Iohannis, despre tragedia de la Piatra Neamț: „Să se afle foarte rapid cum a fost posibil”

×
Publicitate

Accidentul „groaznic" de la Piatra Neamţ a arătat, încă o dată, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România, a declarat, duminică, preşedintele Klaus Iohannis.

„Este o imensă tragedie ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ. Tocmai vin din biserică, unde cu toţii ne-am rugat pentru victimele incendiului. Ce pot să spun: condoleanţe familiilor îndurerate, iar celor care au supravieţuit, însănătoşire grabnică. Este foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu pentru a evita în viitor situaţii similare şi, evident, acest accident groaznic ne-a arătat încă o dată, dacă a fost nevoie, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România", a afirmat Iohannis, la Sibiu, după ce a participat la slujba de la biserică.

Şeful statului a menţionat că echipele au început verificarea cauzelor acestui incendiu, adăugând că trebuie trase învăţăminte pentru a preveni astfel de accidente, transmite Agerpres.

Întrebat dacă s-ar putea repeta o astfel de tragedie, Iohannis a spus: „Doamne fereşte! Dar cred că echipele care au mers acolo să verifice cauzele acestui incendiu vor comunica imediat ce se află mersul lucrurilor şi e clar că trebuie trase învăţămintele de aici pentru a preveni astfel de accidente în alte părţi.”

„Din păcate, pandemia care a venit peste noi a dus tot sistemul într-o stare de încercare extraordinară şi, cu atât mai mult, tehnicienii trebuie să se asigure că aparatele funcţionează aşa cum trebuie, pentru a preveni incidente similare", a adăugat preşedintele Iohannis.

În incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62158749
Reacția managerului SJU Piatra Neamț, după ce prefectul a precizat că secția ATI a fost mutată fără avizul DSP
Secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, unde s-a produs incendiul soldat cu 10 morţi, a fost mutată, sâmbătă, fără avizul Direcţiei de Sănătate Publică, a declarat, pentru Agerpres, prefectul George Lazăr.
62153376
Coronavirus România, bilanț 15 noiembrie. 7.096 cazuri noi de Covid-19. Un copil a murit
Coronavirus România, bilanț 15 noiembrie. Până astăzi, 15 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 360.281 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 243.832 de pacienți au fost declarați vindecați.
62158748
Ce s-a întâmplat la maternitatea Giulești în 2010. Mari incendii produse în spitale în ultimii 10 ani
În ultimii 10 ani, tragedii ca cea de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț s-au repetat periodic în spitalele din România. Cel mai grav incident de acest fel a avut loc la maternitatea Giulești, în 2010.