Parlamentarii au depus un proiect prin care cer ca radarele să fie amplasate vizibil

×
Publicitate

În condiţiile în care suntem fruntaşi în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere, iar poliţiştii cer sancţiuni cât mai dure, parlamentarii sunt din nou pe contrasens.

Aceştia au depus un proiect prin care cer ca radarele să fie amplasate în maşini incriptionate poziţionate vizibil şi eventual anunţate, prin indicatoare de avertizare. Mulţi, dintre iniţiatori au primit amenzi pentru depăşirea vitezei sau chiar au rămas fără permis.

Cel mai recent accident dintr-o serie neagră s-a petrecut marți dimineaţă pe autostrada Bucureşti Piteşti. O camionetă s-a izbit de două autoturisme. Doi oameni au murit iar alţi patru au fost răniţi.

În România, la un million de locuitori, mor în medie pe şosele 96.

Şi cu toate acestea, aleşii aduc iar în dezbatere o lege care a mai fost contestată şi care părea uitată. 20 de parlamentari de la toate formaţiunile vor ca radarele să fie amplasate doar în maşini inscripţionate şi poziţionate vizibil, eventual semnalizate din timp cu indicatoare de avertizare.

Marian Mina, deputat PSD: "Lor li se dă plan, luaţi 20 de premise şi dați 700 de amezni. Nu! Faceţi, mă, şi prevenţie! Vreau să văd că explică, nu stă numai la pândă, nu stau decât la pândă şi eu am greşit şi mi-a fost luat permisul din cauza vitezei – de câte ori? – cred că de două ori”.

Florin Roman, deputat PNL: "Poliţiştii susţin că dintre cei 20 de semnatari ai proiectului, nouă au primit amenzi – Doamnă, eu nu intru în jocul ăsta. Eu sunt sigur că şi poliţiştii au fost amendaţi".

Un experiment simplu arată că o maşină de poliţie parcată pe marginea drumului îi face pe şoferi să apese frâna. În imagini se vede cum viteza creşte imediat ce radarul este lăsat în urmă, iar şoferii dau flashuri ca să se avertizeze unii pe alţii. Poliţiştii spun că eficienţa unui radar fix este de doi kilometri. După această distanţă, şoferii uită iar de reguli.

Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol: "Practic, poliţiştii rutieri vor avea un rol de bibelou pe marginea drumului în condiţiile în care vor putea folosi doar radare pe maşini inscripţionate. Acest lucru le va diminua mult posibilitatea de a verifica modul de respectare a vitezei pe drumurile publice".

În 2018, parlamentul a mai votat o lege prin care era interzisă amplasarea radarelor nesemnalizate, dar Curtea Constituţională a respins proiectul. În toată ţara sunt cel mult 50 de aparate radar ce pot fi amplasate pe maşini. Şi dacă ar functionta toate simultan, acestea ar acoperi doar 2% din drumurile naţionale.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62205489
Soțul unei învățătoare și tatăl a 3 copii. Cum a fost prins bărbatul care a violat o fată de 8 ani într-un parc din Cluj

România are peste 65.000 de agresori sexuali. Toţi sunt în evidenţa Poliţiei Române şi sunt înregistraţi în Registrul Naţional al persoanelor care au comis infracţiuni sexuale.

62205471
Atac într-o farmacie din Capitală. Un tânăr înarmat cu un cuțit a furat peste 2.000 de lei

Atac fulgerător într-o farmacie din centrul Capitalei. Un tânăr de 29 de ani a amenințat farmacista cu un cuțit și a tâlhărit-o.

62195542
Ministrul Educaţiei cere tuturor universităţilor să verifice tezele de doctorat din ultimii 31 de ani

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, solicită universităţilor care, din 1990 şi până în prezent, au eliberat titluri de doctor să verifice tezele care au stat la baza acordării acestora.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.