62364156
O casă din Cluj a fost distrusă de o explozie puternică. Două persoane au suferit atacuri de panică

O explozie puternică a distrus, duminică dimineață, o casă din Băița, județul Cluj. Când au ajuns pompierii în fața locuinței, era un maldăr de moloz.

62364155
Centrul de Resurse Juridice, ONG care a demascat abuzurile de la azilele din Ilfov, cere demiterea ministrului Marius Budăi

Centrul de Resurse Juridice, o organizație non-guvernamentală implicată în demascarea abuzurilor care au fost comise în azilele de bătrâni din Voluntari, cere demiterea ministrului Muncii Marius Budăi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.