Ministerul Mediului depune plângere penală împotriva celor care cereau bani pentru înscrierea în „Rabla pentru tractoare”

×
Publicitate

Ministerul Mediului a depus plângere penală împotriva unor indivizi care cereau bani în schimbul înscrierii în programul „Rabla pentru tractoare”.

Aceștia își făceau reclamă pe rețelele de socializare. „Rabla pentru tractoare” va începe luni de la 10 dimineața.

Prin intermediul acestor conturi de pe rețelele sociale, respectivii solicitau diferite sume de bani în schimbul înscrierii în program.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: „O să depun plângere penală împotriva celor care încearcă să păcălească potențialii beneficiari promițându-le că îi pot băga în fața celorlalți în programul Rabla pentru Tractoare. Cei care se ocupă de astfel de lucruri vor ajunge pe mâna justiției. Plângere penală pentru înșelăciune, fraudă informatică și pentru perturbarea funcționării sistemelor informatice.”

„Rabla pentru tractoare” va funcționa pe principiul „primul venit, primul servit”, la fel ca în cazul programului „Casa Verde Fotovoltaice”. Primii care vor lua banii de la stat vor fi cei care, în timp cât mai scurt, vor reuși să depună online toate documentele.

Fermierii vor putea obține un ajutor financiar de 65% din valoarea echipamentelor eligibile, iar tinerii fermieri vor beneficia de un sprijin de până la 80%.

Suma maximă pe care o pot cheltui pentru achiziții este de 55.000 de euro, cu TVA inclus. În total, programul are un buget de 500 milioane de lei. Fiecare beneficiar trebuie să depună în aplicație mai multe documente, inclusiv atestatul de producător, dar și certificate care să arate că persoana înscrisă nu are datorii la stat.

Pentru că mulți se pot speria de această procedură, indivizii suspectați acum de autorități cereau bani pentru înscrierea în program.

La fel s-a întâmplat și în cazul programului pentru fotovoltaice, care devenise un soi de olimpiadă de IT. Practic, multe dosare au fost depuse în doar câteva secunde.

De altfel, surse din Minister spun că, din cele peste 3.000 de dosare respinse ulterior, unele dintre fișierele atașate în aplicație erau compromise, dovadă că au fost folosite diverse site-uri care au încercat să intervină peste sistemul Administrației Fondului pentru Mediu.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62542579
Închisoare pe viață pentru cei acuzați că au torturat două surori în Oradea, ucigând-o pe una dintre ele

Pedeapsă maximă pentru 3 proxeneți, care au torturat două surori din Oradea, până când una dintre ele a murit.

62537796
O șoferiță aflată sub influența alcoolului a blocat circulaţia după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie Nord

Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie.

62379550
”Turul 2 vine ca un val. Veți ajunge la canal” – Mesajul actorului Mihai Mălaimare duce la anularea unui spectacol de la Iași

Universitatea de Arte din Iaşi anunţă suspendarea spectacolului "La margine de Copou", în care juca şi actorul Mihai Mălaimare, după ce acesta a scris pe Facebook: "Turul II vine însă ca un val imens şi veţi ajunge în canal, sau la canal!".

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.