Lazlo Tokes, denunţ penal împotriva preşedintelui Klaus Iohannis pentru instigare la ură și discriminare

62123663

Reprezentanţii Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania şi cei ai Consiliului Naţional Secuiesc au depus la Parchetul General un denunţ împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, pentru instigare la ură şi discriminare.

Potrivit MTI, care citează un comunicat transmis, marţi, de biroul de presă al liderului CNMT, Tokes Laszlo, Asociaţia Siculitas, care asigură suportul juridic pentru CNMT şi CNS, a cerut biroului de avocatură Kincses Elod să facă denunţul pentru instigare la ură şi discriminare.

Denunţul se referă la articolul 369 din Codul Penal şi în acesta se arată că, prin declaraţiile televizate din 29 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a incitat poporul român la ură şi discriminare faţă de maghiari şi faţă de membrii şi simpatizanţii PSD.

În denunţul semnat de preşedintele CNMT, Tokes Laszlo, şi de preşedintele CNS, Izsak Balazs, este subliniat pericolul social al acţiunii şefului statului. Cei doi susţin că acest comportamnt nu poate rămâne fără urmări în justiţie, potrivit News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în 29 aprilie, că este incredibil ce se întâmplă în Parlament, acuzând PSD că a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege care acordă o autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Preşedintele a susţinut că, în timp ce autorităţile se luptă cu pandemia, PSD se luptă în birourile din Parlament să dea Ardealul ungurilor. El l-a salutat în limba maghiară pe liderul PSD Marcel Ciolacu, întrebându-l ce i-a promis Viktor Orban în schimbul acestei înţelegeri. Preşedintele a mai afirmat că această situaţie este un argument în favoarea dorinţei sale de a se ajunge la alegeri anticipate, pentru că acum în Parlament este o majoritate PSD-istă toxică.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost reclamat la CNCD de o asociaţie maghiară de asistenţă juridică în domeniul minorităţilor, ca urmare a declaraţiilor pe tema Ţinutului Secuiesc.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62123662
Bătaie cu săbii și cuțite între două clanuri, într-un supermarket din Baia Mare
O bătaie cu săbii și cuțite a izbucnit marți seară în parcarea unui supermarket din Baia Mare.
62106163
Reacția ambasadorului SUA în România, cu privire la decizia CEDO în cazul Kovesi: „Un semnal de alarmă”
Ambasadorul SUA salută decizia CEDO în cazul Kovesi.
62123657
Ministrul Muncii anunță creșterea pensiilor, dar nu știe cu cât
Pensiile vor fi majorate, a afirmat, marţi seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, adăugând că aşteaptă evaluarea încasărilor la buget pe care Ministerul Finanţelor are obligaţia să o facă.