Horațiu Potra, după ce fiul său a fost prins cu baston telescopic la protestul AUR: „L-am certat. Nu știam că-l are”

×
Publicitate

Protestul din Capitală nu a fost lipsit de incidente. Mercenarul Horațiu Potra și fiul său au fost duși la Poliție pentru că tânărul avea o armă albă.

După audieri, procurorii l-au plasat pe băiat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Pe de altă parte, un apropiat al lui Potra a ajuns la audieri pentru că avea la el 40.000 de euro, sumă pe care nu a putut să o justifice.

Horațiu Potra și fiul sau au stat șase ore la Secția 4 de Poliție, unde au ajuns după ce au fost ridicați de jandarmi chiar din mijlocul protestatarilor. Tânărul avea la el un baston telescopic. După ce a fost audiat, el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile și, potrivit legii, nu mai are voie să participe la manifestații publice.

Horațiu Potra: „Legat de chestia cu bastonul. L-am certat pe fiul meu. A avut un baston la el. Nu știam că-l are. I-am spus că data viitoare nu trebuie să meargă cu bastonul. Trebuie să mergi ca tot românul cu drapelul”.

Un alt apropiat al lui Potra a fost localizat într-un grup de șapte persoane. Bărbatul în vârstă de 49 de ani avea la el 40.000 de euro. A fost dus la secție, unde i-au fost confiscați banii pentru că nu a putut să îi justifice.

Tot la protestul organizat în Capitală de membrii și simpatizanții AUR, o mașină a unei televiziuni ar fi fost vandalizată, iar un cameraman - lovit.

În plus, o jurnalistă ar fi fost amenințată și huiduită în timp ce transmitea în direct de la fața locului.

În ambele cazuri, oamenii legii s-au autosesizat și continuă cercetările.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62511636
O mașină s-a răsturnat în Suceava, după un impact violent. Trei oameni au ajuns la spital
Trei persoane, printre care și un minor în vârstă de 16 ani, au ajuns duminică la spital în urma unui grav accident de circulație.
62511635
Maratonul infracțiunilor: A furat o mașină dintr-o benzinărie, a făcut accident, a fugit și apoi a spart ușa unui magazin
Ca la un maraton al infracțiunilor pare că s-a simțit un individ pe străzile din București, duminică noapte.
62511626
Noi detalii despre mama și fiul găsiți morți în Bihor. Anchetatorii au un suspect
Anchetatorii au un suspect în cazul din Bihor, unde o fostă educatoare de 63 de ani și fiul ei de 27, au fost descoperiți fără suflare și plini de răni în casa în care locuiau. Alarma a fost dată de ginerele femeii, care venise cu familia în vizită.