Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Sicriul a fost coborât în cavoul regal de la Capela St. George

regina elisabeta, regele charles, funeralii
AFP

Știrile PRO TV au transmis cele mai importante informații de la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a.

19-09-2022 22:15

Care este motivul pentru care prințul George nu a purtat negru la înmormântare

Micul prinț George a fost singurul care nu a purtat o ținută de culoare neagră la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a.  

19-09-2022 21:39

Ce semnificație are colierul purtat de Kate la înmormântarea Reginei

Kate Middleton, prințesă de Wales, a purtat un colier plin de însemnătate la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Este vorba despre o bijuterie pe care Kate a purtat-o și la înmormântarea prințului Philip, de anul trecut.  

19-09-2022 21:26

O slujbă de înmormântare privată are loc la Capela St. George, unde va fi înmormântată Regina

Sicriul ei a fost coborât în bolta regală a bisericii, la Castelul Windsor.

Sicriul Reginei va fi transferat, împreună cu cel al soţului suveranei, prinţul Philip, decedat în 2021 la vârsta de 99 de ani, în capela memorială regele George al VI-lea, aflată lângă capela principală St. George, alături de părinţii reginei şi sora sa, prinţesa Margareta.

19-09-2022 21:11

Olena Zelenska, despre prezența la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. „O mare onoare în numele tuturor ucrainenilor”

Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei, a spus că a fost o „mare onoare” să fie prezentă la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a „în numele tuturor ucrainenilor”.  

19-09-2022 20:17

Liderii lumii s-au înclinat în fața Reginei. Cum au fost surprinși

2.000 de invitați, câți încap în interiorul Westminster Abbey, și-au luat adio de la regina Elisabeta a II-a la primele funeralii de stat organizate în Marea Britanie, după cele din 1965, la moartea fostului premier Winston Churchill.

19-09-2022 20:17

Câinii Corgi şi poneiul Reginei, prezenţi la trecerea cortegiului de la Windsor

Poneiul negru al reginei Elisabeta a II-a, Emma, dar și cei doi câini Corgi au fost prezenți la trecerea cortegiului funerar pe domeniul Castelului Windsor.  

19-09-2022 20:08

Un bărbat înalt de 2,19 metri, prezent la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Cine e uriașul?

Un bărbat înalt de 2,19 metri a făcut parte din convoiul care a însoțit sicriul Reginei Elisabeta a II-a pe străzile Londrei. Individul a mers chiar în fața mașinii mortuare.

Cine este acest bărbat?

Adam Parsons, de la Sky News, a răspuns la această întrebare. "Este un secretar privat, care se numește Matthew Magee", a scris, pe Twitter, jurnalistul. 

19-09-2022 19:59

Evenimentele funerare publice se apropie de sfârșit

Sicriul Reginei va fi transferat, împreună cu cel al soţului suveranei, prinţul Philip, decedat în 2021 la vârsta de 99 de ani, în capela memorială regele George al VI-lea, aflată lângă capela principală St. George, alături de părinţii reginei şi sora sa, prinţesa Margareta.

La slujba de înmormântare de la Capela St George din Castelul Windsor, oficiată de decanul de Windsor, David Coney, au participat aproximativ 800 de invitaţi.

19-09-2022 19:57

Operațiunea „London Bridge”

Funeraliile reginei Elisabeta a II-a s-au desfășurat într-o liniște solemnă, netulburată de vreun incident.    

19-09-2022 19:57

Peste un milion de oameni și-au luat rămas bun de la Regină

Funeraliile de stat au fost punctul culminant al revarsării impresionante de recunoștință din partea supușilor devotați ai Reginei Elisabetei a II-a.

19-09-2022 19:07

Administraţia din Londra a început curăţenia după miile de persoane care au aşteptat la coadă la Westminster Hall

La Londra, operaţiunea de curăţenie după miile de persoane care au aşteptat ore întregi pentru a-i aduce un ultim omagiu reginei Elisabeta a II-a a început la scurt timp după plecarea cortegiului funerar din capitala Marii Britanii.

19-09-2022 18:55

Regina a fost coborâtă în bolta regală

Sicriul Reginei a fost coborât, încet, în bolta regală. La acest moment au fost rostite diferitele titluri și nume sub care era cunoscută suverana în timpul domniei sale.

19-09-2022 18:50

Sceptrul și coroana au fost luate de pe sicriul reginei

A avut loc unul dintre cele mai importante momente de la înmormântarea reginei Elisabeta, când suverana este separată de bijuteriile ei.

Bijuteriile Reginei vor fi returnate la Turnul Londrei, dar deocamdată au fost predate decanului de Windsor. Podoabele monarhului au fost așezate pe altar. 

19-09-2022 18:46

A început slujba de înmormântare a reginei Elisabeta a II-a

Regele Charles și membrii Familiei Regale s-au alăturat procesiunii de la Capela St. George. Participă noul monarh, Prințesa Anne, Prinții Andrew și Edward, precum și Prinții William și Harry.

Slujba de înmormântare a ducelui de Edinburgh a avut loc în aceeași capelă, în aprilie 2021.

Regina va fi înmormântată în bolta regală a Capelei Memoriale a Regelui George al VI-lea, parte a Capelei St. George.

19-09-2022 18:39

Imagini memorabile cu Meghan Markle, la înmormântarea Reginei

Meghan Markle a fost surprinsă în timp ce își ştergea discret lacrimile, în timpul înmormântării reginei Elisabeta a II-a.  

19-09-2022 18:38

Avocatul Casei Regale a României explică în detaliu cum au fost organizare funeraliile Reginei

Sicriul cu trupul neînsuflețit al reginei Elisabeta a II-a a fost adus, luni, la Windsor, la capela St. George.  

19-09-2022 18:37

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, o zi istorică pentru poporul britanic

Știrile PRO TV v-au prezentat o ediție specială dedicată funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

19-09-2022 17:47

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. De ce sunt atât de multe uniforme militare la ceremonii

Regatul Unit al Marii Britanii și milioane de oameni din lumea întreagă își iau rămas bun pe la cel mai longeviv monarh, Regina Elisabeta a II-a, care a marcat istoria ultimelor șapte decenii printr-o domnie echilibrată, în vremuri dificile.

19-09-2022 17:46

Cum arată capela de la Windsor, locul în care va fi înmormântată regina Elisabeta a II-a

La finalul unor funeralii de stat urmărite de milioane de oameni din întreaga lume, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este condusă acasă la îndrăgitul său Castel Windsor pentru a fi înmormântată într-o capelă mică, în cadrul ceremoniei private.

19-09-2022 17:40

Oaspeții sosesc la Capela St. George

Oaspeții au început să sosească pentru slujba de înmormântare de la Capela St. George din Castelul Windsor.

Printre aceștia s-au numărat fostul premier Tony Blair și soția sa, Cherie, prim-ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, și actualul premier Liz Truss.

19-09-2022 17:19

Cortegiul funerar al reginei Elisabeta a II-a a ajuns la Windsor

Cortegiul funerar de stat a ajuns la Windsor

Între timp, Prințesa Regală și soțul ei, viceamiralul Sir Tim Laurence, se îndreaptă către parcul castelului pentru a merge la Quadrangle.

Cortegiul se îndreaptă către Capela St. George de la Castelul Windsor, locul final de odihnă al Majestății Sale.

Membrii Familiei Regale se vor alătura procesiunii la ora 15.40.

SURSA: Getty
19-09-2022 17:03

Moment de reculegere în Parlamentul României în memoria Reginei Elisabeta a II-a

Deputaţii români au ţinut, luni, un moment de reculegere în plen, în memoria Reginei Elisabeta a II-a.

 

19-09-2022 16:55

Procesiunea cu sicriul reginei Elisabeta din Londra, în imagini – GALERIE FOTO

După ceremonia religioasă de la Westminster Abbey, sicriul reginei Elisabeta a II-a a fost purtat pe străzile din Londra într-o procesiune istorică. Vezi în galeria foto cele mai importante momente din procesiune.  

19-09-2022 16:55

Regele Charles al III-lea a depus pe sicriul mamei sale un bilet scris de mână

Regele Charles al III-lea i-a adus luni un omagiu regretatei sale mame, regina Elisabeta a II-a, depunând un bilet scris de mână deasupra sicriului suveranei cu mesajul: „În memoria iubitoare şi devotată, Charles R”.

19-09-2022 16:33

Obama aduce un omagiu "bunăvoinței" Reginei

Fostul președinte american Barack Obama a adus un omagiu "amabilității și considerației" reginei, amintindu-și de întâlnirile sale cu monarhul.

Obama a spus că prima dată când a întâlnit-o pe regină i-a amintit de bunica sa, când aceasta "nu ar fi putut fi mai amabilă și mai grijulie" cu el și cu soția sa, Michelle.

"Ceea ce m-a surprins nu doar în aparență, ci și în maniere... a fost foarte amabilă, dar și fără prostii, cu un ironic simț al umorului", a spus el.

"Combinația dintre un simț al datoriei și o înțelegere clară a rolului ei ca simbol al națiunii sale și ca purtătoare a unui anumit set de valori, combinată cu o calitate foarte umană de bunătate și considerație, cred că asta a făcut-o atât de iubită nu doar în Marea Britanie, ci în întreaga lume", a adăugat fostul președinte american, potrivit Sky News.

19-09-2022 16:02

Funeraliile Reginei se mută la Windsor

Cortegiul funerar se îndreaptă către Windsor, acolo unde va avea loc o slujbă la Capela St. George, la ora 16:00, ora locală.

Regele și regina consoartă au plecat de asemenea câtre Windsor.

Sunt așteptați în jur de 800 de invitați, mai puțini decât la ceremonia de la Westminster.

Înmormântarea Reginei va avea loc în această seară, într-un cadru mult mai intim 

19-09-2022 15:29

Sicriul este transferat de pe afet într-un dric

Procesiunea a ajuns la Arcul Wellington, unde sicriul este transferat de pe afet într-un dric care va continua drumul spre Windsor.

19-09-2022 15:27

Un polițist a leșinat în timpul procesiunilor de luni

SURSA: Getty

Mesajul președintelui Klaus Iohannis după slujba de la Westminster Abbey

„Am participat la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, exprim încă o dată, în numele poporului Român, sincere condoleanțe pentru această mare pierdere”, a transmis președintele.

19-09-2022 14:38

Un cartonaș cu un mesaj scris de Regele Charles III este pus în florile de pe sicriu: „În amintirea iubitei și devotatei mame. Charles R.”

SURSA: AFP
19-09-2022 14:09

Sicriul este scos din Westminster Abbey

Sicriul Reginei Elisabeta a fost scos din Westminster Abbey, iar acum are loc o procesiune spre Castelul Windsor, din care fac parte și Regele Charles, Regina Consoartă Camilla, Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward.

Imagini cu membrii Familiei Regale la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a

Membrii Familiei Regale britanice au însoțit sicriul reginei Elisabeta a II-a în procesiunea de la Westminster Hall către Westminster Abby. Regele Charles al III-lea, William, prinț de Wales, prințul Harry și ceilalți copii ai Reginei

19-09-2022 14:15

SURSA: Getty
19-09-2022 14:01

Imnul Național. „God Save the King”, este cântat de cor pentru Regele Charles III.

Un moment de reculegere națională este ținut la Westminster Abbey.

19-09-2022 13:57

Ceremonia „Last Post” a răsunat în Westminster Abbey odată cu apropierea de final a slujbei.

19-09-2022 13:56

Decanul de Westminster și-a oferit binecuvântarea pentru Regina Elisabeta.

„Dumnezeu dăruiește har celui viu, odihnă celui răposat, bisericii, regelui, Commonwealth-ului și tuturor oamenilor pace, și nouă, păcătoșilor, viață veșnică, iar binecuvântarea lui Dumnezeu atotputernic, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt să fie printre voi și să rămână mereu cu voi”.

19-09-2022 13:51

Arhiepiscopul de Canterbury rostește laude la funeraliile Reginei Elisabeta

„Să lăudăm milostivirii lui Dumnezeu, făcătorul și mântuitorul nostru, sufletul Elisabetei, regretata noastră regină”.

„Pretinzând făgăduințele Preafericitului Tău Fiu, încredințăm sufletul Elisabetei, sora noastră plecată de aici, păzirii Tale milostive, în speranța sigură a învieții la viața veșnică, când Hristos va fi totul în toți; care a murit și înviat ca să ne mântuiască”.

19-09-2022 13:44

Liderii mai multor biserici au rostit predici în timpul slujbei.

Aceștia i-au oferit Reginei Elisabeta mulțumiri pentru slujirea ei, pentru înțelepciune și sprijin.

19-09-2022 13:30

Arhiepiscopul de Canterbury ține predică

Acesta vorbește despre cum Regina Elisabeta a jurat la împlinirea vârstei de 21 de ani să-și petreacă întreaga viață slujind Marea Britanie și Commonwealth-ul. „Rareori o astfel de promisiune a fost atât de bine ținută”.

„Slujirea ei față de atâția oameni din această țară, pentru Commonwealth și pentru lume își are bazele în îndreptarea ei spre Hristos, Dumnezeu însuși, care a spus că nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească”.

„A fost veselă, prezentă pentru mulți, atingând atâtea vieți. Ne rugăm astăzi în special pentru familia ei îndurerată ca fiecare familie la o înmormântare”.

19-09-2022 13:21

Primul imn care a fost cântat a fost „The day thou gavest, Lord, is ended”, care a fost de asemenea cântat la Jubileul de Diamant al Reginei Victoria, în 1897.

Corul a mai cântat și Psalmul 42, dar și un altul compus special pentru această zi.

19-09-2022 13:12

A început slujba de la Westminster Abbey

Decanul de Westminster, David Hoyle, a început slujba, iar Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, va ține predica și lauda - momentul ceremonial în care regina este încredințată lui Dumnezeu.

Decanul de Westminster a spus că în acea biserică „pomenirea și speranța sunt îndatoriri sfinte”.

Acesta a reamintit că oameni din toată Marea Britanie, din Commonwealth și din lume s-au strâns în locul în care Regina Elisabeta s-a căsătorit și unde a fost încoronată.

„Cu admireație ne amintim de simțul datoriei și devotamentul ei de-a lungul vieții față de popor. Cu mulțumire Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru exemplul ei constant de credință și devotament creștin”, a mai spus decanul.

„Cu afecțiune ne amintim de iubirea ei față de familie și de angajamentul ei față de cauzele pe care le susținea”.

19-09-2022 13:00

Sicriul Reginei Elisabeta a ajuns la Westminster Abbey

Procesiunea dintre Westminster Hall către Westminster Abbey a durat aproximativ opt minute.

Corul de la Westminster Abbey a început să cânte în momentul în care sicriul a intrat.

SURSA: Getty
19-09-2022 12:46

A început procesiunea de la Westminster Abbey

Sicriul Reginei Elisabeta a fost scos din Westminster Hall.

Familia Regală se află în spatele sicriului Reginei Elisabeta, în timp ce este dus spre Westminster Abbey.

Cei patru copii ai suveranei, Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward, se află în spatele sicriului.

În urma lor se află Prințul William și Prințul Harry, dar și Peter Philip, fiul Prințesei Anne, și un alt nepot al reginei.

SURSA: Getty
19-09-2022 12:43

Foștii premieri ai Marii Britanii, Boris Johnson și Theresa May, au ajuns la Westiminster Abbey.

SURSA: Getty

SURSA: Getty
19-09-2022 12:34

Nepoții Reginei Elisabeta, Prințul William și Prințul Harry, au ajuns la Westminster Abbey.

SURSA: Getty

SURSA: Getty
19-09-2022 12:12

Președintele francez Emmanuel Macron, liderul SUA Joe Biden și vicepreședintele chinez Wang Qishan au ajuns la Westminster Abbey

SURSA: Getty

SURSA: Getty
19-09-2022 10:20

S-au deschis ușile la Westminster Abbey

Demnitari și politicieni au început să umple biserica.

Sicriul Reginei Elisabeta va ajunge la ora 10:52, ora locală, iar funeraliile vor începe la 11:00, ora locală.

SURSA: BBC
19-09-2022 08:55

Westminster Hall s-a închis

Ultimul membru al cozii formată din public a ajuns la sicriul Reginei Elisabeta.

Westminster Hall s-a închis acum, iar sicriul va fi pregătit pentru mutarea la Westminster Abbey pentru funeralii.

SURSA: Sky News
19-09-2022 07:16

Regina Elisabeta II va fi înhumată luni, la ora locală 19:30 (21:30, ora României)

Regina Elizabeth II va fi înhumată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George's a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, în urma unor funeralii de stat luni dimineaţa.

Funeraliile de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, în 1965, urmează să aibă loc luni, la ora 12.00, la Abaţia Westminster, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi, inclusiv sute de demnitari străini şi capete încoronate.


18-09-2022 23:45

Regina Consoartă Camilla, primul discurs după moartea Reginei Elisabeta

Camilla, regina consoartă, a adus un omagiu reginei Elisabeta a II-a. În discursul său, Camilla a spus despre Regină că a avut o regulă importantă după care s-a ghidat, respectiv „timpul ei privat și pasiunile ei private, iar apoi rolul ei public”

Camilla spune că acest lucru este „important” deoarece îi permitea monarhului să definească când era de serviciu și când nu, conform BBC.

Referindu-se la dragostea reginei pentru Balmoral, unde suverna a murit săptămâna trecută, Camilla a spus că Scoția este locul unde regina a putut „face lucrurile pe care le iubea”.

Camilla a vorbit și despre faptul că a avut ocazia să o ducă pe Regină la unele dintre organizațiile caritabile pe care le sprijină, precum Medical Detection Dogs.

„A fost foarte frumos să o duc pe regretata regină în locuri despre care știam că se va simți bine”, a spus Camilla în discursul său.

În timpul discursului, regina consoartă a împărtășit cu publicul și o amintire din ziua nunții sale cu Charles, când fosta suverană s-a amuzat de faptul că proaspăta mireasă a încălțat o pereche greșită de pantofi. 

18-09-2022 22:04

Regatul Unit al Marii Britanii a ținut două minute de reculegere în memoria reginei Elisabeta a II-a

Națiunea britanică a ținut două minute de reculegere în memoria reginei Elisabeta a II-a

18-09-2022 20:38

Prințesa Kate, întâlnire cu prima doamnă a Ucrainei, la Palatul Buckingham

SURSA: Getty

Prințesa de Wales s-a întâlnit cu prima doamnă a Ucrainei înainte de înmormântarea reginei.

Kate a avut o audiență cu Olena Zelenska la Palat, în această după-amiază, la scurt timp după ce soția președintelui Volodimir Zelensky a vizitat Westminster Hall, acolo unde este depus trupul neînsuflețit al reginei.

Președintele Zelensky a semnat de la distanță o carte de condoleanțe pentru regina Marii Britanii. 

18-09-2022 20:18

Coada de la catafalcul reginei Elisabeta a II-a se apropie de sfârșit

Timpul de așteptare de la catafalcul reginei Elisabeta a II-a scade la opt ore, conform autorităților.

Coada de oameni se încheie acum la Butler's Wharf Pier, lângă Tower Bridge.

18-09-2022 20:14

Joe Biden, Olena Zelenska şi Ursula von der Leyen, la Westminster Hall pentru a-i aduce omagiu reginei | VIDEO

Preşedintele Joe Biden, prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, şi preşedintele CE, Ursula von der Leyen, se numără printre personalităţile care s-au recules, duminică, la Westminster Hall, unde se află sicriul cu trupul reginei Elisabeta a II-a.

18-09-2022 20:07

Agitație mare la Londra înaintea înmormântării reginei Elisabeta a II-a

500 de șefi de stat și demnitari străini au venit la Londra pentru o impresionantă reuniune a liderilor mondiali, cum nu s-a mai întâmplat de zeci de ani.  

18-09-2022 19:49

Omagiul transmis de Joe Biden, după ce a semnat cartea de condoleanțe a reginei Elisabeta a II-a

Joe Biden, președintele SUA, a semnat cartea de condoleanțe pentru regina Elisabeta a II-a, duminică, la Lancaster House. 

În omagiul adus reginei Elisabeta a II-a, președintele american Joe Biden l-a descris pe regretatul monarh drept „decent” și „onorabil”.

Conform CNN, Biden a transmis și un mesaj pentru poporul Regatului Unit: „Ai fost norocoși să o veți timp de 70 de ani. Toți am fost”.

De asemenea, președintele american a salutat  simţul „demnităţii” şi al „serviciului” pe care l-a avut regina Elisabeta a II-a, spunând că „lumea este mai bună datorită ei". 

„Am povestit deja că mama mea şi tatăl meu erau de părere că toată lumea (...) merită să fie tratată cu demnitate, şi exact asta a transmis ea", a declarat presei Biden.


18-09-2022 19:06

Joe Biden, prezent la Westminster Hall pentru a-i aduce un omagiu reginei Elisabeta a II-a

Președintele american Joe Biden a sosit la Westminster Hall pentru a-i aduce un omagiu reginei Elisabeta a II-a.

Președintele american a venit însoțit de de soția sa, Jill Biden.

18-09-2022 18:15

Regele Charles al III-lea, întâlnire cu Liz Truss la Palatul Buckingham

SURSA: Getty

Regele Carol al III-lea l-a întâmpinat pe premierul britanic, Liz Truss, duminică, la Palatul Buckingham.

Premierul găzduiește, duminică, o serie de întâlniri cu liderii mondiali la Downing Street.

18-09-2022 18:00

Britanicii stau deja la coadă la Windsor, acolo unde va fi înmormântată regina

În Windsor, zeci de mii de oameni s-au așezat deja la coadă la porțile castelului, în așteptarea înmormântării reginei Elisabeta a II-a.

Coada a început cu 24 de ore înainte de funeraliile suveranei. Oamenii sunt pregătiți să petreacă noaptea în aer liber, în fața Castelului Windsor.

Autoritățile vor permite oamenilor să stea peste noapte de-a lungul Long Walk, dar nu vor permite accesul cu corturi. 

18-09-2022 18:00

O mare parte din economia Marii Britanii se va opri în ziua funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a

Guvernul a declarat ziua de luni zi liberă oficială pentru a permite oamenilor să aducă ultimele omagii reginei Elisabeta a II-a.

18-09-2022 17:52

Mulțimile au plecat de la Palatul Buckingham înainte de recepția regală

Mulțimile de oameni au fost îndepărtate din fața Palatului Buckingham, înainte de recepția regală găzduită de regele și regina consoartă care va avea loc duminică seară și la care vor participa sute de șefi de stat și demnitari.

Oamenilor li s-a spus că zona este acum închisă. De asemenea, există restricții și pentru The Mall, Horse Guards Parade și St James’ Park.

18-09-2022 17:45

Timpul estimat la coadă scade sub zece ore de așteptare

Ultima actualizare a datelor guvernului arată că timpul estimat de așteptare a scăzut acum la nouă ore și jumătate. Coada de oameni care așteaptă să ajungă la catfalcul reginei Elisabeta începe din Southwark Park.

Încă nu este clar până la ce oră vor putea fi aduse omagii reginei Elisabeta a II-a.

„Pentru a evita dezamăgirea, vă rugăm să nu vă alăturați la coadă”, transmite guvernul. 

Primul mesaj transmis de Camilla după moartea reginei Elisabeta a II-a

La Londra, oamenii mai au posibilitatea să-i aducă ultimele omagii reginei Elisabeta a II-a până luni dimineață la ora 6 și jumătate. Luni, zeci de milioane de oameni din toată lumea vor urmări funeraliile celui mai longeviv monarh britanic.

18-09-2022 17:16

Prințul moștenitor saudit nu mai participă la înmormântarea reginei

Prințul moștenitor și conducătorul de facto al Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, nu va participa la înmormântarea de stat a Reginei.

Decizia Palatului Buckingham de a-l invita pe Bin Salman, cunoscut sub numele de „MBS”, a stârnit furia militanților pentru drepturile omului.

18-09-2022 17:12

Big Ben va suna pentru a marca momentul de reculegere de duminică

Big Ben va marca în această seară un moment de reculegere în memoria reginei Elisabeta.

Clopotul va suna o dată pentru a marca începutul minutului de reculegere de la ora 20:00 și, din nou, pentru a marca sfârșitul acestuia. 

18-09-2022 17:06

Jucătorii, fanii și stuff-ul echipelor Brentford și Arsenal i-au adus un omagiu reginei Elisabeta a II-a înaintea meciului din Premier League.

Managerii Thomas Frank și Mikel Arteta au depus coroane albe de flori. De asemenea, a fost păstrat un minut de reculegere pentru suverană. Momentul a fost urmat de celebrul cântec „God Save The King”.

În schimb, în Scoția, înaintea confruntării din Premiership dintre St. Mirren și Celtic, suporterii au scandat și au aplaudat timp de un minut. Anumite persoane au scandat „dacă urăști familia regală bate din palme”. În tribune a apărut și un banner pe care scria același mesaj. 

18-09-2022 17:01

Imagini memorabile suprinse în Londra înainte de înmormântarea reginei Elisabeta a II-a

Este ultima zi în care britanicii își pot plânge regina și pot aduce un ultim omagiu la catafalcul suveranei Elisabeta a II-a.  

18-09-2022 15:29

Artiști din întreaga lume îi aduc omagii Reginei Elisabeta a II-a | GALERIE FOTO

Simbioza dintre oameni și artă s-a dovedit a fi prolifică de-a lungul anilor. Nu este de mirare că artiștii din întreaga lume au reacționat în mod inedit la vestea morții Reginei Elisabeta a II-a.

18-09-2022 15:28

EBay opreşte vânzarea brăţărilor de acces la coada de la sicriul reginei Elisabeta a II-a

Persoanele care caută să obţină un câştig rapid după ce au ajuns la catafalcul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu se bucură de susţinerea eBay.

18-09-2022 14:49

Prințul Andrew, discurs emoționant adresat mamei sale

Prințul Andrew a adus un omagiu mamei sale, Regina Elisabeta.

„Dragă mami, mamă, Majestatea Ta, trei în unu.

Majestatea Ta, a fost o onoare și un privilegiu să te serves. Mama națiunii, devotamentul tău și serviciul personal pentru națiunea noastră este unic și singural; poporul tău și-a arătat iubirea și respectul în atâtea moduri diferite și știu că le onorezi respectul.

Mami, iubirea ta pentru un fiu, compasiunea ta, grija ta, încrederea ta le vor prețui pentru totdeauna. Cunoștințele și înțelepciunea ta sunt infinite, fără granițe sau rețineri.

Îmi vor lipsi sfaturile și umorul tău.

În timp ce cartea experiențelor se închide, o alta se deschide și te voi ține mereu aproape de inima mea, cu cea mai pură iubire și recunoaștere”.

18-09-2022 14:30

Regele Charles a ajuns la Palatul Buckingham, unde se va întâlni cu premierul Marii Britanii, Liz Truss.

18-09-2022 14:07

Ce cadou îi va dărui Emmanuel Macron Regelui Charles

Președintele francez Emmanuel Macron și soția sa Brigitte îi vor dărui Regelui Charles o carte cu fotografii ce amintesc vizita Reginei Elisabeta în Franța.

Liderul francez îi va oferi darul în timpul recepției unde se vor prezenta liderii lumii și membrii regali, găzduită de Regele Charles duminică după-amiază.

18-09-2022 13:17

De ce Prințul Edward nu strânge mâinile oamenilor adunați să-i omagieze mama

Prințul Edward a explicat de ce nu strânge mâinile oamenilor adunați să o omagieze pe Regina Elisabeta.

18-09-2022 13:00

Peste 10.000 de militari vor participa la funeraliile Reginei Elisabeta

Un număr uriaș de membri ai armatei vor participa la funeraliile Reginei Elisabeta.

Șeful Statului Major al Apărării a spus: „Este enorm, sunt de fapt peste 10.000 de oameni, atât în ceea ce privește soldații noștri, marinarii și aviatorii, vor fi și aproximativ 6.000 ca parte a procesiunii și aliniați pe traseu, atât la Londra, cât și la Windsor. Este un efort enorm, planificarea a început cu mult timp în urmă și acum avem planurile și le punem în aplicare (...)”.

18-09-2022 12:55

Cum își dorea Regina Elisabeta a II-a să fie înmormântarea ei. Indicațiile pe care le-a dat

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii își dorea ca slujba de înmormântare să nu fie una „lungă” și „plictisitoare”, a spus fostul arhiepiscop de York.

18-09-2022 12:48

Familia Regală a României a ajuns la Londra

Familia Regală a României a ajuns la Londra, luni urmând să participe la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

18-09-2022 07:27

Urmează să ajungă la Londra și preşedinţii turci Recep Tayyip Erdogan şi brazilianul Jair Bolsonaro, împăratul japonez Naruhito pentru prima sa călătorie în străinătate de la urcarea pe tron ​​în 2019 și chiar prinţul saudit Mohammed ben Salmane, cunoscut sub numele de „MBS”.

18-09-2022 07:25

Joe Biden a ajuns la Londra

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și Prima Doamnă, Jill Biden, au ajuns la Londra. Cei doi vor merge duminică la Westminster Hall, la catafalcul Reginei. Biden o cunoaştea de trei decenii şi s-au întâlnit de trei ori, cel mai recent în iunie 2021, când Elisabeta a II-a i-a găzduit pe el şi pe Prima Doamnă la Castelul Windsor

17-09-2022 21:29

Liderii Commonwealth-ului se întâlnesc cu regele Charles la Palatul Buckingham

Regele Charles i-a întâmpinat pe premierii a cinci țări membre ale Commonwealth-ului. Astfel, liderii din Australia, Bahamas, Canada, Jamaica și Noua Zeelandă s-au întâlnit cu regele Charles la Palatul Buckingham.

17-09-2022 20:31

A început priveghiul la care participă cei opt nepoți ai reginei Elisabeta a II-a

Cei opt nepoți ai reginei Elisabeta a II-a participă la priveghiul bunicii lor de la Westminster Hall.

Prințul de Wales și ducele de Sussex, William și Harry, participă la priveghi alături de verișorii lor, Peter Phillips, Zara Tindall, prințesele Beatrice și Eugenie, Lady Louise Windsor și James, vicontele Severn.

Cel mai mic nepot al reginei are 14 ani (James, vicontele Severn), iar cel mai în vârstă are 44 de ani, (Peter Philips).


17-09-2022 19:42

Fiicele prințului Andrew, mesaj pentru bunica lor: „Regina și bunica noastră iubită”

Prințesele Beatrice și Eugenie, fiicele ducelui de York, prințul Andrew, au transmis un omagiu emoționant pentru bunica loc, regina Elisabeta a II-a.

 

17-09-2022 19:04

Cuplul regal a plecat la Londra unde va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Principesa Margareta și Principele Consort au plecat spre Londra, unde vor participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

17-09-2022 18:52

Joe Biden, în drum spre Londra pentru a asista la funeraliile reginei Elisabeta a II-a

Preşedintele american Joe Biden a plecat, sâmbătă, spre Londra pentru a asista la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, relatează AFP.

Aceste funeralii de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill în 1965, vor avea loc luni la Abaţia Westminster la 10:00 GMT cu participarea a 2.000 de invitaţi, între care mai multe sute de lideri din lumea întreagă.

Preşedintele SUA va aduce un prim omagiu reginei Elisabeta a II-a duminică, înainte de a participa la o recepţie organizată de regele Charles al III-lea în cursul serii, a informat executivul american.

Primele funeralii naţionale din Regatul Unit după peste 50 de ani vor avea loc luni în prezenţa Ursulei von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, împăratului Japoniei, Naruhito, a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a multor alţi lideri. Liderii Rusiei, Afganistanului, Myanmar, Siriei şi Coreei de Nord nu au fost invitaţi.

Milioane de persoane vor urmări evenimentul din faţa televizoarelor în această zi îndoliată în Regatul Unit.

Joe Biden a avut o convorbire telefonică miercuri cu regele Charles al III-lea şi şi-a exprimat "dorinţa de a continua o relaţie strânsă" cu noul suveran. Preşedintele SUA va discuta, de altfel, şi cu premierul britanic Liz Truss miercuri în marja Adunării Generale a ONU la New York.

17-09-2022 18:49

Coada de la catafalcul reginei Elisabeta a II-a a atins capacitatea maximă și a fost închisă definitiv

Coada de la catafalcul reginei Elisabeta a II-a a fost închisă definitiv, a anunțat guvernul britanic.

 

17-09-2022 18:41

Încă nu este clar dacă ducele și ducesa de Sussex vor participa la recepția de stat de la Palatul Buckingham

Încă nu este clar dacă ducele și ducesa de Sussex vor participa, duminică, la recepția de stat de la Palatul Buckingham sau dacă au fost invitați.

 

17-09-2022 16:55

Care este marea îngrijorare a regelui Charles după ce a devenit rege

Regele Charles al III-lea și-a exprimat „îngrijorarea” cu privire la modul în care britanicii se vor descurca în timpul „iernii dificile” ce urmează din cauza prețurilor tot mai mari, a declarat prim-ministrul Țării Galilor Mark Drakeford.

17-09-2022 16:19

Timpul estimat la coadă este de 16 ore și jumătate

Timpul estimat la coadă crește la 16 ore și jumătate. Coada se întinde de-a lungul râului Tamisa, până la Southwark Park.

17-09-2022 15:55

Sute de persoane care au stat la coadă, au avut nevoie de îngrijiri medicale

Aproximativ 700 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au stat ore întregi la coadă pentru a vedea sicriul Reginei Elisabeta.

„Temperaturile scăzute din noapte sunt principala provocare - în mod special pentru oamenii care stau la coadă pe lângă Râul Tamisa”, au spus reprezentanții unui spital.

17-09-2022 15:29

Regele Charles al III-lea și prințul William au salutat oamenii care așteaptă la cozi pentru a aduce un ultim omagiu reginei Elisabeta a II-a

Regele Charles al III-lea și fiul său cel mare, prințul William, au salutat oamenii care așteaptă la cozile kilometrice pentru a aduce un ultim omagiu regretatei regine Elisabeta a II-a.

17-09-2022 15:22

Un bărbat a urcat treptele spre catafalcul unde era așezată regina și a atins sicriul

Incidentul a avut loc, vineri, în jurul orei 22:00, la Westminster Hall, unde mii de oameni așteptau la rând pentru a-i aduce un omagiu Reginei Elisabeta a II-a. Bărbatul a urcat treptele spre catafalcul unde era așezată regina și a atins sicriul.

17-09-2022 11:01

Prințul William și Prințul Harry vor veghea lângă sicriul Reginei Elisabeta, sâmbătă, alături de alți șase veri ai lor.

Priveghiul va dura 15 minute, la Westminster Hall.

17-09-2022 08:53

Zboruri anulate în ziua înmormântării

Zborurile către și dinspre aeroportul Heathrow din Londra în ziua înmormântării Reginei sunt anulate sau reprogramate „în semn de respect” față de regretatul monarh, conform CNN.  Schimbările  ar putea afecta mii de pasageri, vizând aproximativ 15% din programul Heathrow.

Se stă 24 de ore la coadă pentru prezentarea omagiilor la sicriul reginei. Oamenii sunt rugați să nu mai vină la Londra

Coada formată de cei care vor să-şi prezinte omagiile la sicriul Reginei Elisabeta a ll-a rămâne în continuare aproape de capacitatea maximă, cu un timp de aşteptare estimat de cel puţin 24 de ore.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Pelerinii își vând pe eBay brățările cu numărul de ordine în coloana care așteaptă să-și ia rămas bun de la Regină
Pelerinii își vând pe eBay brățările cu numărul de ordine în coloana care așteaptă să-și ia rămas bun de la Regină

Persoanele îndoliate care au mers să o vadă pe regină pentru ultima dată își vând brățările folosite cu 350 de lire sterline, chiar dacă acestea nu îi vor ajuta pe cumpărători să trecă în fața celorlalți.

Regele Charles îşi încheie primul turneu regal înaintea funeraliilor reginei Elisabeta a II-a
Regele Charles îşi încheie primul turneu regal înaintea funeraliilor reginei Elisabeta a II-a

Regele Charles al III-lea îşi încheie, vineri, în Ţara Galilor, turneul în Regatul Unit, cu trei zile înaintea funeraliilor mamei sale, regina Elisabeta a II-a.

 

Câinii din rasa Corgi sunt la mare căutare după ce Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață. Cât ajunge să coste un pui
Câinii din rasa Corgi sunt la mare căutare după ce Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață. Cât ajunge să coste un pui

Îndrăgiți de Regina Elisabeta a II-a, cățeii din rasa Corgi sunt foarte căutați acum. Canisele au liste de așteptare care se întind și pe un an, iar un pui costă cel puțin 1.500 de euro.

Pelerinii își vând pe eBay brățările cu numărul de ordine în coloana care așteaptă să-și ia rămas bun de la Regină
Pelerinii își vând pe eBay brățările cu numărul de ordine în coloana care așteaptă să-și ia rămas bun de la Regină

Persoanele îndoliate care au mers să o vadă pe regină pentru ultima dată își vând brățările folosite cu 350 de lire sterline, chiar dacă acestea nu îi vor ajuta pe cumpărători să trecă în fața celorlalți.

Regele Charles îşi încheie primul turneu regal înaintea funeraliilor reginei Elisabeta a II-a
Regele Charles îşi încheie primul turneu regal înaintea funeraliilor reginei Elisabeta a II-a

Regele Charles al III-lea îşi încheie, vineri, în Ţara Galilor, turneul în Regatul Unit, cu trei zile înaintea funeraliilor mamei sale, regina Elisabeta a II-a.

 

Câinii din rasa Corgi sunt la mare căutare după ce Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață. Cât ajunge să coste un pui
Câinii din rasa Corgi sunt la mare căutare după ce Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață. Cât ajunge să coste un pui

Îndrăgiți de Regina Elisabeta a II-a, cățeii din rasa Corgi sunt foarte căutați acum. Canisele au liste de așteptare care se întind și pe un an, iar un pui costă cel puțin 1.500 de euro.

Recomandări
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare

Baia Mare are un tânăr special, cu o minte sclipitoare. La 15 ani a promovat bacalaureatul la Cambridge, iar acum, la 18 ani, își pregătește doctoratul tot la Cambridge.

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit
Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit să introducă această metodă inovatoare în comunitatea locală  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.