Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, o zi istorică adânc întipărită în inimile poporului Marii Britanii
Știrile PRO TV v-au prezentat o ediție specială dedicată funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Ziua despărțirii de regina Elisabeta a II-a, o zi tristă și mohorâtă
Mohorâtă și răcoroasă, ziua despărțirii de regina Elisabeta a II-a a început cu un curcubeu arcuit deasupra Londrei, imediat după răsărit. Startul ceremoniilor s-a dat în mijlocul dimineții, la ora locală 10.
Opt soldați din Batalionul 1 de Infanterie, „Queen's Company Grenadiers Guards”, au avut misiunea să poarte sicriul din stejar, căptușit cu plumb, de la Westminster Hall, la afetul de tun și apoi în interiorul Abației Westminster. Este unul dintre cele mai vechi regimente ale armatei britanice, uniforma membrilor săi fiind lesne recunoscută după căciula înaltă din păr de urs, „împrumutată” de la grenadierii din Garda Imperială a lui Napoleon. Afetul a fost încadrat de ofițeri din cadrul Serviciului Regal al Reginei, iar clopotul Abației a început să bată, o dată pe minut, în total de 96 de ori, adică anii de viață ai Elisabetei a II-a.
Traseul a durat mai puţin de zece minute, cortegiul fiind urmat de regele Charles al III-lea, dar și de fiii și frații noului monarh. 200 de muzicieni, inclusiv cimpoieri şi toboşari din regimentele scoţiene şi irlandeze, au contribuit esențial la emoția momentului.
Regina însăși a ales abația Westminster pentru funeralii, pe motiv că încap mai mulți oameni, dar și pentru că lăcașul a găzduit momentele esențiale din viața ei.
Copiii reginei s-au așezat chiar în dreapta sicriului. Regele a privit sicriul transfigurat până la lacrimi. Foarte emoționați au fost și mezinul reginei, Edward, și soția lui Sophie. Tot în apropierea sicriului au stat și cei opt nepoți ai reginei și soțiile lor, dar și George și Charlotte, copiii prințului de Walles și, totodată, cei mai mari strănepoți ai reginei.
David Hoyle, decanul Westminster: „Aici, unde regina Elisabeta s-a căsătorit și a fost încoronată, ne adunăm din întreaga națiune, din Commonwealth și din țările lumii, pentru a plânge pierderea noastră, pentru a ne aminti de lunga ei viață de servicii altruiste”.
S-au intonat imnuri și rugăciuni, iar corul a cântat fragmente dintr-o muzică special compusă pentru încoronarea reginei. Coroana așezată pe sicriu a fost făcută, după dorința anume a regelui Charles al III-lea, din flori tăiate din grădinile de la Buckingham, Clarence House și Highgrove House: hortensii și trandafiri, dalii, dar și crenguțe de rozmarin pentru amintire, și de mirt, simbol al căsniciei fericite. În coroana a fost strecurat și un mesaj personal al reginei. Predica a fost oficiată de arhiepiscopul de Canterbury, Preasfinţitul Justin Welby.
Dr. David Hoyle, Decanul de Westminster: „Dumnezue ne dă celor călători, celor duși dintre noi odihnă, bisericii pe rege, oamenilor pace și înțelegere, iar nouă, tuturor păcătoșilor, viață veșnică, iar binecuvântarea Atotoputernicului, a Tatălui, Fiului și Sfântului Duh să fie cu voi, să rămână cu voi de-a pururi”.
După „Last Post”, omagiul militarilor britanici căzuţi în luptă, la ora locală 11:55, întreaga suflare din regat a respectat un moment de reculegere.
Ce au spus participanții care s-au adunat în număr mare ca să o conducă pe regină pe ultimul drum
Participant: „(Regina) a însemnat atât de mult pentru atâția oameni. Muzica a fost minunată, tot ce s-a spus acolo a fost semnificativ și cred că ne-a ajutat pe toți cei prezenți să ne împăcăm cu gândul și să o păstrăm pe regină în amintirile noastre”.
Participant: „Am fost chiar norocoși, am stat chiar la intrare și toată lumea ar fi putut să atingă catafalcul. A fost impresionant. Nu o să uit niciodată, a fost ceva deosebit”.
Participant: „Spunem „Adio” unei doamne care și-a dedicat 70 de ani din viață ca să servească această țară și cred că toată lumea dinăuntru a simțit același lucru. A fost un adevărat privilegiu să participăm”.
Participant: „A fost un mare privilegiu să fim acolo, să-l susținem pe noul nostru rege, Regele Charles, care știu că este un mare susținător al românilor, (e cunoscut) în Viscri și în alte localități din țara voastră”.
Sicriul a fost scos din lăcașul sfânt și a început procesiunea prin inima capitalei britanice până la Arcul Wellington, situat la Hyde Park Corner.
Membri ai Marinei Regale au tras cu frânghii afetul de tun care purta sicriul, în timp ce alții, 142 la număr, îi urmau. E o tradiție ce datează de la funeraliile Reginei Victoria din februarie 1901. Caii care urmau să tragă trăsura s-au panicat și au luat-o la fugă, amenințând să lase sicriul să cadă. Atunci un căpitan al Marinei Regale i-a sugerat noului rege, Edward al VII-lea, să folosească soldați în loc de cai.
În fața afetului au pășit cadențat formații de cimpoi și tobe ale regimentelor scoțiene și irlandeze, o brigadă de Gurkhas, soldați de origine nepaleză, dar și membri ai armatei britanice și 200 de muzicieni ai Royal Air Force.
Au răsunat marșuri funebre compuse de Beethoven, Chopin ori Mendelssohn. În total, la procesiune au luat parte 6.000 de soldați, marinari și piloți, fie implicați activ, fie desfășurați de-a lungul traseului.
Câteva regimente au fost onorate în mod special în timpul procesiunii, mărșăluind foarte aproape de sicriul Elisabetei a II-a. Unul este „Yeomen of the Guard”, cu uniformă roșu-aurie din perioada Tudor, cel mai vechi corp militar din armata britanică, apărut în 1485. S-au alăturat două foste unități de gardă de corp ale monarhului, care acum sunt limitate la un rol ceremonial, dar și membri ai Companiei Regale de Arcași, care au fost gărzile de corp ale Reginei Elisabeta a II-a când aceasta se afla în Scoția.
La Arcul Wellington, sicriul a fost mutat în dricul regal și, înainte să plece către Windsor, militarii au dat salutul regal și a fost intonat imnul regal.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii, funeralii,
Dată publicare:
19-09-2022 18:26
2.000 de invitați, câți încap în interiorul Westminster Abbey, și-au luat adio de la regina Elisabeta a II-a la primele funeralii de stat organizate în Marea Britanie, după cele din 1965, la moartea fostului premier Winston Churchill.
