Patru oameni au murit într-o fosă septică. Primarul, fiica lui și un vecin au sărit să-l ajute pe un bărbat

×
Publicitate

Patru oameni au murit într-o fosă septică în Mureș. Primarul localității, fata lui și vecinul lor au sărit în ajutorul unui bărbat care leșinase în fosa pe care voia să o curețe. Însă niciunul nu a mai putut respira.

Salvatorii ajunși la fața locului au scos victimele inconștiente și au început manevrele de resuscitare. Pentru trei dintre ele nu s-a mai putut face nimic. A patra victimă, care fusese transportată la spital cu elicopterul a murit joi după-amiază.

Nenorocirea a avut loc în comuna Sărățeni, județul Mureș, în curtea unui bărbat de 62 de ani. Omul l-a rugat pe un consătean de 48 de ani să îi curețe fosa septică. Acesta a intrat în rezervor iar, la un moment dat, s-a sufocat din cauza lipsei de oxigen și nu a mai putut ieși. Proprietarul a strigat după ajutor, iar primii care au răspuns au fost primarul și fiica lui ce locuiau în vecini. Toți trei au coborât pentru a-l ajuta pe om să iasă, dar au leșinat și ei.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri care au scos victimele la suprafață rând pe rând.

Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare. Doar bărbatul de 62 de ani și a revenit și a fost transportat cu elicopterul la spital. Pentru primar, fiica lui și bărbatul de 48 de ani nu s-a mai putut face nimic.

Din păcate, în urmă cu puțin, și bărbatul ajuns la spital s-a prăpădit.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă. Primarul a fost ales ca edil al localității Sărățeni în anul 2016 și acum se afla la cel de-al doilea mandat. Fiica lui de 32 de ani era căsătorită de doi ani și a lăsat în urmă un băiețel de nici un an.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62116031
Protest la sediul Tarom din Otopeni. Angajații, nemulțumiți că nu li se acordă majorarea salarială cerută

Sindicaliştii din cadrul TAROM protestează, joi, în faţa sediului companiei din Otopeni. Angajații sunt nemulțumiți de faptul că majorarea salarială cerută nu este aprobată de administrația companiei.

62269934
O căruță a fost spulberată de o mașină, în Vaslui: Un copil de 13 ani a murit

Un copil de 13 ani a murit, miercuri seară, într-un accident produs în judeţul Vaslui. Copilul se afla cu mama sa într-o căruţă care s-a ciocnit cu o maşină, în împrejurări care nu au fost încă stabilite.

62277829
Președintele Societăţii Meteorologice Române. „Vor veni vremuri grele. Seceta de acum este de abia începutul”

Vin vremuri grele din punct de vedere climatic, iar seceta de acum este doar începutul, avertizează preşedintele Societăţii Meteorologice Române, Ion Sandu.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.