Grătar în miez de noapte într-o localitate din Suceava aflată în carantină. Petrecăreții au fost prinși cu o dronă

62120935
StirilePROTV

Un grătar în miez de noapte al unor indivizi din localitatea carantinată Pătrăuți a fost întrerupt de oamenii legii, după ce petrecerea a fost depistată de o dronă.

 

Nu mai puțin de 16 persoane, printre care și un minor de 15 ani, au fost prinse în noaptea de joi spre vineri în timp ce se aflau la un grătar pe un câmp de lângă Pătrăuți, scrie Monitorul de Suceava. 

Grupul a fost observat cu ajutorul camerelor de termoviziune de pe dronă, care au depistat și focul aprins de petrecăreți.

 

O parte dintre ei erau și sub influența băuturilor alcoolice, iar petrecerea nocturnă nu o vor uita prea repede.

 

Amenzi de 30.000 lei

 

Și asta pentru că 15 dintre ei au fost sancționați de polițiști cu amenzi în valoare totală de 30.000 de lei, pentru părăsirea zonei de carantină și încălcarea restricțiilor de circulație, iar a 16-a persoană, un minor, în vârstă de 15 ani, a fost avertizată verbal.

Acțiunea a venit după ce săptămâna trecută mai mulți cetățeni din zona carantinată aflată în județul Suceava au mers către aeroportul Cluj, pentru a pleca la muncă în Germania, iar 21 dintre aceștia au plecat ilegal din localitatea Pătrăuți.

Suceava este epicentrul pandemiei de coronavirus din România, cu mai bine de un sfert din numărul de îmbolnăviri (peste 8.000 la nivel național) și tot un sfert din numărul deceselor (411).

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62120922
A pierdut la păcănele banii furați de la aceeași sală de jocuri

Un botoșănean a pierdut la păcănele toți banii pe care prietena sa i-a furat din încasările aceleiași săli de jocuri.

62120897
Dispozitiv revoluționar în lupta cu coronavirusul, inventat la Universitatea Politehnica Timișoara

Un dispozitiv realizat de profesorii de la Universitatea Politehnica din Timișoara le poate da o mână de ajutor medicilor, în lupta cu coronavirusul.

62120892
Incendiu violent la un bloc din Botoșani. Ce s-a întâmplat

Incendiu puternic vineri seară în localitatea Bucecea, din județul Botoșani.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.