Raed Arafat, despre inundațiile din Suceava: Urmează să fie declarată astăzi starea de alertă în localitatea Broșteni

62563445

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat, marţi seară, că va fi declarată starea de alertă în localitatea Broşteni, grav afectată de inundaţii, această măsură urmând să simplifice modul de acţiune.

El a explicat că vor începe să ajungă în zonă ajutoare imediate, dar şi altele, iar restabilirea accesului temporar va dura câteva zile.

”Pentru a simplifica modul de acţiune, urmează să fie declarată astăzi starea de alertă pe localitatea Broşteni, deci se va întruni Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă pentru declararea stării de alertă, care va face mai uşoară modalitatea în care vor implementa soluţiile în această zonă şi, bineînţeles, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Guvernului, care va începe să sosească de mâine dimineaţă, ca şi ajutoare imediate, şi aici vorbim: alimente, apă, module de cazare, carburant, care urmează să vină pentru utilajele care sunt din partea autorităţilor locale şi din partea sectorului privat care vin în sprijin aici”, a declarat, marţi seară, Raed Arafat, care a mers în zonele afectate de inundaţii din judeţul Suceava.

El a afirmat că este vorba despre sprijin oferit atât judeţului Suceava, cât şi judeţului Neamţ.

”Guvernul se va uita şi la sprijin către gospodării, către persoanele afectate, identic cu ce s-a întâmplat la alte inundaţii, de exemplu Galaţi, şi acest lucru urmează să vină. (…) Partea cealaltă – infrastructură, pagube, tot, la momentul în care căile de acces sunt deschise, la momentul în care apele sunt retrase, Prefectura va stabili Comitetele de evaluare a pagubelor care vor merge să evalueze pagubele şi asta este o altă etapă pe baza căreia se va face solicitarea necesară către Guvern şi, dacă depăşeşte un anumit prag, către Fondul de solidaritate de la Uniunea Europeană”, a adăugat şeful DSU.

Trei persoane decedate

El a făcut precizări despre informaţii referitoare la persoane dispărute.

”La acest moment avem confirmate trei decese şi ne pare rău pentru ele. Însă la nivelul autorităţii, la nivelul zonei, s-a pus problema că există dispărute anumite persoane. S-a verificat, s-a discutat cu Poliţia, s-a discutat cu toată lumea… la acest moment nu avem nicio cerere depusă pentru căutarea unei persoane, nu avem nicio persoană care să fi venit, conform informaţiilor pe care le am, şi să fi zis: nu găsesc o rudă, nu găsesc o persoană. Aşa că noi considerăm că acest lucru a fost doar o informaţie care a circulat, dar care nu este confirmată. Totuşi, în timpul căutărilor, în timpul în care se va căuta în case, se va intra în case, se va intra în casele care, aţi văzut, au fost luate de ape, se va găsi o persoană, acest lucru nu putem să îl excludem. La acest moment, nu avem nicio confirmare asupra unei persoane dispărute care n-a fost găsită”, a precizat Raed Arafat.

El a explicat că redeschiderea căilor de acces va dura cel puţin patru-cinci zile, din informaţiile primite de la Apele Române.

”Acces prin albia râului se va face, dar acesta este doar temporar şi după care soluţiile definitive va dura mai mult timp pentru a fi realizate”, a arătat el.

El a admis că în zonă există o problemă de comunicaţii, întrucât există zone mari care nu au semnal telefonic în mod normal, iar directorul regional de la ANCOM a fost în zonă.

Începând cu duminică, 27 iulie, ora 18:00, în urma avertizărilor de cod roşu hidrologic, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a fost activat sub coordonarea Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava, care a mobilizat imediat toate structurile de intervenţie.

Localităţile grav afectate de inundaţii sunt: Broşteni, Neagra, Darmoxa, Holdiţa, Lungeni, Poiana Cotârgaşului, Cotârgaş, Frasin, Ostra, Stulpicani şi Slatina. Potrivit datelor furnizate de autorităţile locale, numărul estimat al persoanelor afectate depăşeşte 2.500.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62562651
Incendiu la Hotelul Majestic din stațiunea Olimp. În interior se aflau aproximativ 350 de turiști

Un incendiu s-a produs, marţi seara, la hotelul Majestic din Olimp, unde sunt cazaţi 350 de turişti.

62563436
Proiectul privind pensiile magistraţilor, publicat de Guvern. Principalele prevederi. DOCUMENT

Draftul proiectului de modificare a pensiilor magistraţilor prevede că judecătorii şi procurorii, dar şi judecătorii de la Curtea Constituţională, cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani.

62563432
Surse: Cheloo a ieșit pozitiv la droguri după ce a făcut scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului. Reacția lui

Rapperul Cheloo a fost prins de poliţişti, marţi, după ce ar fi provocat un scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului, unde şi-a parcat autoturismul, afirmă surse judiciare pentru News.ro.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.