Centrul de Resurse Juridice, ONG care a demascat abuzurile de la azilele din Ilfov, cere demiterea ministrului Marius Budăi

Marius Budai, Gabriela Firea
Agerpres

Centrul de Resurse Juridice, o organizație non-guvernamentală implicată în demascarea abuzurilor care au fost comise în azilele de bătrâni din Voluntari, cere demiterea ministrului Muncii Marius Budăi.

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu, acest ONG afirmă că ministrul Budăi este ”responsabilul moral pentru perpetuarea abuzurilor în aceste centre”.

Conform sursei citate, ministrul Muncii știa de toate aceste ilegalități grave, fiind sesizat de către CRJ de 4 ori, până acum, cu privire la faptele grave din centrele din județul Ilfov. Astfel, prima sesizare a fost formulată încă din 7 noiembrie 2022.

Ulterior, ministrul Budăi nu le-a mai permis celor din Centrul de Resurse Juridice să facă vizite inopinate la centrele rezidențiale – ”motivul semnalat de domnul ministru la punctul 3 fiind acela că ”CRJ nu a blurat imaginea unor beneficiari”.

”Imaginile la care se referea domnul minstru erau cuprinse într-o filmare încărcată în conținutul raportului referitor la Centrul Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz și care îi erau destinate pentru a observa maniera în care sunt ”tratate” persoanele cu dizabilități de către furnizorul de servicii sociale licențiat de ministerul pe care îl conducea” - se arată în scrisoare deschisă a celor din CRJ.

Citește și
Azil
Victimele azilelor groazei, lăsate fără pensii sau apartamente. Manageri căminelor le luau banii de pe card
„Al treilea război mondial a început”. Valeri Zalujnîi, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie și fostul comandant al armatei, declarații

Redăm, mai jos, integral, textul scrisorii deschise:

”Scrisoare deschisă adresată domnului Marcel Ciolacu, Prim Ministru, Guvernul României

Stimate domnule Prim-ministru,

Centrul de Resurse Juridice (CRJ), organizație neguvernamentală de apărare a drepturilor omului, înființată în anul 1998 de Fundația pentru o Societate Deschisă (Soros), derulează din octombrie 2003, programul ”Pledoarie pentru demnitate”. În aproape 20 de ani, CRJ a fost singura organizație din România care a solicitat și organizat vizitarea inopinată a zecilor de mii de persoane cu dizabilități, minori, adulți și vârstnici închiși în centrele rezidențiale și în spitalele de psihiatrie. Activitatea CRJ a fost recunoscută și prin hotărârea Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului (”CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu c. România”) dar mai ales prin mărturiile persoanelor cu dizabilități ”eliberate” din sistemul de protecție socială în care erau umilite, bătute, traficate și private de libertate.

Pentru că apreciem maniera umană în care ați abordat problema gravă a încălcării drepturilor omului în centrele private dar finanțate din fonduri publice în județul Ilfov, luând în considerare prevederile Legii nr 115 din 1999 și Ordinul MMPS nr 308 din 2022, vă adresăm solicitarea de demitere a domnului ministru al muncii, Marius Constantin Budăi, responsabilul moral pentru perpetuarea abuzurilor în aceste centre.

Mai jos vom reitera câteva dintre motivele care stau la baza solicitării noastre și care demonstrează că domnul ministru avea cunoștință de toate aceste fapte, dar în loc să combată încălcările drepturilor omului, s-a ocupat de îngrădirea activității CRJ pentru a ascunde aceste încălcări:

Domnul ministru al muncii și protecției sociale, Marius Constantin Budăi a fost sesizat de către CRJ cu privire la faptele grave din centrele din județul Ilfov prin adresele CRJ nr. 147 /07.11.2022, 65/23.02.2023, 23/26.01.2023, 33/01.02.2023;
Adresa nr. 581/DGJ/31.03.2023 semnată de domnul Budăi, prin care notifică CRJ că denunță unilateral acordul de colaborare pentru vizitarea inopinată a centrelor rezidențiale – motivul semnalat de domnul ministru la punctul 3 fiind acela că ”CRJ nu a blurat imaginea unor beneficiari”. Imaginile la care se referea domnul minstru erau cuprinse într-o filmare încărcată în conținutul raportului referitor la Centrul Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz și care îi erau destinate pentru a observa maniera în care sunt ”tratate” persoanele cu dizabilități de către furnizorul de servicii sociale licențiat de ministerul pe care îl conducea;
Domnul ministru Budăi și secretarul de stat, domnul Vasilcoiu au anunțat într-o conferință națională organizată la București cu directorii DGASPC că ”v-am scăpat de vizitele CRJ”. Așadar, conducerea de la cel mai înalt nivel a Ministerului Muncii nu doar că a luat act de rapoartele de monitorizare și sesizările transmiste de CRJ dar a și încercat oprirea în viitor a acestor activități, cel mai probabil cu scopul de a ascunde și a nu permite cercetarea condițiilor care conduc la încălcarea drepturilor omului. Pentru acest motiv, ținând cont de activitatea organelor de cercetare penală din prezent, ne întrebăm dacă nu ar trebui cercetată și fapta de abuz în serviciu a celor doi înalți demnitari publici.

Dovadă că sistemul public de asistență socială a fost conectat cu conducerea furnizorilor de servicii sociale privați din județul Ilfov o reprezintă și stenogramele care circulă pe internet – angajații încercau intimidarea și desființarea CRJ care îi deranja. Întrucât stenogramele sunt în spațiul public de ceva vreme, în ipoteza în care nu le-ati văzut, vi le atașăm pentru o corectă informare.

Stimate domnule prim ministru Marcel Ciolacu, primul autor moral al acestor abuzuri este în fața dumneavoastră: conducerea Ministerului Muncii, d-nul Budăi a încercat ascunderea acestor fapte, inclusiv prin încetarea activității CRJ astfel încât să nu mai fie deranjat cu sesizări la care să fie nevoit să răspundă.

Domnule Prim ministru, dacă ministrul muncii din cabinetul dvs își făcea datoria, persoanele asupra cărora, din empatie, nu ați putut să vă aruncați privirea, poate ca ar fi avut o șansă de a nu fi supuse unor masuri inumane și degradante vreme de mai multe luni.

Demiterea unor persoane din structura de conducere a Ministerului Muncii nu absolvă de vină conducerea principală a Ministerului Muncii, respectiv cea a d-lui Budăi. Acesta, în loc sa salveze viețile beneficiarilor a ales să se răfuiască cu un ONG – CRJ, în speță, din niște motive pe care, avem încrederea ca le veți elucida.

CRJ solicită demiterea conducerii Ministerului Muncii și asigurarea că viitorul ministru al muncii este o persoană integră și reia acordul de colaborare cu CRJ, adoptă de urgență noi proceduri legale pentru licențierea furnizorilor de servicii sociale privați și asigurarea că TOATE persoanele cu dizabilități și toți vârstnicii sunt tratați cu demnitate în comunitate și au acces la mijloace adecvate de petiționare și apărare a drepturilor fundamentale.

Cu deosebită considerație,
Georgiana Pascu
Managerul programului Pledoarie pentru Demnitate
Centrul de Resurse Juridice

Stenograme din spațiul public
S.G.: Întrebarea mea către dumneavoastră, era alta…sunteți de acord ca timp de o lună de zile să fiți șeful nostru de centru? Nu mai râde, până îmi iese licența?

P.G.: De ce?

S.G.: Pentru că mi-a cerut decizia de șef de centru, ca să, pentru licența finală, ăsta e singurul lucru pe care nu-l am!

P.G.: În condițiile în care nu mai există CRJ, că-mi era că mă bat cu ele! (n.l. râde)

S.G.: (Se adresează unei persoane din apropierea sa: Ai auzit ce a zis? În condițiile în care nu există CRJ ul, e de acord!)

P.G.: Că altfel, mă băteam cu ele!

S.G.: (Se adresează unei persoane din apropierea sa: Deci, pune-l șef de centru, pune și tu din urmă și îi trimitem să semneze și să ne-o trimită!)

P.G.: Contra cost, nu?

S.G.: Haide, mă, am înțeles că ești bolnav, dar nu…

P.G.: Păi, da, dar de la boală se ridică idei!

S.G.: Ai început să delirezi, să delirezi, nu?

P.G.: Da, da…

S.G.: Hai, mă, lasă, că nu e problemă, știi că nu rămân dator niciodată!

P.G.: Da…

…………………………………………………….

P.G.: N-au avut nimic de comentat, economicul ți-a dat feedback?

S.G.: Nu, încă nu lasă partidu’ …

P.G.: Nu lasă partidu’ să-ți dea feedback?

S.G.: Da!

P.G.: Ok și ți-a găsit ceva economicul?

S.G.: Nu…

P.G.: Atunci, ești bine!

S.G.: Da, asta am zis și eu! Nu putem să desființăm acest CRJ (nota lucrătorului: ONG Centrul pentru Resurse Juridice) ?

P.G.: Nu avem cum…

S.G.: De ce? P

P.G.: E o poveste mai lungă, o să-ți zic eu când o să stăm la o cafea!

S.G.: Eu l-aș desființa, că e o porcărie!

P.G.: Păi, știu dar nu ține de noi, de judecătorie, de judecătorie, bossule!

S.G.: Ține de judecătorie, nu? Ei nu sunt licențiați pe nicăieri, nu sunt…

P.G.: Nu!

S.G.: Am înțeles, dar ce drept au, atunci?

P.G.: Au contractul ăla cu ăștia!

S.G.: Păi, trebuie să dispară acel contract!

P.G.: Ăla e un idiot, d-asta îți zic, îți povestesc eu când ne vedem!

S.G.: Păi, da, trebuie dat afară, venit unul care are…

P.G.: C…e, într-un cuvânt. Hai că sunt cu băieții ăștia aici, te sun eu cand termin, te rog eu, da?

S.G.: Are instalația bună…

P.G.: Da, da… bine, trimite și mie factura să văd cât e, asta pe care ai făcut-o!”

Sursă stenograme: Podcast Judecata de Acum

Articol recomandat de sport.ro
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Citește și...
Nicușor Dan, despre azilele groazei: În multe domenii „statul nu există, legea nu există, instituțiile de control nu există”
Nicușor Dan, despre azilele groazei: În multe domenii „statul nu există, legea nu există, instituțiile de control nu există”

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat, referitor la tratamentele inumane la care erau supuşi bătrâni în mai multe centre din Voluntari, că în multe domenii, „statul nu există, legea nu există, instituţiile de control nu există”.

Victimele azilelor groazei, lăsate fără pensii sau apartamente. Manageri căminelor le luau banii de pe card
Victimele azilelor groazei, lăsate fără pensii sau apartamente. Manageri căminelor le luau banii de pe card

Victimele din azilele de bătrâni şi cele pentru persoane cu dizabilităţi din Ilfov au fost exploatate şi financiar, arată documentele procurorilor DIICOT.

„Să nu mai miroasă a mort p-acolo”. Cum ascundeau neregulile patronii azilelor groazei, înainte de controale
„Să nu mai miroasă a mort p-acolo”. Cum ascundeau neregulile patronii azilelor groazei, înainte de controale

Apar detalii tulburătoare în cazul căminelor groazei, în care zeci de oameni au fost torturați și înfometați în trei centre din județul Ilfov.

Marcel Ciolacu, după ședința specială de Guvern privind azilele groazei: ”Avem de-a face cu un sistem corupt și inert”
Marcel Ciolacu, după ședința specială de Guvern privind azilele groazei: ”Avem de-a face cu un sistem corupt și inert”

Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi o întâlnire de lucru specială, cu mai mulţi miniştri şi şefi de instituţii, în urma anchetei privind cazul bătrânilor torturaţi în azile.

STENOGRAME. Patronii azilelor groazei știau când urmează să fie controlați de autorități astfel încât să ascundă neregulile
STENOGRAME. Patronii azilelor groazei știau când urmează să fie controlați de autorități astfel încât să ascundă neregulile

Apar detalii tulburătoare în cazul căminelor groazei, în care zeci de oameni au fost torturați și înfometați în trei centre din județul Ilfov.

Recomandări
Deși NU președintele decide asupra salariilor, pensiilor, taxelor, candidații fac promisiuni mărețe. Ce spun economiștii
Deși NU președintele decide asupra salariilor, pensiilor, taxelor, candidații fac promisiuni mărețe. Ce spun economiștii

În vreme ce la nivel european se vorbește tot mai des despre mari dificultăți pentru economie, iar recesiunea este o realitate pentru Franța și Germania, candidații la Cotroceni promit venituri mai mari, cel puțin pentru o parte din populație, dar și redu

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi

Mai sunt doar trei zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, iar ultimul sondaj arată noi evoluții în lupta pentru turul al doilea: George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi.

Marcel Ciolacu spune că va arăta actele pentru zborul privat când va dori: „Nimeni nu mi-a plătit nimic”
Marcel Ciolacu spune că va arăta actele pentru zborul privat când va dori: „Nimeni nu mi-a plătit nimic”

Marcel Ciolacu spune că va prezenta actele pentru a dovedi că și-a plătit zborul cu un avion privat la Nisa, însă va face acest lucru atunci când va dori el.