Răsturnare de situație în cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. Ce alcoolemie avea artista în sânge

×
Publicitate

Noi detalii ies la iveală în cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, de la Opera Naţională din Iaşi, care a fost găsită în comă în locuinţa ei din Iași, luni dimineață.

Artista ar fi căzut pe scări, ea ajungând la spital, luni dimineață, după aproape 8 ore de la accident, cu răni grave la cap, traumatisme la coloană și picioare, dar și cu nasul rupt și strivit, scrie ziaruldeiasi.ro.

Potrivit sursei citate, la internarea în Spitalul de Neurochirurgie din Iași, medicii i-au prelevat probe biologice cântăreţei, de unde a reieşit că în acel moment avea o concentraţie de 0,40 mg/l alcool pur în sânge. Însă, cel mai probabil, la momentul căzăturii, în jurul orei 23.00, alcoolemia acesteia ar fi fost mai ridicată, undeva în jurul valorii de 1 la mie: o valoare de stare de ebrietate nu foarte avansată.

Cercetările în acest caz se fac într-un dosar de tentativă de omor, după ce anchetatorii au descoperit că, deşi avea mai multe răni, solista a fost lăsată în pat toată noaptea. Soţul ei le-a spus anchetatorilor că a găsit-o prăbuşită lângă scări şi a dus-o într-un dormitor.

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară

Ziarul de Iași publică și imagini din casa artistei, respectiv imagini cu scările pe care aceasta ar fi căzut.

Se pare că artista ar fi căzut din capul scărilor, cu o farfurie în mână. Scările, în număr de 13, fac legătura între mansardă (etaj), unde dormea solista, şi parter, loc în care soţul acesteia spune că se afla în momentul căderii soţiei.

"Leziunile suferite de victimă se puteau produce prin cădere, fie accidentală, fie prin heteropropulsie. Sunt luate în calcul toate variantele. S-a deschis un dosar penal in rem sub aspectul săvârşirii comiterii infracţiunii de tentativă la omor. În funcţie de rezultate se vor dispune măsurile legale", a declarat Mihaela Apostol, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunal.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62125414
Florin Cîţu, după anunțul privind creșterea PIB: ”Domnule Ciolacu, sper să vă găsească sănătos comunicatul INS”

Produsul Intern Brut a înregistrat în primul trimestru o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu anul trecut, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

62125409
Prima zi de "liber la tuns". Oamenii au făcut coadă la frizerii: ”Nu mai suport”

După ce timp de două luni ne-am aranjat singuri tunsoarea, cum am putut, a venit și ziua în care fiecare se poate bucura de o nouă înfățișare. De vineri, frizeriile și saloanele de înfrumusețare sunt deschise.

62125412
Cum a reacționat Orban după ce a inspectat lucrările la autostrada Sibiu-Pitești

Premierul Ludovic Orban a vizitat, vineri, șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, alături de vicepremierul Raluca Turcan și de ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.