Mai mult de jumătate dintre vârstnici au nevoie frecvent de sprijin sau depind de altcineva, iar aproape patru din zece se simt singuri.
Estera Dascălu, bătrână: „Mi s-au împrăștiat copiii, cu părere de rău, fetița mai mică e în Noua Zeelandă cu 3 copii pe care 2 i-am crescut eu''
Bunica Estera are 87 de ani și ne spune că a avut noroc. Unul dintre copii a rămas alături de ea. Însă 600.000 de seniori din România își trăiesc viața în singurătate. Nu au pe cine să se bazeze, conform barometrului național Echo.
Mai mult, nu are nici cine să îi sune. 50% dintre ei vorbesc foarte rar cu cei dragi. Și aceasta este și cea mai mare dorință a seniorilor români.
Bătrân: „Nu vorbesc des, băiatul meu e comandant de navă și e plecat”.
Patru din 10 bătrâni mărturisesc că se simt singuri din ce în ce mai des. Domnul Adrian are 74 de ani, a fost electronist și are 3 copii.
El s-a înscris la cursurile de pictură și de fotografie, iar colegul său, domnul Ion vrea să facă a doua facultate, de limbi străine la 89 de ani.
Mocanu Ion: „Avem aici profă de franceză, de italiană”.
Doar că bunicii se descurcă din ce în ce mai greu singuri. 53% dintre ei au nevoie de cineva să îi ajute la curățenie sau la cumpărături. În timp ce aproape jumătate spun că nu își permit prevenția medicală. Doar 13% spun că merg la controale medicale cel puțin o dată pe an.
O altă cifră ne arată că 1 din 3 seniori nu se simte în siguranță în propria casă. Însă asociază căminele de bătrâni cu tristețea, nu cu siguranță. Lipsa centrelor și secțiilor de geriatrie este o altă problemă majoră pe care statul român nu a rezolvat-o. Așa că de multe ori, bunicii sunt nevoiți să își lase casele și apartamentele unor străini care să îi îngrijească până părăsesc această lume.
Directorul medical al singurei secții de Geriatrie din Transilvania, din cadrul spitalului municipal Cluj-Napoca, spune că deseori întâlnește seniori izolați ori lipsiți de sprijinul familiei.
Valer Donca, director medical geriatrie: „Am avut un pacient cu o patologie extrem de gravă și care locuiește singur la etajul 4. Și nu beneficiază de ascensoare. Treceau luni de zile până să iasă din casă. Expresia lui a fost: „domnule doctor, parcă sunt întemnițat în propria casă." Legat de copii, legat de nepoți, să realizeze faptul că vine o vreme în care exact cum părinții lor au avut grijă de ei când erau în dificultate de aș asigura existența de zi cu zi, vine această zi când părinții au nevoie de astfel de ajutor.''
