Medic ginecolog din Capitală, acuzat de vătămare corporală din culpă. Ce s-a întâmplat cu femeia căreia i-a extirpat ovarele

62300612
Shutterstock

Poliţiştii argeşeni propun procurorilor trimiterea în judecată a unui medic ginecolog de la un spital din Bucureşti, acuzat că a pus în pericol viaţa unei paciente.

În urma unei operaţii de extirpare a ovarelor, medicul a externat-o pe femeie mai devreme decât era cazul, pacienta ajungând cu septicemie la spital. Ancheta a relevat că femeii îi fusese realizată operaţia de extirpare doar parţial, iar în timpul intervenţiei medicul i-a atins şi intestinul.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2 din Codul Penal, rap. la art. 194 alin. 1 lit. e Cod Penal. Din cercetări s-a stabilit că, în luna mai a anului 2020, un bărbat de 54 de ani, în calitate de medic la un spital de specialitate din municipiul Bucureşti ar fi efectuat o intervenţie chirurgicală unei femei şi i-ar fi provocat leziuni traumatice, ce i-au pus în primejdie viaţa. După externarea prematură, persoana vătămată a solicitat, la domiciliu, intervenţia unui echipaj medical, fiind internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, în stare gravă”, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Trimisă acasă deși nu se simțea bine

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că femeia, din judeţul Argeş, a mers la un spital din Capitală pentru a i se extirpa ovarele, întrucât acestea formau chisturi. Deşi nu se simţea bine în urma operaţiei, ea a fost externată şi trimisă acasă, în Argeş. La scurt timp, i s-a făcut rău şi a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean din Piteşti unde medicii au constatat că are septicemie.

Expertizele realizate în cadrul anchetei au arătat că ginecologul, care ar fi trebuit să realizeze operaţia de extirpare a ovarelor, nu făcuse acest lucru, în schimb organele femeii au fost afectate. În plus, în timpul unei intervenţii medicul i-a atins pacientei intestinul, ea fiind la un pas de deces în momentul în care a ajuns din nou la spital.

Dosarul a fost înaintat de către Poliţie Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de trimitere în judecată, urmând ca procurorul să decidă dacă îşi însuşeşte sau nu propunerea formulată de către Serviciul Investigaţii Criminale Argeş.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62406578
Șoferiță care a evitat să lovească un câine pe șosea a ajuns să fie depistată la consum de substanțe interzise, în Zimnicea

O șoferiță care a evitat un câine pe șosea ajuns să fie depistată cu consum de substanțe stupefiante. Aparatul drugtest a indicat prezenta în corp a unei substanțe interzise.

62416082
Urmărit internațional, cu o condamnare de 23 de ani, pentru infracţiuni economice, în Italia, depistat în Timişoara

Un bărbat de 56 de ani, căutat de autorităţile din Italia pentru infracţiuni economice comise în Peninsulă şi pe numele căruia era emis mandat european de arestare, având o condamnare de aproape 23 de ani, a fost depistat în municipiul Timişoara.

62432354
Amenda dată organizatorului Marşului Secuiesc, anulată de instanţă. Jandarmeria, scoasă vinovată

Amenda dată organizatorului Marşului Secuiesc a fost anulată de instanţă pe motiv că Jandarmeria şi-ar fi depăşit atribuţiile.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.