O doctoriță ginecolog de la Maternitatea Cuza Vodă din Iași a murit subit, între cabinet și sala de operație

×
Publicitate

Inspectoratul Teritorial de Muncă anchetează moartea subită a unei doctorițe de la Maternitatea Cuza Vodă din Iași.

Medicul ginecolog, în vârstă de 59 de ani, era de gardă, când brusc i s-a făcut brusc rău, și toate eforturile colegilor de a o salva au fost în zadar. Femeia nu avea probleme de sănătate, povestesc colegii.
Iar raportul medico-legal trebuie să lămurească exact împrejurările în care a sfârșit doctorița.

Carmina Schaas tocmai consultase o pacientă la camera de gardă și, în timp ce se îndrepta spre sala de operație, medicul a suferit un infarct. Imediat, toți colegii ei au intrat în alertă și au început manevrele de resuscitare. Între timp, a fost chemat si un echipaj SMURD.

Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași: „Pacienta prezenta fibrilație ventriculară, s-a continuat resuscitarea îndelungat, dar, din păcate, nu a răspuns și s-a declarat decesul, urmând că medicina legală să stabilească cauza.”

Carmina Schaas era un medic respectat în Iași și lucra de aproape 30 de ani în sistem, timp în care a asistat la mii de nașteri.

Anca Bivoleanu, purtător de cuvânt Maternitatea Cuza Vodă din Iași: „A fost o persoană deosebită care a încercat să insufle asupra tuturor niște principii. Era o femeie plină de viață, și nu exagerez cu nimic când spun că toți colegii suntem devastați de această situație."

În memoria doctoriței, și colegii, și pacientele au aprins lumânări în curtea maternității.

În acest caz, au fost deschise două anchete. Poliția are în lucru un dosar de ucidere din culpă și a cerut efectuarea necropsiei.

Pe de altă parte, ITM face verificări, întrucât moartea în timpul programului de lucru este considerată accident de muncă. Inspectorii vor cerceta câte ore de gardă a făcut medicul în ultima perioadă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
62345710
Ploi torențiale, grindină și inundații pe străzile din Maramureș și Cluj. S-au emis și mesaje RO-ALERT
După zile în care soarele ne-a răsfățat, vremea își arată fața neplăcută. Temperaturile au scăzut şi plouă în mare parte din țară.
62345678
Mesajul lui Ion Iliescu, la vârsta de 93 de ani, către SPP: „Sunt un pilon important în definirea normalităţii”
Fostul preşedinte Ion Iliescu, ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani, a transmis un mesaj Serviciului de Protecție și Pază, de care a beneficiat și el cât timp a fost în funcție și „a colaborat impecabil”.
62345677
Cacealmaua lui Prigojin. De ce duce lipsă cu adevărat șeful mercenarilor Wagner
Mai multe explozii au avut loc duminică dimineață în câteva puncte ale peninsulei Crimeea, inclusiv în Sevastopol, în urma unor presupuse atacuri ucrainene cu drone.