O fată de 14 ani, salvată de un echipaj SMURD după ce s-a înecat cu un jeleu la școală. A fost găsită inconștientă

×
Publicitate

O elevă de 14 ani de la Şcoala Gimnazială Geaca, judeţul Cluj, a fost salvată, miercuri, de echipajul SMURD, după ce s-a înecat cu un jeleu la şcoală.  

„Echipajul SMURD din cadrul Punctului de Lucru Mociu a fost solicitat în cursul zilei de astăzi pentru a interveni în cazul unei eleve de 14 ani care s-a înecat cu un jeleu la Şcoala Gimnazială Geaca”, a transmis, miercuri, ISU Cluj, scrie News.ro.

Sursa citată a precizat că, în momentul sosirii la faţa locului, salvatorii au găsit eleva întinsă pe o bancă, în stare de inconştienţă.

„Acesteia îi erau aplicate manevrele de resuscitare de bază de către medicul de familie din cabinetul medical din sat şi asistenta medicală din cadrul Şcolii Gimnaziale. Echipajele medicale SMURD şi SAJ au acţionat cu echipamentele speciale pentru a asigura eliberarea căilor aeriene şi aplicarea manevrelor de resuscitare”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit pompierilor, în scurt timp, semnalele vitale au revenit, iar victima a fost preluată de către echipajul elicopterului SMURD şi transportată la UPU Copii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62342646
Șoferul de TIR care a furat camera de supraveghere și-a recunoscut vina. Cum și-a explicat fapta
Șoferul de TIR filmat în timp ce fura o cameră de supraveghere dintr-o parcare din județul Arad și-a recunoscut vina, după ce cazul a fost mediatizat.
62333094
Replica lui Aurescu pentru Medvedev, după ce liderul rus a spus că România „visează” să ia „bucăți” din Ucraina: „Jalnic!”
Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, a declarat, marți, că o împărțire liniștită a Ucrainei este mai bună decât un război mondial și a evocat „aspirații” în acest sens ale unor țări, printre care și România.
62339070
Rusia pierde mai puțini soldați pe câmpul de luptă. Care este cifra zilnică
Pierderile Rusiei au scăzut pe câmpul de luptă, dar rămân fără aproximativ 500 de soldați pe zi, arată o analiză a unor experți în intelligence britanici.