O femeie dintr-un centru privat de bătrâni din Satu Mare a dispărut fără urmă. Cum a fost posibil

×
Publicitate

O femeie dintr-un centru de vârstnici din Satu Mare a dispărut după ce a fost dusă la spital. Se afla în îngrijirea celor din azilul privat și, ultima dată, a fost dusă la medic pentru investigații.  

De o săptămână, familia o caută disperată prin tot orașul. Și poliția s-a mobilizat.

Fiul femeii spune că mama lui a fost transportată din căminul privat la spitalul județean, în dimineața zilei de 1 octombrie. Pentru că avea dureri de stomac, cei de la centru au considerat că pacienta de 56 de ani are nevoie de investigații amănunțite.

Reprezentanții Spitalului Județean din Satu Mare ne-au transmis că după consultațiile care au durat câteva ore, a fost externată, puțin după ora prânzului. Pacientei i s-ar fi spus să aștepte pe hol până când cineva de la centrul unde era cazată o să vină, din nou, după ea.

Cei care au informații despre bătrână sunt rugați să sune la 112

Însă, de atunci, nimeni nu mai știe nimic de bolnavă. Contactați, cei de la centru de îngrijire bătrâni au transmis că au anunțat poliția imediat ce au ajuns la spital și au văzut că nu o mai găsesc în spital.

La început, fiul a căutat-o și la rude sau la prietenii de familie, însă nimeni nu a mai văzut-o. La momentul dispariției, femeia era îmbrăcată cu pantaloni și bluză maro și o vestă neagră. Cei care pot ajuta cu informații sunt rugați să sune la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62488898
Un profesor din Bistrița e anchetat pentru că jignește și lovește elevii în timpul orelor
Este anchetă la o școală gimnazială din Bistrița, după ce mai mulți părinți l-au acuzat pe un profesor de sport că se comportă urât cu elevii, îi jignește și chiar îi lovește în timpul orelor.
62487825
Fost lider sindical din Iaşi, reţinut pentru şantaj. Ar fi ameninţat un dezvoltator pentru o boxă într-un imobil
Un fost lider sindical în cadrul Companiei Locale de Transport Iaşi, care a fost şi consilier PSD, a fost reţinut pentru şantaj. 
62488889
Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
Un bărbat de 85 de ani din judeţul Neamţ a fost filmat când circula cu maşina pe contrasens pe Autostrada A7, centura ocolitoare a Băcăului. Imaginile au apărut online, şoferul fiind identificat de poliţişti.