În urma controlului de rutină, poliţiştii au descoperit în partea din faţă a compartimentului pentru marfa peretele fals, construit artizanal, special pentru a ascunde persoane.
Acolo erau cei cinci bărbaţi, o femeie din Vietnam şi încă un bărbat din Sri Lanka. Celor şapte li s-au întocmit dosare penale pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei, iar şoferul moldovean va fi cercetat pentru trafic de migranţi.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Învăţătorul din Botoşani, acuzat săptămâna trecută de părinţii unui băieţel de 8 ani că l-ar fi strâns de gât în şcoală, e internat în spital. Până acum dascălul nu a fost audiat nici de poliţişti, nici de cei din Comisia de Disciplină a şcolii.
O femeie din Oradea îşi caută, cu disperare, fiul, plecat de acasă de două zile. Daniel are 23 de ani, iar starea lui fizică şi psihică necesita medicaţie zilnică.
România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.
Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.
Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.