Țările de Jos își vor cere scuze pentru anii de sclavie. De ce fostele colonii consideră momentul nepotrivit

62310066
Shutterstock

Guvernul olandez este așteptat să-și ceară scuze pentru rolul Țărilor de Jos în sutele de ani de sclavie. Trecutul colonial al țării va fi renegat pe 19 decembrie.

Rolul Țărilor de Jos în 250 de ani de sclavie urmează să fie asumat prin scuze publice ale actualului guvern, care vrea astfel să repare modul în care Țările de Jos au exploatat peste 600.000 de oameni care lucrau ca sclavi în fostele sale colonii, transmite AlJazeera.

Momentul anunțat pentru scuzele publice nu este însă pe placul reprezentanților unor foste colonii, cum ar fi Surinam din America de Sud, care pretind că nu au fost consultați cu privire la această dată și, de asemenea, au simțit că decizia a fost luată într-o manieră „întâmplătoare și grăbită”.

Reprezentanții Surinam ar prefera ca scuzele să fie emise pe 1 iulie 2023 – o zi care marchează 150 de ani de la abolirea sclaviei în fostele sale colonii de către Țările de Jos, dar premierul olandez Mark Rutte a declarat reporterilor de la Haga, săptămâna trecută, că un „moment semnificativ” în această problemă va avea loc pe 19 decembrie.

Johan Roozer, președintele Comitetului Național de Comemorare a Sclaviei din Surinam, a declarat săptămâna trecută că Rutte a vrut probabil să rămână la această dată din cauza „situației politice în schimbare” din Țările de Jos, cu partidele politice olandeze de extremă dreaptă împotriva unor scuze publice în această chestiune.

Potrivit presei olandeze, guvernul intenționează, de asemenea, să anunțe un fond de 200 de milioane de euro pentru a promova conștientizarea publică cu privire la rolul Țărilor de Jos în menținerea sclaviei și alte 27 de milioane de euro pentru deschiderea unui muzeu al sclaviei.

„Toate acestea oferă, cu siguranță, o formă de recunoaștere a faptului că, în sfârșit, țara, care este încă o monarhie constituțională, este gata să vorbească despre trecut. Practic, tot ceea ce Olanda a furat de la fostele colonii, în special Surinam, a realizat prin sclavie. Deși această recunoaștere este o privire spre trecut, este, de asemenea, important să ne întrebăm care va fi următorul pas privind viitorul. Va investi guvernul în țările din care au furat bani? Care sunt planurile lor de a sprijini toți descendenții foștilor sclavi?”, a spust Colin de Bie, în vârstă de 27 de ani, cu rădăcini olandeze și surinameze, pentru Al Jazeera.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62310050
O barcă de mici dimensiuni care transporta zeci de migranți s-a răsturnat în Canalul Mânecii: Patru persoane au murit | VIDEO

Cel puțin patru migranți au murit după ce o barcă de mici dimensiuni s-a răsturnat în Canalul Mânecii.  

62183143
Vladimir Putin a ordonat ca Alexei Navalnîi să stea în celulă cu un „alcoolic nespălat”. Ce spera să obțină astfel

Cea mai recentă încercare deformată a lui Vladimir Putin de a-l distruge pe inamicul său întemnițat Alexei Navalnîi a fost să-l bage într-o celulă înghesuită cu un „alcoolic nespălat”, a susținut criticul de la Kremlin.  

62310075
Fost expert FBI: Rusia ar ajuta Iranul să construiască arme nucleare, în schimbul promisiunii de a-și uni forțele în război

Un fost expert în terorism al FBI afirmă că Iranul ar putea căuta ajutor suplimentar din partea Rusiei pentru a-și spori programul secret de arme nucleare.    

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.