Momentul în care un asistent medical a fost lovit de un pacient căruia voia să îi administreze o perfuzie

×
Publicitate

Scene violente, surprinse de o cameră de supraveghere, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Baia Mare! Un asistent medical a fost lovit cu pumnii de un pacient de 22 de ani, chiar în timp ce i se administra o perfuzie.

Colegii care i-au sărit în ajutor au fost și ei atacați. Într-un final, angajații de la pază l-au potolit pe tânărul agresiv.

Tânărul a ajuns la camera de gardă, unde a spus că se simte foarte rău. A fost preluat pentru evaluare, iar apoi un asistent medical a venit pentru a-i pune o perfuzie.

Chiar în acel moment, inexplicabil, pacientul a sărit la bătaie. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum, imediat, mai mulți colegi ai asistentului, dar și cei de la pază, fug să îl potolească pe bătăuș.

Dacian Juca, medic-șef UPU SMURD Maramureș: „S-a ridicat brusc de pe targă, a prins asistentul de halat și i-a aplicat 3 pumni la nivel cranian. Ulterior, a sărit de pe targă și a intrat în conflict cu restul personalului. A intervenit asistentul de față să aplaneze conflictul, moment în care a tăbărât și pe el cu pumnii. A fost nevoie de personalul de ordine, plus încă 6 cadre medicale bărbați, să-l imobilizeze.”

Pacientul violent a fost sedat pentru a i se putea administra în continuare tratamentul. Medicii susțin că acesta este doar un episod din multele altele cu care se confruntă zilnic.

Dr. Bogdan-Mihail Lucian, director medical Spitalul Județean Baia Mare: „Astfel de incidente creează o stare de tensiune, de panică. Conflictele verbale sunt frecvente, practic sunt zilnice. Colegii mei cheamă echipa de pază pentru a interveni și a permite desfășurarea actului medical.”

Pacientul agresiv a fost sancționat de polițiști și urmează să fie evaluat psihiatric.

Sublocotenent Ioana-Anca Gherasim, purtător de cuvânt IJJ Maramureș: „Valoarea amenzii aplicate a fost de 4000 de lei.”

Individul a fost și testat pentru a se vedea dacă a consumat substanțe interzise, însă rezultatele au ieșit negative.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62519582
Angajatul unei săli de jocuri din Rădăuți a pus la cale un „furt” alături de doi prieteni. L-au amenințat și au luat banii

Trei bărbați au fost reținuți după ce au înscenat un jaf la o sală de jocuri de noroc din Rădăuți. Unul dintre ei era angajat acolo și a avut un plan stabilit din timp pentru furt.

62519574
O femeie a fost la un pas de moarte după ce fostul iubit a înjunghiat-o când a ieșit la plimbare cu câinele, în București

Atac violent joi dimineață pe o stradă din Capitală. O femeie de 41 de ani s-a aflat la un pas de moarte după ce fostul iubit a înjunghiat-o de mai multe ori.

62421756
Ministrul Economiei: Lucrăm la crearea unei aplicaţii, pentru ca antreprenorii să nu mai vină cu documentele de mai multe ori

O licitaţie de 180 de milioane de euro a fost lansată pentru migrarea serviciilor publice în cloud-ul guvernamental, iar în prezent se lucrează la crearea unei aplicaţii.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.