Momente tensionate la frontieră pentru românii care s-au întors din Italia. „Bătaie de joc!”

×
Publicitate

Au fost momente tensionate la frontieră, în special la cea de vest. Pentru cei care s-au întors din Italia s-au luat măsuri speciale care au aprins spiritele.

Unii au fost plasați direct în carantină, alții escortați de poliție spre județele de domiciliu. În noaptea de marți spre miercuri, cea mai mare aglomerație s-a înregistrat la punctul Nădlac-autostradă, unde cozile au fost de câțiva kilometri.

Pe de altă parte, în Bihor au fost trimiși de miercuri și medici militari. Ca să vă faceți o idee, numai în ultimele 24 de ore au intrat în țară, 54.000 de persoane.

Reporter: „De unde veniți?”
Român: „Din nordul Italiei!”

Este răspunsul celor mai mulți șoferi care au tranzitat punctele de trecere din vestul țării. Cu toții au completat formularele și au așteptat câteva ore pentru a fi îndrumați spre un centru de carantină.

Șofer: „Cei de la frontieră ne-au zis să rămânem aici să ne facă un test, apoi ne-au zis că trebuie să rămânem în carantină 14 zile în Arad, nu știm unde”.

Într-un final românii au fost escortați către centrele de carantină din județul Arad.

Nici celor ajunși în Vama Borș, nu li s-a permis să își continue călătoria.

Reporter: „Ce v-au zis, vor să vă facă ceva analize?”
Șofer: „Păi să le facă, dar nu să stăm, stăm aici de trei ore. Și avem și animale în mașină. Și flămânzi, noi n-avem mâncare, n-avem apă”.

Mulți dintre cei cazați într-un centru de carantină se plâng de condițiile de acolo.

Turistă: „Ni s-a spus că dimineața asta o să vină aici o doctoriță să ne ia probe, n-o venit nimeni pentru probe. Gândăci în cameră, frig, nu avem cu ce să ne acoperim, nu dezinfecție, nu sterilizat, nici măști nu am avut sau mănuși sau dezinfectant. Nimic.”

Și la un centru din județul Arad, în jur de 50 de oameni, inclusiv copii, veniți cu mașinile din Italia, au fost nevoiți să rămână pe loc.

Unii au încercat să forțeze autoritățile locale să le dea drumul pentru a pleca spre case, fără a aștepta să fie testați. Drept urmare au fost chemați jandarmii.

Până la urmă au fost cazați la o pensiune din județul Arad. Acolo însă nervii au cedat.

Femeie: „Să vină prefectul. Păi e bătaie de joc. Stăm de ore întregi aici!”

Bărbat: „Să vină un doctor, dacă tot ne a adus aici. Să vină un doctor să ne controleze!”

Nemulțumiri au fost și la alte centre. Un tânăr, împreună cu soția lui, s-au întors azi noapte din Italia, din regiunea Veneto. Au ajuns sub escortă la Târgoviște, unde a fost cazat într-un centru în carantină.

Bărbatul a surprins imagini cu angajatele care ies din clădire și își lasă echipamentele de protecție pur și simplu la poarta instituției.

Miercuri dimineață, la vama Borș, în timp ce medicii triau pasagerii în corturile speciale, unui șofer de TIR i s-a făcut rău și a acuzat simptome de gripă. A fost transportat imediat la spital.

Și aici, cei lăsăți să meargă mai departe au așteptat să se formeze o coloană și să fie însoțiți de echipajele poliției.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: „Poliția de Frontieră urmărește fiecare caz. Toate cursele cu escală. Nu pot ascunde de unde vin. Au fost tentative să ne inducă în eroare și rutier și pe avion. Au schimbat avionanele că să ascundă zona. Pun în risc părinții și bunicii lor.”

Din Vama Petea, zeci de români întorși în țară din Italia în ultimele 24 de ore au pornit în convoi, spre case, cu propriile autoturisme, flancate de poliție și jandarmerie. În județele de domiciliu au intrat direct în carantină.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, executat silit, după ce un copil a suferit arsuri grave

Spitalul de Copii „Sf. Maria" din Iași este executat silit, după ce familia unui bebeluș tratat aici în 2008, a câștigat definitiv în instanța un proces de malpraxis.

Au sfidat coronavirusul ca să stea la cozi la taxe. "Pentru banii noştri o facem"

Deși autoritățile le-au recomandat românilor să evite locurile aglomerate, unii s-au așezat la cozi pentru a obține pașaport sau permis de conducere, ori pentru a plăti impozitele locale.

Ce măsuri au fost luate la Punctul de Trecere a Frontierei Arad, din cauza coronavirusului

Şapte corturi care sunt folosite pentru operaţiunea de verificare a persoanelor care se întorc în ţară din zonele de risc de coronavirus au fost amplasate de pompierii arădeni noaptea trecută, în Punctul de Trecere a Frontierei Arad.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.