Incendiu puternic în Delta Dunării, în zona localităţii Sulina. Apelul ISU către populaţia din zona Deltei. VIDEO

62509459

Un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit în Delta Dunării, în zona de nord localităţii Sulina. 

ISU a precizat că astfel de incendii se produc des şi se dezvoltă cu repeziciune din cauza vântului puternic şi a vegetaţiei care în această perioadă este foarte uscată.

„Nu au fost identificate obiective economice care să fie în pericol şi nici alte obiective de interes, incendiul fiind înconjurat de canale. Situaţie din zona este monitorizată în permanenţă de către agenţii ARBDD, iar ISU Tulcea menţine permanent legătura cu autorităţile locale”, transmit reprezentanţii ISU, care amintesc că incendierea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă prin lege.

„Incendiul a fost semnalat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DELTA” al judeţului Tulcea de către agenţii ecologi din cadrul ARBDD viineri, în cursul dimineţii. Conform informării primite, incendiul se manifestă în zona de Nord a oraşului Sulina, în amonte de localitate, pe malul stâng al Braţului Sulina în zona prospect (între localităţile Cardon - Sulina). În urma evaluării transmise, nu au fost identificate obiective economice care să fie în pericol şi nici alte obiective de interes, incendiul fiind înconjurat de canale”, informează ISU.

Situaţia din zonă este monitorizată în permanenţă de către agenţii ARBDD, iar ISU Tulcea menţine permanent legătura cu autorităţile locale în cazul în care situaţia din teren se modifică în mod nefavorabil, iar în zonă se află şi un echipaj de intervenţie pentru monitorizare.

Conform reprezentanţilor ISU, astfel de incendii se produc des şi se dezvoltă cu repeziciune din cauza vântului puternic şi a vegetaţiei care în această perioadă este foarte uscată.

„De asemenea, facem un apel la populaţia din zona Deltei să folosească cu responsabilitate sursele de foc în zonele cu pericol de incendiu, să nu lase jar aprins şi să nu provoace cu intenţie incendieri a vegetaţiei stuficole! Acest tip de incendii nu numai că pot pune în pericol viaţa locuitorilor din zonele afectate, dar este un pericol real şi pentru bunurile acestora, a faunei din zona protejată dar şi a celor care intervin pentru lichidarea acestora.

Aducem la cunoştinţă că incendierea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă prin lege, cu atât mai mult în zonele strict protejate precum este cea a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi se sancţionează!”, menţonează ISU.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62509458
Pieton și o amendă uriașă pentru șoferul din Iași care a făcut drifturi cu un sicriu legat de mașină, într-un giratoriu
Șoferul de 24 de ani din Iași care a făcut drifturi într-un sens giratoriu cu un sicriu legat de mașină a rămas pieton pentru următoarele 30 de zile.
62509454
Mister în cazul casei jefuite de Revelion în Sibiu, în timp ce proprietarii erau în vacanță. ”100% e cineva care ne cunoaște”
Vacanța de Revelion a fost una cu ghinion pentru o familie din Sibiu. În timp ce oamenii erau plecați din oraș, casa le-a fost jefuită, iar paguba se ridică la 50.000 de euro. Acum, anchetatorii trebuie să dea de urma făptașilor.  
62509446
Ce spune ministrul Apărării despre sistemele Patriot pe care urmează să le primească România
Ministrul Apărării a făcut referire la comanda de producţie lansată recent de Guvernul SUA către compania Raytheon pentru începerea producţiei de radare, staţii de dirijare şi rachete pentru următoarele trei sisteme Patriot care vor ajunge în România.