Paul al României scapă pentru a treia oară. Franța a respins cererea de extrădare

62445780

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, scrie AFP.

„Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţionat Paul Philip al României, cunoscut ca Paul de România, 76 de ani, la sfârşitul deliberării.

Preşedintele Camerei pentru extrădări a Curţii de Apel de la Paris a subliniat că autorităţile române au avut justificare în a emite un nou mandat de arestare, dar că acesta avea "un caracter disproporţionat".

Judecătorul a precizat că el s-a pronunţat asupra admisibilităţii mandatului de arestare, nu însă şi pe fondul acestui dosar.

Cu această decizie, Curtea de Apel „pune capăt unei hărţuiri procedurale inacceptabile şi îşi reafirmă ataşamentul faţă de principiile fundamentale ale statului de drept", a apreciat pentru AFP avocata prinţului, Miriame Laichi.

A treia oară când scapă

Este a treia oară când prințul Paul al României scapă, după deciziile din 2023 din Franța și din 2024 din Malta.

El este acuzat că, începând cu 2006, a colaborat a recuperat proprietăți pe care le revendica în calitate de moștenitor al familiei regale. 

Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare, dar a plecat din țară înainte de a fi dată sentința.

Doi ani mai târziu a fost arestat în Paris și eliberat sub control judiciar pe durata procedurilor de aplicare a mandatului european emis pe numele lui.

Statul are de recuperat, în total, patru milioane de euro de la persoanele implicate în dosar.

În acest dosar, 18 persoane au fost condamnate, iar prejudiciul estimat adus statului român a fost de cel puțin 145 de milioane de euro. 

Avocata prințului, Me Miriame Laïchi, a denunțat în iunie, că acesta este „cel mai mare scandal politic prin care a trecut o familie regală”, în legătură cu „litigiul succesoral”. 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62558842
Rusia pierde teren în producția de vodcă. Ce afecteaza, de fapt, industria băuturilor alcoolice rusești

Producția de băuturi spirtoase în Rusia a scăzut cu peste 16 % în prima jumătate a anului 2025, deși consumul intern de alcool tare este la un nivel record, potrivit datelor publicate de Serviciul federal rus pentru reglementarea pieței alcoolului.

62558836
Rusia, condamnată de CEDO pentru execuţii ale unor „civili şi militari ucraineni în afara luptelor” și „acte de tortură”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat miercuri Rusia pentru multiple încălcări ale drepturilor omului în Ucraina, inclusiv în Donbas (2014), războiul din 2022 și distrugerea zborului MH17.  

62548175
Volodimir Zelenski, la Roma pentru o conferință de sprijin a Ucrainei. Cu cine are programate întâlniri

Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Roma pentru a participa la conferinţa dedicată sprijinirii şi reconstrucţiei Ucrainei şi pentru întâlniri cu Sergio Mattarella, Papa Leon al XIV-lea şi emisarul american Keith Kellogg.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.