Ministerul Culturii a retras din dezbatere publică legea audiovizualului şi anunţă consultări cu mass-media

62122913
Getty

Ministerul Culturii a anunţat vineri că proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului a fost retras din procedura de dezbatere publică, acesta urmând a fi reanalizat.

Într-o informare transmisă presei se arată: „Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului a fost retras din procedura de dezbatere publică, acesta urmând a fi reanalizat în raport cu oportunitatea reglementării şi cu necesitatea implementării Directivei 1808/2018 privind serviciile mass-media audiovizuale”.

În acest sens, o eventuală transpunere a Directivei va fi supusă dezbaterii publice numai după ce vor avea loc consultări cu toţi factorii interesaţi, respectiv reprezentanţii mass-media.

„Precizăm că proiectul menţionat nu a parcurs proceduri de avizare la nivel guvernamental şi nu a fost supus dezbaterii la nivelul Guvernului”, a mai transmis ministerul.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62117241
Avertismentul lui Streinu-Cercel privind purtarea măștilor: "Când mă uit la televizor mă apucă groaza"
Managerul Institutului ”Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, avertizează că România este pe o pantă ascendentă a pandemiei şi urmează câteva zile de foc. Profesorul spune că situaţia este în continuare ”gravă”.
62111687
Streinu-Cercel, despre planul legat de vârstnici: "O dezinformare generală". Ce conținea de fapt documentul
Managerul Institutului ”Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a venit cu noi explicații în urma scandalului care a dus la demiterea sa de la conducerea Comisiei speciale anti-covid.
62122311
Medicii britanici avertizează: ”Ventilatoarele” chineze pot ucide pacienţi cu Covid-19
Aproximtiv 250 de ”ventilatoare” achiziţionate de Regatul Unit din China pot ”răni sau chiar omorî pacienţii” în cazul în care sunt folosite în spitale, avertizează medici britanici într-o scrisoare.