Ludovic Orban: Companiile românești ar putea produce măşti FFP2 până la finele săptămânii viitoare

62119122

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că până la sfârşitul săptămânii viitoare cel puţin trei companii româneşti ar putea avea capacitatea de a produce măşti FFP2, scrie Agerpres.

 

În debutul şedinţei de Guvern, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a dat asigurări că la nivelul unităţilor sanitare a fost asigurat necesarul de echipamente de protecţie pentru două-trei săptămâni şi că stocurile sunt realimentate, atât prin achiziţiile managerilor, cât şi ale Unifarm.

În replică, premierul i-a atras atenţia că începe producţia de echipamente şi în România.

"Aici va trebui să aveţi în vedere, să discutaţi cu toţi cei care achiziţionează, că intră în producţie în România. În unele companii deja se produc măşti chirurgicale şi, probabil spre sfârşitul săptămânii viitoare, o să avem capacitatea, o să producem în cel puţin trei companii româneşti măştii FFP2. De asemenea, sunt deja companii care au capacitatea de a produce combinezoane. Or, aici, eu cred că trebuie să încurajăm producţia autohtonă", a spus Orban.

Prim-ministrul i-a cerut lui Tătaru să sprijine "orice fel de demers din partea producătorilor de medicamente autohtoni" care au capacitatea de a fabrica produse necesare pe piaţa medicamentelor.

El a dat de înţeles că ar fi dorit o accelerare a procedurii de certificare din partea Autorităţii Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62039618
Comerțul online a explodat pe timpul pandemiei de coronavirus

O avalanșă de comenzi pleacă în această periodă către firmele de curierat, devenite esențiale, pentru oameni și companii. După cifre este la fel ca de Black Friday în fiecare zi.

62119415
Criza sanitară a schimbat topul celor mai căutate domenii de către angajați

Criza sanitară a schimbat topul domeniilor în care se caută cei mai mulți angajați. Acum este nevoie - mai mult că oricând - de vânzători, lucrători comerciali și muncitori în construcții.

62120514
Paștele Ortodox 2020. Unde pot urmări credincioșii slujba de Înviere

Pentru că situația o impune, în noaptea cea mai importantă a creștinătății, cea de Înviere, toate bisericile ortodoxe și greco-catolice vor fi închise. Asta nu înseamnă că suntem privați de slujbe.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.