Gest extrem al lui Marcel Pavel, acuzat că a primit bani ca să spună că are Covid-19

×
Publicitate

Cântărețul Marcel Pavel are o reacție virulentă, pe Facebook, față de criticile apărute pe pagina sa la o postare în care anunța că a fost infectat cu coronavirus și în care mulțumea medicilor de la institutul ”Matei Balș”.

Marcel Pavel se află internat la Institutul „Matei Balș”, după ce joi a fost diagnosticat cu Covid-19.

Artistul de 60 de ani a postat, vineri, un mesaj în care spunea că "o dublă pneumonie, corelată cu acest nenorocit de COVID-19", i-au fost aproape fatale și mulțumea "medicilor, asistentelor medicale, infirmierelor Institutului 'Matei Balş' pentru priceperea, gesturile şi eforturile extraordinare făcute".

Sâmbătă dimineață, Marcel Pavel a șters mesajul respectiv, însă a postat un altul, în care se dezlănțuie la adresa celor care l-au jignit și criticat în legătură cu anunțul său.

"Bună dimineața, dragi prieteni! Am văzut cu câtă răutate au privit și privesc unii oameni (dacă-i pot numi așa...), faptul că eu trec prin momente extrem de dificile ale vieții mele! Repet, am fost diagnosticat cu dublă pneumonie, o afecțiune gravă a plămânilor necesitând un termen foarte îndelungat pt a mă vindeca! Unii indivizi care au venin în loc de sânge au îndrăznit să scrie pe pagina mea că am fost plătit ca să mă îmbolnăvesc de plămâni și stau în spital în jur de 2 săptâmâni...! Cât să fii de câine și de bătut în cap și să îmi spui asta tocmai mie! Fraților, eu sunt o persoană cu coloană vertebrală, dreaptă, nu am fost, nu sunt și nici nu o să fiu niciodată implicat politic, clar!", a scris Marcel Pavel, sâmbătă.

Marcel Pavel: Trec prin momente de cumpănă a vieții mele!

 

Cântărețul a adăugat că trece prin momente de cumpănă și că a decis să-i șteargă sau să-i blocheze pe toți cei care l-au jignit, în comentarii, pe pagina sa de Facebook.

"Trec prin momente de cumpănă a vieții mele! În loc să veniți în întâmpinarea mea cu un gând bun și cu urări de sănătate v-ați permis să scrieți numai răutăți! Pe cei care ați scris si v-ați permis să mă jigniți și să mă acuzați pe nedrept fără să aveți nici măcar o dovadă că as fi implicat în toată închipuirea aceasta bolnavă a voastră o să vâ scot din listă și o să vă blochez ca să nu va mai permiteți să bârfiti la modul ordinar la adresa mea! Să vă fie rușine celor care ati scris mizerii despre mine! Este prima, dar și ultima oară când o să mai scriu lucruri negative legate de detractori! Găsiți pe altcineva pe care să bârfiți, pe pagina mea nu este loc de așa ceva!", se mai arată în mesaj.

Marcel Pavel a adăugat: "Nu am declarat și nu susțin faptul că există acest virus ordinar, nu l-am inventat eu, nu eu v-am blocat în case, nu sunt o autoritate în acest sens, nu sunt virusolog sau epidemiolog pt a vă spune că acest nenorocit de Covid-19 există sau nu există, întrebați-i pe cei care l-au inventat și l-au răspândit pe întreaga planetă! Am fost diagnosticat cu dublă pneumonie, boala care îți dă niște stări cumplite! Faptul că la cele 2 testări de Covid de până acum am ieșit pozitiv nu mă încântă deloc, dar trebuia sa dau niste lămuriri în acest sens și să vă împărtășesc și vouă această întâmplare nenorocită prin care trec și nu vă doresc la niciunul dintre dv să treceți prin ceea ce trec eu! Nu sunt obligat să dau explicatii, dar am făcut-o din bun simț civic! Dumnezeu să ne binecuvânteze!".

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Cele mai grave inundații din ultimii 200 de ani. ANM anunță Cod roșu în mai multe județe

Ploile torențiale din ultimele zile au provocat, în câteva judeţe, inundații la un nivel care nu s-a mai înregistrat de 200 de ani, anunță Ministerul Mediului.

2,7 milioane de străini au vizitat România în 2019. Anul acesta "aşteptăm o minune"

2.700.000 de străini au vizitat anul trecut România. Puțini, în comparație cu alte țări europene, dar suficient de mulți pentru micile afaceri dedicate turiștilor din Delta Dunării, Transilvania, Maramureș și alte zone pitorești.

Mesajul Cristinei Bălan pentru cei care o critică. Ce spune artista despre o acțiune în justiție

Cântăreața Cristina Bălan a scris, pe pagina de Facebook, că nu intenționează să dea în judecată autoritățile în urma incidentului produs, joi, într-un parc din Sectorul 4 al Capitalei.

Recomandări
Criză de bani la Ministerul Sănătății. Cseke Attila a numit programele din care se vor lua zeci de milioane de lei

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că există, în prezent, un deficit bugetar de aproape 100 de milioane de lei în cadrul instituției, iar Ambulanța și UPU riscă să rămână fără bani.

Reacția firmei de catering din Bacău după ce zeci de copii s-au îmbolnăvit: „Nu avem nimic de comentat”

Direcția de Sănătate Publică Bacău a extins ancheta epidemiologică în cazul îmbolnăvirii celor 49 de copii dintr-o școală, care au ajuns la spital cu simptome de toxinfecţie alimentară.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.