O familie din Borșa folosea ca sclavi oameni cu probleme psihice, ”vânduți” de un azil. Erau împrumutați și vecinilor

×
Publicitate

Patru suspecţi, între care un funcţionar public, au fost arestaţi preventiv în ancheta privind exploatarea prin muncă a unor bărbați cu probleme psihice, în Maramureș.

Chiar șeful unui centru pentru persoane cu dizabilităţi este acuzat că ar fi recrutat trei pacienţi. 

Victimele erau folosite drept sclavi, încă din 2009.

Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

S-a întâmplat la Borșa, în Maramureș. Este vorba despre trei membri ai unei familii, care îi luaseră în grijă pe bolnavi, dar în realitate îi exploatau. Cei opt oameni vulnerabili, transformați în sclavi, trăiau în condiții îngrozitoare.

Cei opt oameni grav bolnavi transformați în sclavi au fost găsiți în niște încăperi insalubre, la ferma sau lângă pensiunile unei familii cu stare din Borșa, dar anchetatorii au probe că cel puțin 13 persoane vulnerabile au fost în această situație.

Dormeau în barăci și nu aveau grupuri sanitare. Toți erau puși la muncă și primeau câțiva lei, în cel mai bun caz. Cei care-i exploatau i-ar fi luat, oficial, în grijă.

”Sclavii” erau împrumutați și altor localnici

Gazdele le confiscau actele, cardurile pe care primeau indemnizațiile pentru persoane cu handicap și îi amenințau continuu. Ba chiar îi împrumutau altor localnici, care aveau nevoie de ajutor în gospodărie. 

”Reporter: În ce condiții i-ați ținut pe oameni? La stână? Au fost de acord oamenii să lucreze sau au fost obligați?

Iulia Pintea, avocata acuzaților: Menționăm că nu dorim să facem nicio declarație”.

O parte au ajuns aici, tranzacționați - practic - de șeful centrului de îngrijire din Vrancea, unde trăiau înainte. 

Omul de afaceri din Borșa a făcut rost de forță de muncă din Vrancea, după ce l-a cunoscut pe șeful unui centru de protecție venit în concediu.

S-au înțeles, apoi Direcția Județeană de Asistență Socială a fost de acord cu predarea și preluarea oamenilor. Oficial, cel care s-a oferit să-i găzduiască pe bieții bolnavi a fost verificat.

Primăria Borșa spune că și-a făcut datoria

Adina Lascan, purtătot de cuvânt DGASPC Vrancea: ”Se realizează o evaluare a tuturor garanțiilor morale și materiale pe care solicitantul le prezintă, anchetă socială de la domiciliul solicitantului, cazierul judiciar, documente medicale etc. Toți beneficiarii care sunt plecați în învoiri de la DGASPC Vrancea sunt monitorizați”.

O altă instituție care susține că și-a făcut datoria în acest caz este Primăria Borșa. Asistenții sociali de acolo susțin că totul era în regulă, când au mers ei în control. Asta pentru că oamenii erau mutați în încăperi curate, cu ocazia vizitelor de la primărie.

Maria Timiș, asistent comunitar: ”De fiecare dată când mergeam acolo totul era bine. Cele două persoane înregistrate la noi. Spălate, îngrijite. Am fost întrebată despre poze dacă știu locația. Nici vorbă!".

Un cioban de la ferma suspecților povestește cum trăiau, de fapt, bolnavii.

”Reporter: Dar în ce, unde locuiau?
 Cioban: Păi, unul cu mine aici și restul pe luncă, acolo, în vale.
 Reporter: Și aveți toaletă aici? Baie, duș?
 Cioban: Baie facem, ne ducem sâmbăta seara aici în vale, la casă, încălzim apă caldă pe sobă".

Statul verifică doar dacă sunt reclamații

Primarul recunoaște că unul dintre cei monitorizați a ajuns la spital după ce a fost bătut și a refuzat să se mai întoarcă la familia care-l găzduia. Consideră însă că a fost un incident izolat, rezolvat de Direcția de Asistență Socială Maramureș.

Ion Sorin Timiș, primar orașul Borșa: ”Se mergea destul de des în control. Faptul că erau puși la muncă, asta nu avem noi de unde să știm, pentru că nu putem să mergem în fiecare zi să verifice acest lucru".

Potrivit legii, Agenția de Plăți și Inspecție Socială Maramureș merge să verifice cum sunt tratate persoanele cu handicap numai în cazul unor reclamații.

Ovidiu Morar, director AJPIS Maramureș: ”Nu am primit niciun fel de sesizări”.

Adrian Mândru, reprezentant DGASPC Maramureș: ”Victimele au beneficiat de consiliere psihologică permanentă, inclusiv pe parcursul audierilor".

Totuși, pe masa procurorilor există, și de la ele a pornit această anchetă. Cei patru sunt acuzați de trafic de persoane și supunere la muncă forțată.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62347124
Explicațiile tânărului care a plecat la plimbare cu o locomotivă din Medgidia. Polițiștii cer arestarea lui preventivă

Tânărul în vârstă de 18 ani, care s-a plimbat nestingherit cu o locomotivă în gara din Medgidia, a fost reținut de polițiști, după mai bine de 14 ore de audieri.

62347113
Crimă în Vaslui. Chemați să ajute o femeie care era agresată de soțul ei, polițiștii au găsit-o moartă

Incident macabru într-un sat din judeţul Vaslui. O femeie de 48 de ani a fost găsită moartă în casă de poliţiştii veniţi să o ajute.

62347085
Accident grav în județul Botoșani. Șase persoane au ajuns la spital, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal

Şase persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut în judeţul Botoşani. Impactul dintre cele două maşini implicate a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.