Pelerinajul de la Sf. Parascheva 2021. S-a stabilit ce nu au voie pelerinii să facă. Sărutul raclei este însă permis

×
Publicitate

Pelerinajul de la Sf. Parascheva 2021, cel mai mare pelerinaj religios din țara noastră, începe peste trei zile, la Iași.

Preoții și autoritățile locale anunță măsuri ferme, care trebuie respectate de pelerini. Accesul în curtea Mitropoliei este permis oricui, cu o singură excepție. Cei din localitățile aflate în scenariul roșu nu au voie să intre în oraș, și nici să ajungă la Catedrală. Masca devine obligatorie, iar forțele de ordine vor face filtre și îi vor legitima, pe credincioși.

Pentru al doilea an consecutiv, pelerinajul de la Iaşi se desfăşoară în condiţii stricte. Moaştele Sfintei Parascheva vor fi scoase din Catedrală, vineri dimineaţa. Pelerinii pot atinge racla, dar nu au voie să treacă peste ea obiecte personale de mari dimensiuni.

Preot Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: „Accesul pelerinilor în catedrală este restricţionat pe un culoar unic, de o singură persoană, la distanţă una de cealaltă, în catedrală nu se poate staţiona. Pelerinii vor trebui să poarte masca. De-a lungul rândului vor fi dozatoare automate de dezinfectat, racla este, din când în când, curăţată."

Slujbele se vor ţine afară, în aer liber, inclusiv cea din ziua hramului, pe 14 octombrie. Autocarele venite din localităţi aflate în carantină nu au voie să intre în oraş.

Pelerinajul de la Sf. Parascheva 2021. Restricţia intra în vigoare de vineri, 8 octombrie, şi este valabilă până în ultima zi de pelerinaj, pe 15 octombrie. Însă, pentru că unii vor veni din aceste zone cu maşinile personale sau cu trenul, în gări, la intrările şi ieşirile din oraş vor fi filtre ale Poliţiei şi Jandarmeriei. Acolo unde sunt încălcate regulile, vor fi date amenzi.

Mihai Chirica, primarul Iaşiului: „Cei care vor veni pe data de 14 sau în perioada sărbătorilor din zona carantinata vor fi condiţionaţi de deciziile de la nivel local, ei nu vor putea părăsi localitatea de unde se află în momentul de fată. Circulaţia pelerinilor, după orele 20, va fi efectuată conform prevederilor legii."

Pelerinajul de la Sf. Parascheva 2021. Lumea a început să vină mai devreme, de teama restricțiilor

Între timp, sute de oameni s-au grăbit să vină să se roage la Sfânta Parascheva, de teama restricţiilor. Ciudat este însă faptul că, după atâtea măsuri de siguranţă, sărutul raclei este permis.

„Cu speranţa şi credinţa în fiecare an venim, ne ocroteşte, noi suntem convinşi de lucrul ăsta."

Vasile Cepoi, director DSP Iaşi: „Riscul este foarte mare, de aceea spunem că respectarea tuturor regulilor prevăzute de reglementările în vigoare trebuie asigurate."

Slujba de pe 14 octombrie va fi oficiată de Înalt Prea Sfintutul Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62217289
Care ar fi cauzele prăbușirii avionului pilotat de omul de afaceri Dan Petrescu. Ce spun specialiștii în aviație
O defecțiune la motor sau un stop cardio-respirator ar fi putut duce la prăbușirea avionului pilotat de omul de afaceri Dan Petrescu.
62217332
La Timișoara, Spitalul de Boli Infecțioase este plin cu pacienți. Un echipaj de pompieri stă în permanență în curte
Crește numărul pacienților morți după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.
62206831
Peste 55.000 de persoane s-au vaccinat anti-Covid-19 în ultimele 24 de ore
Peste 55.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.