Încă un criminal în serie iese din închisoare. Crimele teribile comise de "al doilea Rîmaru al României", Iulian Țigănilă

62439428
StirilePROTV

După ce Grigore Bota, zis "Brancardierul morții", a fost eliberat din închisoare, încă un criminal în serie din România se pregătește să iasă din penitenciar.

Iulian Țigănilă, poreclit "Al doilea Rîmaru al României", cel care a îngrozit Argeșul la sfârșitul anilor '90, i-a convins pe judecătorii Curții de Apel București să-i înlocuiască pedeapsa detenției pe viață cu 25 de ani de închisoare, așa cum Știrile PRO TV au relatat în luna martie.

Individul a ispășit deja 24 de ani de închisoare, iar asta înseamnă că a ispășit pedeapsa minimă cerută de lege. În acest context, el ar putea fi eliberat chiar anul acesta.

Iulian Țigănilă, acum în vârstă de aproape 61 de ani, are pe conștiință cel puțin șapte crime, informează Jurnalul de Argeș. El se împrietenea cu victimele, consumau alcool împreună, apoi le ucidea. Scopul său era de a pune mâna pe proprietățile sau pe bunurile celor pe care îi omora.

După o investigație fără precedent, Țigănilă a fost condamnat în două rânduri la închisoare, o dată la 20 de ani, iar altădată la 22 de ani de detenție. În cele din urmă, în 2015, acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa detenției pe viață.

El nu a recunoscut niciodată crimele și spunea că nu a avut de-a face cu victimele.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62427755
În ce stare se află fetița de patru ani din Iași, care a ajuns la spital după ce a căzut într-un iaz

Fetiţa adusă în comă la spitalul de copii din Iaşi, după ce a căzut într-un iaz, are şanse minime de supravieţuire, afirmă medicii ieşeni.

62387488
O femeie a murit carbonizată, în Constanța. Soţul ei a fost salvat din flăcările care le-au cuprins casa

O femeie de 76 de ani a murit carbonizată, iar soţul ei intoxicat cu fum a fost transportat la spital, după ce casa le-a luat foc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Mihai Viteazu, a informat ISU „Dobrogea”.

62439403
Cetățenii din Corbeanca protestează din nou, sâmbătă. Organizatorii susțin că arderile ilegale de deșeuri nu au fost oprite

Al doilea Marş pentru aer curat, păduri, sănătate şi viitor va fi organizat sâmbătă, de la ora 11.00, în Corbeanca.

 

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.