Ninsorile abundente au provocat dezastru pe șosele. Șoferii cu cauciucuri de vară au blocat circulația

×
Publicitate

A nins abundent mai ales în noaptea de luni spre marți, în zona Moldovei, așa cum avertizaseră, de altfel, meteorologii printr-un cod galben. Șoferii cu mașinile nepregătite au blocat circulația.

Unii au derapat și au cerut ajutorul autorităților. Polițiștii i-au amendat pe cei care au plecat la drum cu anvelope de vară. De asemenea, mai multe persoane au fost rănite în accidente produse pe drumurile acoperite cu polei.

Din pricina zăpezii de pe șosea, un șofer turc a provocat un carambol pe drumul european E85, între Fălticeni și Suceava. A derapat și a lovit alt TIR, iar trei șoferi cu mașini mici au fost nevoiți să iasă în decor ca să evite impactul.

Şi un autocar cu 10 persoane a derapat în drumul său spre Vama Albița. Remorca plină cu bagaje a intrat în şanţ, iar autocarul a fost nevoit să-și continue cursa fără ea.

În Iași, mai multe vehicule ce depășeau 3.5 tone și nu erau echipate de iarnă au fost trase pe dreapta.

A nins abundent în Suceava și Botoșani, unde circulația s-a blocat.

„Oleacă de zăpadă! Juma' de județ blocat, stăm de 3 ore în coloană, la Prisaca Doamnei. Uitați câte mașini! E blocat tot drumul până la Vatra Dornei!" spuneau oamenii, indignați.

Câteva tiruri au derapat și au blocat un sens pe drumul european spre Iași, apoi nişte șoferi care au crezut că pot depăși coloana au blocat și celălalt sens.

Un tir cu anvelope de vară a fost tractat de un Hummer în Botoșani.

Șoferii prinşi fără cauciucuri potrivite au fost amendaţi și au rămas fără certificatele de înmatriculare.

Reporter: Știați că aveți cauciucuri de vară?

Șofer de TIR: „Patronul a zis că sunt de iarnă.”

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani: „S-au trezit mai greu. Nu știu de ce, și asta pentru că sunt contracte de deszăpezire în vigoare și cred că ar trebui să se miște puțin mai repede.”

Din cauza poleiului, s-au produs mai multe accidente în Argeș și Vâlcea. Un autoturism s-a răsturnat pe DN7, în comuna Budești, iar o persoană a fost rănită. Alți doi șoferi au fost răniți pe drumurile din Vâlcea, după ce au derapat cu mașinile și s-au răsturnat. În primul autoturism erau 4 cetățeni turci, doi adulți și doi copii.

Iar în Gorj, patru persoane au căzut într-o râpă de aproape 100 de metri, după ce șoferul mașinii a derapat într-o curbă. O fată de 12 ani și părinții ei care se aflau în mașină au fost răniți.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62232895
Apropiații și-au luat rămas bun de la Victor Socaciu: ”Am rămas tot mai puțini”

„Am rămas tot mai puțini'', spun cu durere prietenii și colegii cântărețului de muzică folk Victor Socaciu.

62232775
Anchetă în cazul fetei lovite pe trecerea de pietoni de o mașină de poliție. Ce spun martorii

Un polițist din Sibiu este anchetat de procurori după ce a lovit mortal, pe o trecere de pietoni, o fată de 21 de ani.

62226054
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru metroul din Cluj-Napoca. Când se va finaliza proiectul

Executivul a aprobat marţi indicatorii tehnico-economici pentru Magistrala I de metrou Cluj, valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) fiind de aproape 10,113 miliarde lei, conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.