Radu Mazăre va fi mire și naș în aceeași zi, în penitenciar. Cum și-a cerut iubita de nevastă

×
Publicitate

Ţara arde, iar Radu Mazăre se pregăteşte de însurătoare. Informaţia a fost făcut publică de fratele fostului primar al Constanței.

Acesta a povestit că Mazăre şi-a cerut iubita în căsătorie de la telefonul închisorii. Roxana aştepta de mult momentul, iar acum are un motiv în plus să se întoarcă în ţară din Madagascar.

Radu Mazăre nu pierde timpul, deşi se află într-un penitenciar de maximă siguranţă. Aşa că a sunat-o pe iubita sa Roxana în Madagascar şi a cerut-o de nevastă. Nunta va avea loc în spatele gratiilor.

Mihai Mazăre, fratele geamăn al lui Radu Mazăre: "El ar vrea la începutul lunii viitoare, când e şi ziua lui, dar nu depinde de el, ci de ce va accepta conducerea penitenciarului. După ce ei doi se căsătoresc, vor cununa şi ei şi vor fi naşii colegului lui de celulă, care vrea să-şi ia prietena în căsătorie".

Vor fi două nunţi într-una, iar la ceremonie pot participa în jur de 10 persoane din familia mirilor. Fratele lui Radu Mazăre se va ocupa de verighete.

Acesta confirma că Roxana vrea să se mărite mai ales că îşi doreşte de ani buni să îi fie mireasă.

Vineri însă fraţii Mazăre n-au discutat despre nuntă.

Reporter: "Ce i-a pregătit special mama?"
Mihai Mazăre: "Nu poți să pregătești nimic special, pentru că nu poți să aduci nimic gătit".

De când a fost extrădat din Madagascar şi a ajuns la penitenciarul de maximă siguranţă Rahova, Radu Mazăre vorbeşte zilnic cu fraţii săi la telefon, însă întâlnirile faţă-n faţă sunt cele care îl pot ajuta pe fostul edil să treacă peste condamnare.

Fraţii Mazăre, cândva unii dintre cei mai puternici şi influenţi oameni din România, au ajuns să se întâlnească la închisoare.

Pe de altă parte, Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a transmis să fie încrezător şi i-a promis că îl va vizita la închisoare ca să îl îmbărbăteze.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62052463
A rămas fără picior după ce a fost atacat de urs. De ce n-a intervenit elicopterul SMURD

Un bărbat din Curtea de Argeş a rămas fără un picior după ce, rănit grav de un urs, a aşteptat zadarnic să fie ajutat de un echipaj medical care să vină cu elicopterul într-o zonă greu accesibilă.

62052441
Radu Mazăre și-a anunțat frații că se însoară în pușcărie. Le-a cerut să-i aducă cireșe

Aflat după gratii, în penitenciarul de maximă siguranţă Rahova, Radu Mazăre are gânduri serioase, de însurătoare, şi fraţii lui susţin că a şi cerut-o în căsătorie pe iubita lui.

62026387
Probleme cu justiția pentru Victoraș Micula, după ce s-a jucat de-a mafioții cu amicii săi

Au fost descinderi şi percheziţii la una dintre reşedinţele lui Victor Micula, fiul unuia din fraţii milionari de la Oradea.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.