Coronavirus în România, LIVE UPDATE 1 aprilie. 92 de decese confirmate, mai multe spitale s-au închis

01-04-2020 15:00


Coronavirus România, LIVE UPDATE 1 aprilie. Potrivit autorităţilor, în România sunt confirmate 2.460 de cazuri de coronavirus. Dintre acestea, 252 de pacienţi s-au vindecat. A crescut din păcate şi numărul celor decedaţi - la 92.

Pe lista celor infectaţi sunt şi sute de medici, asistente şi infirmiere. Cele mai mari spitale din Bucureşti sunt afectate de coronavirus. La Universitar, Militar şi Sfântul Ioan au fost închise secţii întregi pentru dezinfecţie, după ce cadre medicale şi pacienţi au fost diagnosticaţi cu coronavirus.

Spitale întregi sunt închise şi la Deva, Braşov şi Suceava, în vreme ce medicii le cer din nou autorităţilor materiale de protecţie.

La Arad, există un focar de infecţie, iar acolo a ajuns miercuri şi ministrul Sănătăţii.

Infecția COVID19 a ajuns şi în cel mai mare spital din România, Spitalul Universitar Bucureşti. 6 secţii au fost închise după ce 17 cadre medicale şi 10 pacienţi au fost diagnosticaţi cu coronavirus în urma testării începute pe 22 martie. 500 de probe au fost prelevate atunci în rândul celor 3840 de angajaţi. Conducerea unităţii susţine că zilnic se vor face cel puţin 100 de teste. După ce secţiile au fost golite, în spital au rămas 304 pacienţi internaţi.

Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar: Dacă iniţial, aveam duminică un pacient pozitiv transferat la un spital de boli infecțioase, lucrurile au început în decursul săptămânii trecute, pe măsură ce apăreau testele, să stârnească anumite idei, că sunt nişte lanţuri de transmitere epidemiologică, tocmai prin aceşti pacienţi care nu erau testaţi.
Reporter: Câte teste sunt incerte?
Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar: 30. Sunt 20 de pacienţi şi medici, 30 în teste. Deci asta înseamnă 10% din ce am făcut noi

Daniel Simion este asistent la Univesitar şi susţine că îmbolnăvirile s-au produs pentru că nu există suficiente echipamente de protecţie.

Reporter: De ce credeţi că s-a ajuns la un număr aşa mare de cadre infectate la Universitar?
Daniel Simion asistent medical: Din lipsa protocoalelor şi din lipsă echipamentului de protecţie. Cert este că în timp au început să apară probleme am început să primim pacienţi posibil contaminaţi, a trebuit să intrăm în sală, dar n-am avut echipament de protecţie, din câte ştiu stătea închis sub lacăt. Am avut o pacientă diagnosticată, iar colegele care au fost în sală au spus, domne dacă pacienta respectivă e pozitivă, vrem să ne testăm, una a fost testată luni, nu i-a venit nici acum rezultatul, iar cealaltă aşteaptă să o bage şi pe ea cineva în seamă.

Cadre medicale infectate cu COVID 19 au fost diagnosticate şi în alte unităţi de elită din Bucureşti. Zeci de medici şi asistente sunt internaţi, ori se află în autoizolare la domiciliu.

Într-unul dintre cele mai mari spitale de boli infecţioase din ţară, Victor Babeş, locul unde sunt internaţi pacienţii diagnosticaţi cu coronavirus, şapte medici s-au infectat cu COVID19. Conducerea spitalului susţine că personalul medical a fost testat în ordinea cronologică a intrării în contact cu pacienţii, iar celor infectaţi li s-a asigurat cazare în afara familiei.

La Spitalul Clinic Sfântul Ioan, cei 72 de angajaţi au fost trimişi în izolare, iar secţia de nefrologie a fost închisă după ce o pacientă de 62 de ani care făcea dializa, asimptomatică, a fost diagnosticată cu COVID. La Spitalul Militar, 24 de cadre medicale sunt infectate, iar secţia de cardiologie 1 a fost închisă. În spital lucrează 2.000 de oameni şi pot fi trataţi 1.200. Sunt testaţi câte 150 pe zi.

Maternitatea Odobescu din Timişoara a intrat în carantină după ce cinci asistente medicale s-au infectat cu coronavirus. 80 de angajaţi şi pacienţi internaţi acum în spital vor fi testaţi. Se pare că virusul a fost adus de o asistenta care s-a infectat de la soţul ei, şofer pe ambulanță.

Iar la Spitalul din Botoşani, 31 de cadre medicale, din care 8 medici şi 17 asistenţi sunt pozitivi la COVID 19.

Şi la Codlea, Staţia de Ambulanţă a fost închisă pentru că două asistente au fost depistate pozitiv. Personalul medical care a intrat în contact cu ele se afla în izolare.

La Arad, unde 10 cadre medicale sunt infectate cu covid a ajuns şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. A mers direct la şeful Direcţiei de sănătate publică, cel care în urmă cu câteva zile îi umilea pe rezidenţii care se pregăteau să plece să-i trieze pe cetăţenii sosiţi în Vama Nădlac.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că va lua o decizie în cazul de la Arad după ce se va întoarce în Capitală.

Coronavirus România, 1 aprilie - LIVE UPDATE: 

 

 

UPDATE 23:10 Conducerea spitalului Județean Suceava a demisionat

 

Managerul Florin Filip și directorul medical Doina Ganea Motan și-au prezentat demisia miercuri seara. Astfel Spitalul Județean Suceava rămâne fără conducere, directorul de îngrijiri medicale, Mihaela Hreceniuc, aflându-se în izolare la domiciliu.

UPDATE 21:20 Şase asistente şi infirmiere de la Spitalul Bârlad au demisionat
 

Şase asistente şi infirmiere de la Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad şi-au dat demisia din funcţie, după ce spitalul a fost desemnat de Ministerul Sănătăţii unitate suport pentru pacienţi COVID-19, relatează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean, dr. Angelica Gramaticu, a declarat presei că important în acest moment este faptul că în spital au rămas 970 de angajaţi care îşi vor face datoria.

"Nu trebuie subliniat faptul că au plecat şase oameni, ci că restul au rămas", a precizat, miercuri, Angelica Gramaticu.

Conform reprezentanţilor Spitalului Bârlad, cele şase salariate erau aproape de vârsta de pensionare şi au ales să plece mai devreme din activitate prin demisie.

UPDATE 21:10 Încă 2 persoane infectate cu coronavirus au murit

 

Deces 91

Bărbat, 70 ani, din municipiul Bucuresti. Internat în data de 29.03.2020 la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti pe secția de Nefrologie pentru dializă, pacientul fiind dializat cronic. 

Deces 92

Femeie, 78 ani din municipiul București. Internată în data de 18.03.2020 pe secția ortopedie a Spitalul Universitar de Urgență București pentru o fractura trohanteriană. Antecedente personale patologice: boală cardiovasculară, diabet, boala neuro musculară, boală pulmonară cronică.

 

UPDATE 20:50 Încă 4 decese ale unor persoane infectate cu coronavirus

 

Deces 87

Bărbat, 77 ani din jud. Bistrița Năsăud. Internat din 22.03.2020 în SJU Bistrița - Secția Boli Interne, cu diagnosticul: BPOC acutizat, Cardiomiopatie dilatativa, Cardiopatie Ischemica Cronica, Fibrilatie atriala cu alura rapida, Insuficiență Cardiacă Congestivă stadiul III, Extrasistole ventriculare, Pneumonie interstitial, Pleurezie mica inchisa dreapta, Hipertrofie de prostata, Insuficienta Renala std.III.

Deces 88

Bărbat, 72 ani din jud. Suceava. Pacient cu domiciliul în jud. Botoșani, internat în SJU Suceava din data de 14.03.2020 pe Secția de Medicina Internă. Recoltat pentru COVID-19 în 25.03.2020, confirmat în 31.03.2020. Decedat în 31.03.2020. Afecțiuni asociate: afecțiuni cardiace și BPOC.

Decesul a fost atribuit județului Suceava întrucât expunerea este în acest județ.

Deces 89

Femeie, 66 ani din București. Internată în 24.03.2020 în SCU “Bagdasar-Arseni”(pentru lipotimie cu traumatism minor), transferată în 25.03.2020 în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș. Recoltare pentru COVID-19 în 25.03.2020, confirmata în 28.03.2020, decedată în 29.03.2020. Comorbidități: Boală cardiovasculară, HTA, Schizofrenie.

Deces 90

Femeie, 77 ani din jud. Covasna. Internată în SJU Sfântu Gheorghe, din 18.03.2020 în ATI, recoltare pentru COVID-19 în 26.03.2020, confirmată în 28.03.2020. Decedată în 30.03.2020. Comorbidități: Mielita cervicala, tetraplegie.

 

UPDATE 18:25 Un pacient de 70 ani din Bistrița-Năsăud, cu Covid-19, externat înainte de aflarea rezultatului şi decedat la domiciliu

 

Un bărbat în vârstă de 70 de ani din comuna Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru care miercuri s-a primit rezultatul pentru Covid-19 pozitiv, a fost externat, cu încălcarea procedurilor, din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa în data de 30 martie şi a decedat la domiciliu în noaptea de 30 spre 31 martie.

Informaţiile au fost făcute publice miercuri, în cadrul unui briefing de presă, de către managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany.

"V-am rugat să veniţi aici ca să vă transmit chiar eu informaţii despre o persoană decedată, din Ilva Mică, pentru care astăzi a venit rezultatul de Covid pozitiv. Pacientul s-a internat pe data de 22 martie în Secţia de boli interne. La internare, nu se încadra în definiţia de caz şi de aceea a fost internat pe Secţia de medicină internă, şi nu pe Secţia de boli infecţioase. În data de 23, medicul curant a rugat un consult de specialitate, şi anume un consult de la Secţia de boli infecţioase. Medicul care a făcut consultul a recomandat recoltarea de probe pentru a se vedea dacă este infectat cu Covid-19. În data de 30, pacientul respectiv a fost externat înainte să vină rezultatul probelor, un lucru care, din punctul meu de vedere, este regretabil. Pacientul nu ar fi trebuit externat până nu era situaţia lui medicală foarte clară. În data de 1 aprilie, astăzi - aşa, parcă este o glumă proastă de 1 aprilie, au venit rezultatele, iar pacientul este Covid pozitiv. A început o anchetă epidemiologică la nivel de spital", a declarat Lazany.

Întregul personal al Secţiei de medicină internă din cadrul SJU Bistriţa va fi testat, miercuri şi joi, pentru Covid-19.

Gabriel Lazany a precizat că pacientul a fost internat în spital cu diagnostic de bronhopneumonie şi, pentru că acesta completase o declaraţie pe propria răspundere că nu intrase în contact cu persoane suspecte sau confirmate cu Covid-19 şi nici nu călătorise în afara ţării, a fost internat la Secţia de medicină internă, în loc de Boli infecţioase.

Managerul SJU Bistriţa a mai spus că medicul care a decis externarea pacientului, fără respectarea protocoalelor pentru suspecţii de Covid-19, va fi anchetat administrativ.

"Din păcate, medicul curant care era la acea perioadă a luat decizia de externare a pacientului, lucru care este regretabil. S-a deschis o anchetă internă pentru nerespectarea procedurii, pentru că pacientul ar fi trebuit să rămână internat până era situaţia lui medicală clară. O să vedem ce va reieşi din anchetă", a explicat Lazany.

La SJU Bistriţa, unitate suport pentru cazurile de infectare cu noul coronavirus, mai sunt internate, la această dată, 13 persoane confirmate cu Covid-19, printre care se numără şi un copil în vârstă de un an şi o lună. Alţi şase bistriţeni cu Covid-19 au fost internaţi, anterior, la Spitalul de boli infecţioase din Cluj-Napoca.

 

UPDATE 18:00 24 de cadre medicale de la Spitalul Militar, confirmate cu noul tip de coronavirus

 

Un număr de 24 de cadre medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr Carol Davila" sunt infectate cu noul tip de coronavirus, a declarat comandantul unităţii medicale, Florentina Ioniţă Radu, într-un interviu pus la dispoziţie de instituţia medicală.

"În acest moment, la nivelul spitalului sunt confirmate 24 de persoane, din care trei sunt simptomatice şi sunt internate în Secţia Boli Infecţioase, o asistentă medicală este internată la Spitalul Balş şi alta la Spitalul Babeş, iar ceilalţi sunt izolaţi la domiciliu. (...) Au fost cazuri în care s-au identificat şi în acest moment pot să vă spun că în Spitalul Militar sunt 24 de cadre medicale confirmate. (...)", a afirmat comandantul, transmite Agerpres.

Florentina Ioniţă Radu a spus că la sfârşitul săptămânii trecute asistenta şefă de la Secţia Cardiologie 1 a venit simptomatică la serviciu.

"La intrarea dimineaţă pe secţie se face triajul epidemiologic al personalului şi fiecare spune dacă a avut probleme, se simte rău. Asistenta şefă a fost la autoizolare. A doua zi a venit rezultatul pozitiv. A fost adusă pe Secţia de Boli infecţioase şi s-a început ancheta epidemiologică. În urma anchetei epidemiologice, tot personalul medical a fost trimis la autoizolare şi a fost testat. În urma testărilor, o parte din personalul medical a fost testat pozitiv", a explicat medicul militar.

UPDATE 17:30  Iohannis retrage decoraţia acordată Spitalului de la Suceava


Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind retragerea decoraţiei conferite Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava, anunţă Administraţia Prezidenţială.

"Astfel, în temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii, republicată, având în vedere gravele deficienţe în activitate constatate în perioada stării de urgenţă provocate de pandemia de COVID-19, de natură să anuleze orice rezultate meritorii obţinute anterior, preşedintele Klaus Iohannis a retras Ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 205 din 5 aprilie 2019, Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava", precizează sursa citată.

UPDATE 17:25  Două asistente medicale de la Clinica de Boli Infecţioase din Târgu Mureş, confirmate cu coronavirus

 

Două asistente medicale de la Clinica de Boli Infecţioase din Târgu Mureş aparţinând Spitalului Clinic Judeţean au fost confirmate cu infecţie cu coronavirus şi au fost internate în spital după ce au prezentat simptome de boală, a confirmat Direcţia de Sănătate Publică Mureş.

Potrivit şefului DSP Mureş, dr. Iuliu Moldovan, a început testarea şi a celorlalte cadre medicale, iar o parte din rezultate au sosit şi sunt negative.

Până miercuri, în judeţul Mureş, 29 de persoane erau internate la Clinica de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean din Târgu Mureş cu suspiciune de infecţie cu noul coronavirus.

UPDATE 17:00 31 de cadre medicale din Botoșani, confirmate pozitiv la Covid 19

 

La Botoșani, conform informațiilor DSP Botoșani, sunt confirmate pozitiv la COVID 19 un număr de 31 cadre medicale, din care 8 medici, 17 asistenți medicali, restul infirmieri și personal auxiliar.

UPDATE 15:00 - Încă un deces provocat de coronavirus, confirmat în România

 

Deces 86 - Femeie, 45 de ani, din Târgu Neamț, județul Neamț.

S-a prezentat în data de 30 martie la CPU Târgu Neamț unde s-a pus diagnosticul de AVC cu hemiplegie stânga.

Pacienta a fost transferata la SJ UPU Piatra Neamț unde a decedat în data de 30 martie, ora 14:45.

Deoarece pacienta a avut contact cu persoane venite din Italia, a fost recoltat exudat în data de 30 martie, al cărui rezultat a fost pozitiv COVID-19 în data de 31 martie.

UPDATE 14:30 7 cadre medicale de la Victor Babeș, infectate

 

Şapte cadre medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" au fost depistate pozitiv cu SARS-CoV2, informează, miercuri, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

"Aceste persoane sunt asimptomatice, sunt internate în Spitalul 'Dr. Victor Babeş' şi au fost raportate la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, conform normelor în vigoare. Primăria Capitalei şi ASSMB au luat toate măsurile pentru ca toate cele 19 spitale din subordine să fie pregătite pentru a oferi servicii medicale adecvate pentru aceste cazuri", se arată într-un comunicat al ASSMB, potrivit Agerpres.

Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" are 400 de paturi dedicate bolnavilor de COVID-19.

UPDATE 13:00 - Autoritățile anunță 215 cazuri noi de infectare cu coronavirus în România

 

Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și externate (84 la București, 56 la Timiș, 26 la Iași, 21 la Caraș-Severin, 12 la Constanța, 20 la Prahova, 8 la Dolj, 5 la Brașov, 8 la Cluj, 5 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

Totodată, până acum, 85 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Oradea, Ialomița, Bihor și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 215 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 57 de pacienți, dintre care 34 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.218 de persoane. Alte 119.218 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 26.609 teste.

Sancțiunile aplicate de autorități

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.247 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 260 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 522 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 6.939 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.366.595 lei.

Apeluri la 112 și Telverde

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 923 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.826 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Români infectați cu coronavirus în alte state

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 196 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 105 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 24 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 4 în Spania și unul în Germania, au decedat. 

ORA 11:25 - Încă trei decese confirmate în România

 

Deces 83 - Femeie, 54 ani, din București. Bolnava a decedat la 45 de minute după prezentare în UPU- SUU București (prezentare în 29 martie, ora 23:45, decedat în 30 martie la 0:15).

Confirmată cu COVID-19 în 30 martie. Bolnava a mai avut internări în SUUB în perioada 3-10 martie în Secția de Medicină Internă și în perioada 10-26 martie, în Sectia de Chirurgie toracică.

Pacienta era cunoscută cu Neoplasm ovarian în stadiu terminal. Conform informațiilor primite de la SUUB în această perioadă pacienta nu a prezentat nicio patologie infecțioasă.

Deces 84 - Bărbat, 85 ani, jud. Timiș. Internat în Spitalul Clinic Militar Timișoara în data de 23 martie, primul test negativ pentru COVID 19 (25 martie).

În cursul nopții 26-27 martie starea se deteriorează, este transferat in ATI, se recoltează aspirat traheo-bronsic, rezultat pozitiv COVID (27 martie).Transferat în ATI la SCBI V. Babeș Timișoara in 27 martie .

Boli cronice asociate: diabet zaharat, HTA, fibrilatie atrială paroxistica, insuficienta renală cronică, Alzheimer.

Data deces: 31 martie

Deces 85 - Femeie, 63 ani, București. Internată în ATI la INBI Balș din 23 martie, intubată, ventilată. Rezultat pozitiv COVID19 in 24 martie.

Persoana dializată (contact cu caz confirmat COVID19 la centrul privat de dializă).

Boli cronice asociate: CIC, HTA, boala renala cronica, hipotiroidism.

Data deces: 01 aprilie

UPDATE 11:30 80 de angajaţi de la Spitalul Județean din Arad şi-au luat concediu medical

 

Opt medici de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad şi-au depus demisia, anunţând că vor să se pensioneze, în timp ce peste 80 de angajaţi şi-au luat concediu medical în ultimele zile.

Anunțul a fost făcut de conducerea SCJU Arad, care a precizat că şase medici de la Unitatea de Primire Urgenţe şi doi de pe alte secţii au ales să plece.

"Au anunţat că îşi depun demisia pentru a intra în pensie", precizează conducerea spitalului într-un comunicat de presă.

Pe de altă parte, 83 de angajaţi - medici, asistenţi, infirmieri, brancardieri, registratori medicali şi-au luat concediu medical, începând cu data de 23 martie.

"La nivelul SCJU Arad, avem 305 medici, 985 de asistenţi medicali, 387 de infirmiere, 64 de brancardieri. Pentru a face faţă unui aflux de pacienţi infectaţi cu coronavirus, s-a dispus angajarea de personal medical pe o perioadă determinată de şase luni. Până acum, am angajat 20 de medici, 19 asistenţi medicali şi patru personal auxiliar", mai arată comunicatul.

ora 11.00 A fost ridicată carantina de la spitalul Gerota

La nivelul spitalului Gerota, aparținând Ministerului Afacerilor Interne, au fost efectuate activități de dezinfecție și igienizare, iar în acest moment carantina a fost ridicată.

Personalul medical și tehnic a intrat în spital pentru a efectua alte activități necesare, precum nebulizarea tuturor spațiilor.
Activitățile se desfășoară în condiții de protecție pentru tot personalul.

În acest moment spitalul nu poate primi pacienți și în această unitate medicală nu se pot efectua consultații de specialitate.

Aceste proceduri medicale vor putea fi efectuate, în cel mai scurt timp, după finalizarea tuturor activităților de dezinfecție.

ora 10.10 Trei cadre medicale de la Maternitatea 'Dr. Dumitru Popescu' din Timișoara sunt pozitive cu covid-19

Peste 80 de cadre medicale de la Maternitatea "Dr. Dumitru Popescu" (Odobescu - n.r.) din Timişoara au fost testate COVID-19 în noaptea de marţi spre miercuri, trei dintre acestea fiind depistate pozitiv, a declarat pentru Agerpres, primarul Nicolae Robu.

Acţiunea de testare a avut loc după ce alte cinci asistente din cadrul unităţii medicale au fost depistate pozitiv, zilele trecute. Managerul Spitalului Municipal Timişoara, Olimpia Oprea, a precizat că, după rezultatele transmise de DSP Timiş, se va lua o decizie în privinţa organizării activităţii.

ora 10.05 La Spitalul Militar din București sunt 24 de cadre medicale infectate

 

La Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila din București sunt, până la această oră, 24 de cadre edicale depistate pozitivi cu noul coronavirus.

ora 10.00 Cel puțin 25 de polițiști din București sunt în izolare la domiciliu

 

Urmare anchetei epidemiologice efectuate la nivelul Secției 19 Poliție, medicul unității a dispus ca 25 de polițiști să intre în izolare la domiciliu.

Comanda Poliției Capitalei a dispus suplinirea acestor colegi cu polițiști de la alte subunități, astfel încât să nu se înregistreze nicio disfuncționalitate în activitatea secției de poliție. ”Asigurăm întreaga comunitate că suntem în măsură să asigurăm un serviciu polițienesc prompt și să răspundem la solicitările cetățenilor” - se arată într-un comunicat al Poliției.

ora 09.50 Șase secții de la Spitalul Universitar din București au fost închise

Șase secții de la Spitalul Universitar din București au fost închise, pentru a fi dezinfectate. Este vorba despre secțiile de ATI, cardiologie, ortopedie, nefrologie, chirurgie cardiologie și chirurgie toracică.

ora 09.45 Pacientă de la Spitalul Sf. Ioan din București, depistată cu coronavirus. O secție a fost închisă

 

Potrivit unui comunicat, în cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secția de nefrologie și dializă a unității sanitare.

Pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul "Carol Davila", conform procedurilor. În secția respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.

În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s-a solicitat să rămână acasă.

Se precizează că toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate.

Astfel, secția de Nefrologie din spital a fost închisă.

România, pe primul loc în Europa de Est la decese din cauza infectării cu coronavirus

 

România se luptă cu coronavirusul, cu un total de 82 de decese, ceea ce ne plaseaza pe primul loc în Europa de Est în privinţa numărului de victime.

Grav este faptul ca rând pe rând, spitalele din ţară anunţă îmbolnăviri atât nu doar în rândul pacienţilor, ci şi al cadrelor medicale. Marţi seară, în Bucureşti, autorităţile au anuntat că17 cadre medicale şi 10 pacienti de la Spitalul Universitar au fost testaţi pozitiv. În total au fost prelevate 500 de probe biologice, iar pentru aproape 20 %' se asteaptă rezultatele.

Şi la Spitalul Militar ''Carol Davila" au fost confirmate 7 cadre medicale ca fiind purtatoare de COVID19. La acest moment nu se poate vorbi de o transmitere a infecţiei in randul personalului.

Tabloul unitatilor medicale afectate este completat de maternitatea Odobescu din Timişoara care a intrat în carantină, dupa ce 5 asistente au fost confirmate pozitiv.  Întreg personalul şi pacientii vor fi testaţi.

Suceava, în carantină din cauza Covid-19

 

De asemenea, Suceava este prima zonă din România în carantină din cauza COVID-19. Restricțiile din Ordonanța Militară 6 îi privesc pe locuitorii orașului dar și din alte opt comune aflate apropiere - aproximativ 160.000 de oameni. Cu câteva excepții, nu se intră și nu se iese din acest punct critic pe harta răspândirii virusului. Aproape o treime din totalul de îmbolnăviri provine de aici.

În spitalul judeţean din Suceava se duce o luptă pe viaţă şi pe moarte. Luni seară, în judeţ erau 593 de infectaţi cu Covid 19, o bună parte dintre ei internaţi în spital. Printre ei sunt şi 181 de medici, asistente şi infirmiere, toţi infectaţi. Personalul medical neafectat este puţin, iar oamenii sunt la limită.

 

VIDEO PROTVPLUS.RO