Zi încărcată de emoție la Londra. Regina Elisabeta va fi înmormântată alături de Prințul Philip

×
Publicitate

Este o zi încărcată de emoție și tristețe, la Londra, o zi în care se scrie o nouă pagină de istorie.

Luni, la ora 13, ora României, încep funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a. Sunt primele ținute de la decesul fostului premier Winston Chruchill, în 1965.

Suverana va fi condusă pe cel din urmă drum, la capătul căruia se va odihni pentru totdeauna alături de iubitul ei soţ, Printul Philip.

Duminică seară, în memoria ei, s-a lăsat tăcerea în întreg Regatul Unit. Un rămas bun în care cuvintele au fost înlocuite de o linişte apăsătoare.

Întreg Regatul Unit a fost în tăcere, la ora locală 20. Toți cei care au îndrăgit-o pe Regina Elisabeta a II-a au ținut moment de reculegere în memoria suveranei. La final, au răsunat aplauze...

În paralel, la Palatul Buckingham, Regele Charles al III-lea a găzduit o recepție pentru oaspeții din străinătate, veniți pentru funeraliile de stat.

Printre invitați s-au aflat și președintele Klaus Iohannis și soția sa. Au fost prezenți și membri ai familiilor regale din toată Europa, inclusiv din partea Familiei Regale a României, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi Principele Consort.

Klaus si Carmen Iohannis

 

Există și o puternică legătură de rudenie, prin Regele Mihai - văr de gradul al treilea cu Regina Elisabeta a II-a, ca stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii.

Regina Consoartă Camilla: Avea acei ochi albaștri minunați care, atunci când zâmbea, îi luminau toată fața. Îmi voi aminti întotdeauna de zâmbetul ei. Acel zâmbet este de neuitat.

Într-un omagiu adus regretatei suverane, difizat de BBC, noua regină consoartă, Camilla, a vorbit despre personalitatea și pasiunile celui mai longeviv monarh britanic.

Un portret inedit al reginei a fost făcut public de Palatul Buckingham în ajunul funeraliilor. Fotografia, realizată în luna mai, înainte de sărbătorirea Jubileului de Platină, o arată pe regina Elisabeta a doua zâmbind în fața aparatului de fotografiat, la Castelul Windsor.

În cea de-a patra și ultima zi de omagii la Londra, oamenii au continuat să se așeze la rândul imens pentru a trece pe la sicriul Reginei, în Westminster Hall. Dar, având în vedere timpul considerabil de aşteptare, aproape de miezul nopții, noii sosiţi n-au mai avut voie să se așeze la coadă și au fost îndrumați spre Hyde Park. Acolo, ceremoniile de luni vor fi transmise în direct, pe ecrane imense.

Pe la catafâlc au trecut și președintele american Joe Biden, dar și alți numeroși demnitari străini.

Spre deosebire de alți lideri care au fost rugați să vină cu autobuze închiriate de autorități, liderul de la Casa Albă a fost lăsat să folosească limuzina sa prezidențială blindată, "The Beast".

Luni, la ceremonia de la Westminster Abbey sunt așteptați să participe 500 de șefi de stat și demnitari.

China nu este reprezentată de președintele Xi Jinping, ci de vice-președinte Wang Qishan.

Atât la recepția de la Buckingham, cât și la funeraliile de stat nu au fost invitați reprezentanți din Rusia, Belarus, Siria, Venezuela, Afganistan și Myanmar.

"Vedem profund imorală această încercare a Marii Britanii de a folosi tragedia națională, care a atins inimile a milioane de oameni din întreaga lume, în scopuri geopolitice" - a reacționat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62285399
Programul ceremoniilor de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a. Sicriul va fi depus la Castelul Windsor

Regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată luni, la ora locală 19:30 (21:30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George's a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei.  

62288357
Dezastru în Puerto Rico după Uraganul Fiona. Întreaga insulă a rămas fără electricitate. VIDEO

Uraganul Fiona a lăsat întreagă insulă Puerto Rico fără energie electrică. Peste 3,3 milioane de oameni au rămas în beznă, duminică, potrivit ABC News.

62268079
Joe Biden: Pandemia de COVID-19 s-a "terminat" în SUA

Preşedintele american Joe Biden a declarat, într-un interviu difuzat duminică seară, că pandemia de COVID-19 s-a "terminat" în Statele Unite, scrie AFP.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.