SAT 1: Români şi bulgari, trataţi precum sclavii la abatorul Tönnies în Germania. ”Îmi auzeam colegii plângând de durere”

62232766
Profimedia

Exploatarea inumană a lucrătorilor din Bulgaria şi România la un abator din Germania a fost dezvăluită într-un documentar publicat de postul SAT 1.

 

Autorul materialului, jurnalista Jana Bernhard, a povestit postului bulgar Nova TV cum a trimis acolo sub acoperire un lucrător bulgar, o femeie cu două diplome universitare, pentru a studia condiţiile de muncă din abatorul miliardarului Clemens Tönnies, relatează Novinite.com.

Respectivul abator a devenit faimos în anul 2020, când acolo a izbucnit un focar de COVID-19 ce a afectat peste 2.000 de angajaţi.

''Am lucrat doi ani la abatorul Tönnies şi rareori terminam lucrul după cele opt ore convenite. De cele mai multe ori lucram 12-13 ore. Menţionam în pontaj orele suplimentare, dar în final acestea nu erau reflectate pe fluturaşele de salariu'', spunea postului Deutsche Welle un român în iunie 2020.

Patronul abatorului și-a cerut scuze în fața presei germane

Lucrătorii sunt forţaţi să locuiască câte 8-10 sau chiar mai mulţi într-un apartament şi fiecare trebuie să plătească 200 de euro pe lună chirie. Clădirile de locuit sunt proprietatea unor companii care au legături cu abatorul şi chiria în acestea este de 2-3 ori mai mare faţă de cea obişnuită pentru acea zonă.

”Îmi auzeam colegii plângând, de durere intensă şi mâini umflate. Dar ne încurajam reciproc. Ne spuneam: ''Rezistă!'', mărturisea atunci lucrătorul român despre condiţiile de muncă.

Patronul abatorului şi-a cerut apoi scuze în faţa presei germane. ''Mai presus de orice, oamenii sunt importanţi pentru mine şi vreau să le cer scuze'', a promis el după relatarea postului Deutsche Welle.

Aşa că echipa Janei Bernhard de la postul SAT 1 a decis să verifice dacă într-adevăr condiţiile de muncă s-au schimbat la abatorul Tönnies.

Femeia sub acoperire care s-a angajat la acest abator pentru realizarea documentarului, prezentată cu numele de Milena, s-a confruntat cu regulile draconice înscrise în contractele de angajare; este interzis să mergi la toaletă, este interzis să mănânci sau să bei pe culoare. Numai pauzele scurte sunt permise.

”Oameni care au slăbit mai mult de 20 de kg pentru că nu mâncau”

''Ne-am întâlnit cu oameni care au slăbit mai mult de 20 de kg într-o scurtă perioadă de timp pentru că nu aveau ocazia să mănânce. Toate acestea sunt înscrise în contractul de angajare, este legal, dar inuman'', spune Milena. Un medic de la ambulanţă care apare în documentar afirmă că un lucrător al abatorului s-a spânzurat. ''Este ca şi când ar fi oameni de mâna a doua, oameni buni de aruncat, ce sunt pur şi simplu înlocuiţi cu următorii de îndată ce nu mai au valoare'', constată jurnalista postului german.

Echipa ei TV a mers la faţa locului şi s-a întâlnit cu lucrători români şi bulgari, dar acestora le era frică să vorbească. ''Ignoranţa şi barierele de limbă ale acestor oameni sunt în mod sistematic folosite abuziv astfel încât compania să poată câştiga cât mai mult de pe urma muncii lor'', explică Jana Bernhard.

Oamenii din Balcani sunt sclavii perfecţi. Ei fac o muncă pe care un german niciodată nu ar accepta-o, remarcă Milena, adăugând că, deşi are două diplome universitare în Bulgaria, ''în ţara mea nu am nicio şansă de a lucra în specializările studiate''. Acesta este şi motivul pentru care tineri educaţi veniţi din România şi Bulgaria ajung să fie exploataţi, ţine să precizeze Jana Bernhard. Pe de altă parte, ''în mass-media este lăudată viaţa din Germania: ''Oh!, veniţi în Germania şi câştigaţi bani frumoşi'''', mai explică ea.

”În Germania lucrătorii au drepturi, dar ei pur și simplu nu le cunosc”

Echipa sa TV a fost oprită de maşinile poliţiei germane care au încercat să obstrucţioneze filmarea. ''Există o relaţie între miliardarul Tönnies şi autorităţile locale'', spune Jana. Cu puţin timp înaintea difuzării reportajului, avocaţii lui Tönnies i-au trimis o scrisoare de ameninţare, dar echipa nu s-a lăsat intimidată.

''Principalul scop al filmului nostru este să le luăm muncitorilor teama, întrucât lucrul cel mai trist este că pentru ei este în regulă (că acceptă situaţia n.red). În Germania lucrătorii au drepturi, dar ei pur şi simplu nu le cunosc'', concluzionează Jana Bernhard.

Ea descrie totul de acolo drept o ''sclavie modernă'', prin care oameni cu un nivel redus de educaţie sunt exploataţi pentru a-i îmbogăţi pe patronii unei companii germane.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62232765
Regizorul Jaime Osorio Márquez a ales să moară la 46 de ani prin sinucidere asistată

Regizorul Jaime Osorio Márquez, care a fost creator şi regizor al primului serial columbian pentru HBO Max, „A Thousand Fangs” („Mil Colmillos”), a ales să moară la 46 de ani prin sinucidere asistată, vineri, în Columbia, unde eutanasia este legală.

62232764
Deprecierea lirei turceşti îi atrage pe bulgari peste graniţă în căutare de chilipiruri: ”Cumpără ca nebunii”

Bulgarii au început să treacă graniţa în Turcia cu autobuzele, atraşi de chilipirurile pe care le pot obţine de pe urma deprecierii lirei turceşti, transmite Associated Press.

62224037
Un bărbat şi doi copii găsiţi morţi în Germania, la Glinde, în apropiere de Hamburg. Poliţia suspectează omucideri

Poliţia germană a găsit corpurile unui bărbat şi doi copii, în vârstă de 11 şi 13 ani, într-o locuinţă, în apropiere de Hamburg, relatează DPA.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.