Noi detalii despre moartea suspectă a tinerei mame din Babadag. Mărturiile apropiaților: Ea nu avea puterea să se sinucidă

62295049
StirilePROTV

Apar noi detalii despre cazul cutremurător al tinerei mame din Babadag, găsită decedată în casă în urmă cu o săptămână. În timp ce poliția susține că este vorba despre o sinucidere, familia și apropiații vorbesc despre o crimă cu sânge rece.  

Pentru moartea suspectă a tinerei a fost deschisă o anchetă care are multe semne de întrebare.

Florentina Negru avea 24 de ani, locuia în Babadag, județul Tulcea, era căsătorită și era mama unui băiețel în vârstă de trei ani. Nimic nu lasă de înțeles că tânăra s-ar fi sinucis, conform apropiaților.

Tragedia a avut loc în urmă cu o săptămână. Florentina și-a petrecut prima parte a zilei împreună cu prietenele sale, după care a venit acasă, urmând ca mai târziu să-și ia copilul de la grădiniță.

Femeia avea urme vizibile de violență

Prima care s-a alertat a fost educatoarea copilului, care a sesizat că mama nu a mai venit la grădiniță. Cel care a găsit-o pe Florentina în casă, decedată, a fost un vecin, care a declarat pentru Știrile ProTV: „Era o pată de sânge, am intrat, plasa era deschisă. Pe tocul ușii era sânge. Ea era întinsă pe jos”.

Martorii sosiți la fața locului spun că tânăra mamă avea urme vizibile de violență: nasul spart, părul smuls din cap și mâinile pline de vânătăi. În plus, pe tocul ușii, dar și pe podea, au fost găsite urme de sânge.

Mihaela Lungu, vecină: „A venit poliția, au constatat că este moartă și că s-a spânzurat. Erau răsturnate sticlele de pe masă, un papuc sub pat, iar în aceeași încăpere pe jos și pe ușă erau pete de sânge. Nu a venit o medicină legală, nu a venit un procuror criminalist, nu s-a sigilat locul pentru că s-a spus că s-a spânzurat și punct”.

Pe certificatul de deces al tinerei scrie „insuficiență cardio-respiratorie acută, asfixiere mecanică, spânzurare”, însă martorii spun că Florentina a fost găsită întinsă, lângă ușă, cu fața în jos, cu un cordon în jurul gâtului. Mai mult, tinerei îi lipseau bijuteriile, presupunerea apropiaților fiind că au fost furate.

Ce le-a dat de înțeles apropiaților că femeia nu s-a sinucis a fost faptul că aceasta tocmai pregătise de mâncare și avea rufe proaspăt spălate. Prietenii spun că ea nu ar fi recurs la un astfel de gest. 

Martor: „Avea părul ciufulit și un cercel în păr. Poliția nu a sesizat. Avea șosetele sub călcâi, semn că a fost târâtă prin casă. Ea nu avea puterea asta, să se sinucidă”.

Mesaje de amenințare

Soțul femeii spune că a văzut în telefonul victimei mai multe mesaje de amenințare care veneau din partea unui bărbat și a soției acestuia.

Soțul victimei: „Mesaje de amenințare pe WhatsApp de la un anumit și din partea soției acestuia. Erau multe, foarte multe, mesaje vocale și fotografii”.

În timp ce rudele victimei susțin că moartea fetei este una suspectă și acuză autoritățile că au facut o anchetă superficială, oamenii legii au precizat că „polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În continuare se efectuează verificări, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului”.

În acest moment, dosarul morții suspecte este la Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62295279
Monede de aur ridicate într-un dosar de delapidare de 13 milioane lei. Surse: descinderi la verii lui Leo de la Strehaia

Polițiștii au ridicat documente, bani și zeci de monede de aur într-un dosar de delapidare și spălare de bani în reciclarea deșeurilor cu un prejudiciu de aproape 13 milioane lei. Printre cei vizați ar fi și trei veri ai lui Leo de la Strehaia.  

62295250
Hackeriță româncă, vinovată de mii de atacuri cibernetice în Olanda. „Eram singura femeie din această lume”

O infractoare cibernetică din România care a spart computerele a mii de olandezi, își cere scuze de la victime, pentru prima dată, în documentarul „Îți știu parola”, al jurnalistului Daniël Verlaan, de la RTL News.

62265366
Naomi Campbell, ținută îndrăzneață la Fashion Week Londra. Apariție spectaculoasă la 52 de ani | GALERIE FOTO

Supermodelul Naomi Campbell a avut o apariție spectaculoasă la Fashion Week Londra, acolo unde a prezentat noua colecție semnată Alexander McQueen.

 

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.