COD PORTOCALIU de inundatii in 4 judete, unde raurile ameninta sa iasa din albie. HARTA zonelor afectate de avertizarea meteo

×
Publicitate

Sambata, ploile vin in sudul si in vestul tarii dar si la deal si la munte. In rest asteptam vreme mai buna si maxime cuprinse intre 20 si 25 de grade.

Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis, sambata, o avertizare cod portocaliu de inundatii pentru rauri din judetele Harghita, Mures, Covasna si Brasov, precizand ca se ridica avertizarile anterioare.

Avertizarea este valabila pana sambata, ora 24.00, pe raurile din bazinele hidrografice: Mures superior (judetele Harghita si Mures) si Olt (sector Micfalau – Hoghiz) - judetele Covasna si Brasov.

harta cod portocaliu

INHGA mentioneaza ca fenomenele hidrologice periculoase se pot produce si pe afluenti de grad inferior ai raurilor marcate pe harta.

Peste 100 de persoane din patru judete au fost evacuate preventiv in ultimele 24 de ore, din cauza inundatiilor, insa cele mai multe s-au intors deja la casele lor, a declarat, sambata dimineata, purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Cum va arata vremea in tara

Vedem ce se intampla in fiecare regiune a tarii si incepem cu Dobrogea si Baraganul. Aici se-aduna norii si vor aduce averse cu fulgere si vant intens. Se va arata si soarele pentru scurte momente, iar temperaturile, putin mai scazute decat ieri, se opresc pe la 22-23 de grade.

Mai sus, in Moldova sudica si in nordul Munteniei mai vin ceva ploi pe parcursul zilei, dar nu mai vorbim despre cantitati insemnate de apa. La amiaza se vor inregistra 22-23 de grade, valori mai scazute decat ar fi normal la aceasta data. Peste noapte se insenineaza.

In jumatatea nordica a Moldovei vremea se imbuneaza si se incalzeste fata de ziua trecuta. Mai apar ceva innorari, dar vor fi foarte putine ploi, iar maximele vor urca spre 24-25 de grade.

Temperaturile cresc si in nordul Transilvaniei si in Maramures. Si aici gasim vreme destul de buna. Mai pot sa vina cateva ploi de scurta durata, dar vor fi si multe momente insorite.

In tinuturile vestice avem instabilitate ridicata si va ploua pe timpul zilei. Termic nu sunt schimbari fata de ieri: temperaturile se mentin sub valorile obisnuite momentului.

In centrul Romaniei ploile vin mai ales in regiunile de munte si vor fi insotite de descarcari electrice si vant puternic. In rest: vreme destul de placuta, cu ploi sporadice si temperaturi in crestere. Vom avea maxime de la 20 la 24 de grade.

In sud-vestul tarii asteptam vreme instabila. Va ploua in mai multe reprize, iar ploile vor veni cu fulgere si intensificari de vant. Vor fi si perioade cu soare, iar temperaturile se vor opri la 23-24 de grade.

La fel va arata vremea si in tinuturile sudice: vor fi averse temporare pe parcursul zilei; se va arata putin si soarele si vom avea maxime de pana la 23-24 de grade.

Si in Bucuresti se mai anunta cateva ploi, ce pot fi insotite de fulgere si vant intens. Maxima prognozata este de 24 de grade; maine dimineata se vor inregistra cam 13 grade. Presiunea atmosferica are o valoare scazuta si va creste usor in urmatoarele ore.

Pe litoral prindem si un pic de soare, dar si ploi in aversa. Vantul este destul de intens; maximele din statiuni ajung la 21-22 de grade, iar apa marii va avea 19-20 de grade.

La munte instabilitatea persista. Ploile uda mai ales Carpatii Meridionali si Occidentali, vor veni cu toate fenomenele specifice instabilitatii. Se pot acumula 20 de litri de apa pe metru patrat si ar putea sa cada grindina.

Prognoza pe patru zile:

Astazi ploile si instabilitatea vin in sudul, in vestul tarii, la deal si la munte. In rest asteptam vreme mai buna si maxime cuprinse intre 20 si 25 de grade.

Duminica asteptam vreme schimbatoare, cu averse mai ales in vest, centru si nord. In rest apar cateva ploi mai catre seara. Se incalzeste peste tot.

Luni ploile vor veni pe zone vaste in centru, la deal si la munte, dar si prin sud si
in sud-est. Vor fi din nou conditii de grindina si se pot produce vijelii.

Marti vremea va fi in general frumoasa, dar temperaturile scad in est si in sud-est.


 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
O asistenta din Dambovita a fost gasita moarta in cada, de catre fiul ei de 14 ani. Care ar fi cauza mortii

Sfarsit fulgerator pentru o asistenta medicala din Dambovita. Femeia, in varsta de 38 de ani, a fast gasita in baie, de baiatul ei, de 14 ani, care dat alarma.

Zona care l-a impresionat pe Printul Charles, in ultima zi de vacanta in Romania. "Ce priveliste frumoasa!"

Si in ultima zi de vacanta in Romania, printul Charles a ales sa se plimbe indragostit de Transilvania pe dealuri si prin poieni cu flori salbatice.

Cei 2 suspecti in cazul profesoarei din Brasov ucise pe Transfagarasan au fost arestati. Procurorii au refacut filmul crimei

Cei doi barbati acuzati ca sunt complici in cazul profesoarei de sport din Brasov, care a fost omorata si apoi abandonata pe Transfagarasan, au fost arestati.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.