Noile restricții aduc razii în toată țara. Polițiștii și jandarmii au fost mobilizați

×
Publicitate

Autoritățile anunță suplimentarea forțelor de ordine şi înăsprirea verificărilor încă din acest weekend. Aseară au fost filtre în toată țara.

Polițiștii și jandarmii au verificat dacă sunt respectate măsurile valabile în acest moment şi i-au informat pe oameni despre cele care urmează să intre în vigoare. În Capitală, autoritățile, cu efective mărite, au oprit şoferii pentru a le aduce la cunoștiință noile reguli.

Autoritățile anunță suplimentarea forțelor de ordine în urmatoărea perioadă, odata cu impunerea noilor reguli.

Georgian Drăgan, purtător de cuvânt Poliția Română: "Așa cum au fost suplimentate, astăzi, la nivel național, forțele din cadrul poliției române, jandamriei și alte instituții, la fel se va întâmpla și pe perioada weekendului, mai ales duminică, atunci când vor intra în vigoare noile restricții. Toate efectivele vor interveni pentru a verifica modul de respectare a tuturor măsurilor".

Alexandru Iacob, purtător de cuvânt Direcţia Generală de Jandarmi București: "Suntem la datorie cu efective mărite în acest weekend. Îi rugăm pe cetățeni să ne sprijine în efortul nostru de prevenire și combatere a efectelor de pandemie".

S-au făcut filtre și în județul Dâmbovița, unde mai multe localități sunt ăn carantină.

Polițist: "Cunoașteți că localitatea Brănești se află în carantină? Stiți acest lucru?".

Șofer:
"Nu știam".

Polițist: "Nu știți. Declarație pe propria răspundere aveți la dumneavoastră?".

Șofer: "Nu".

Polițist: "Va trebuie!".

Reporter: "Nu aveti declaratia?".

Șofer:
"Nu am. O am pe cea de la serviciu, dar nu vin de la serviciu".

Și la Vaslui, zeci de echipaje de poliție au ieșit pe străzi după lăsarea întunericului, pentru a se asigura că programul orar impus de autorități este respectat.

Dacă nu puteți dovedi motivul esențial al ieșirii din casă la o oră cu restricții, riscați amenzi cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62181505
Românii cumpără tot mai multă cafea scumpă, espressoare şi râşniţe performante
Pentru mulți dintre noi, ziua începe cu o cafea bună și parfumată. Dar cum în pandemie cafenelele au fost mai mult închise, mulți au învățat să-și prepare acasă o astfel de ceașcă aromată și reconfortantă.
62181501
Orar magazine în București. Când e deschis la supermarket și la mall
Orar magazine în București. Restricțiile adoptate sâmbătă prin hotărârea comitetului pentru situații de urgență București stabilesc și intervalul orar în care pot funcționa magazinele și mall-urile în Capitală.
62181500
Putem plimba animalele de companie în Bucureşti după ora 22:00 sau 20:00, în week-end? Răspunsul oficial
Plimbarea animalelor de companie. Persoanele care dețin animale de companie pot părăsi locuința la orice oră în București, cu o singură condiție.