Cum au ajuns zeci de români, printre care și copii, sclavi în Marea Britanie. Victimele au fost exploatate timp de trei ani

×
Publicitate

Zeci de oameni sărmani, printre care și copii, au ajuns sclavi în Marea Britanie, după ce au intrat pe mâna unor traficanți de carne vie din Tărlungeni, județul Brașov.

Victimele au fost exploatate vreme de 3 ani, până când polițiștii români și englezi, de la combaterea crimei organizate, au reușit să afle adevărul.

Marți dimineață s-au făcut percheziții simultane, pe teritoriul ambelor state.

Autoritățile judiciare au identificat până acum 29 de victime, printre care 4 copii, într-o comunitate săracă din județul Brașov. Alți 55 de oameni necăjiți, exploatați prin muncă, au fost depistați în Anglia.

Cu toții ar fi fost racolați cu promisiunea că vor fi angajați în Marea Britanie. Odată ajunși acolo, erau cazați în spații mizere, bătuți și obligați să muncească în construcții, neplătiți, spun procurorii DIICOT. Grupul infracțional ar fi câștigat de pe urma lor un sfert de milion de lire sterline. Banii au fost folosiți pentru cumpărarea de mașini scumpe, bijuterii, terenuri și pentru construirea de case.

Anchetatorii au descins marți dimineață la 15 adrese din România și Marea Britanie, unde s-au găsit mai multe probe, printre care documente care atestă transferurile de bani către membrii rețelei. 16 indivizi vor fi audiați în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62215801
Bărbat atacat cu toporul de un adolescent, după ce au băut toată noaptea. Scandalul ar fi pornit de la o serie de avansuri
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna Săuceşti, care își luase drept tovarăș de pahar un puști de numai 14 ani, s-a trezit atacat de băiat, după o discuție mai aprinsă.
62215800
O familie cu nouă copii din Iaşi a rămas pe drumuri după ce un incendiu violent le-a distrus casa
O familie din judeţul Iaşi a rămas pe drumuri după ce un incendiu violent le-a distrus toată agoniseala de o viaţă.
62215797
Momentul în care o autoutilitară se răstoarnă, după ce a fost lovită puternic de o mașină. Patru persoane au ajuns la spital
Patru oameni au ajuns la spital, marți după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 24, la Solești, în Vaslui.