O tânără din București a fost înjunghiată în gât de iubitul ei, într-un taxi. Bărbatul a fugit

62315185
Shutterstock

O femeie de 31 de ani a fost înjunghiată sâmbătă de către iubitul ei, în timp ce se afla într-un taxi staţionat în faţa locuinţei sale din Sectorul 2 al Capitalei, ea fiind în prezent internată în stare gravă la spital.

Autorul atacului, un bărbat în vârstă de 23 de ani, a fost prins şi reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, scrie Agerpres.

"La data de 18.03.2023, în jurul orei 01,20, în timp ce se afla pe bancheta din spate a unui taxi staţionat în faţa locuinţei sale din municipiul Bucureşti, Sector 2, inculpatul, un bărbat în vârstă de 23 de ani, a lovit-o pe concubina sa, în vârstă de 31 de ani, cu lama unui cuţit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în zona cervicală anterioară, după care a fugit de la faţa locului. Victima a fost transportată cu taxiul respectiv la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată, fiind ulterior supusă unei intervenţii chirurgicale, iar în prezent este internată în spital, în stare gravă", a anunţat, luni, Parchetul Capitalei.

Atacatorul a fost reţinut sâmbătă pentru 24 de ore, ulterior fiind admisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62304924
Preşedintele ASF: Falimentul City Insurance şi Euroins a fost cerut de ASF, cu posibilitatea de intrare în legalitate
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Nicu Marcu a declarat, la audierea luni în comisiile de specialitate ale Senatului, că cele două companii City Insurance şi Euroins nu au fost Albă ca Zăpada, scrie News.ro. 
62313988
Tichete cadou de Ziua Bărbatului. Câţi bani ar putea primi bărbații de ziua lor, pe 19 noiembrie
Ministrul Familiei Gabriela Firea anunţă un proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor, care este în 19 noiembrie, în condiţiile în care în prezent Codul fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou femeilor pe 8 Martie.
62332939
Elevi de liceu cu părinți angajați în MAE și DNA, suspectați că vindeau droguri de mare risc în licee din Capitală
Peste 20 de tineri, unii şi de 17 ani, sunt acuzaţi de trafic de droguri. Cei de la DIICOT, care au făcut luni percheziţii, au ajuns şi acasă la doi angajaţi de la DNA şi Ministerul Afacerilor Externe.