Fructele și legumele românești de mai vor ajunge în pieţe abia în iunie. Care e motivul

×
Publicitate

Fructele și legumele românești de sezon vor apărea pe tarabe cu o întârziere de o lună. Motivul, îl reprezintă vremea capricioasă. Pomii sunt încă în floare, în multe zone ale țării, așa că cireșele de mai, vor fi cireșe... de iunie.

Până atunci vă puteți potoli pofta cu cele din Grecia și Bulgaria. Sunt deja în piețe, însă pot costa și 60 de lei un kilogram.

Cireșoaia, județul Bistriță Năsăud, este patria cireșelor din Ardeal. În aceeași perioadă, anul trecut, pomii erau plini de fructe.

Laszlo Balla are trei hectare de cireși și în luna mai vindea, de obicei, 200 de kilograme din soiul timpuriu. Acum, niciun fruct nu este copt.

Tamaș Balla , pomicultor: "Am fost foarte speriați că nu o să fie nimic cu vremea. Vedeți că astăzi minus 3 grade, mâine plus 20. Când e frig și plouă nu umblă albinele să facă polarizarea".

Oscilațiile de temperatură foarte mari între zi și noapte au afectat pomii din întreagă țară.

Inginer Florin Motea, șef ferma SCDVV Blaj: "Cireșele de mai sunt mult mai mici ca și diametru față de anii anteriori. În 20 mai erau pârguite și în 25 mai începeam culseul. În momentele de față, cireșele de mai devin cireșele de iunie".

Locul lăsat liber în piețe de fructele romanești a fost ocupat de cele din alte țări. În Obor, unul dintre cele mai mari târguri din București, cireșele au apărut încă de acum o săptămână. Cele mai multe sunt aduse din Grecia. În primele zile, kilogramul s-a vândut cu 50 de lei. Cum nu cumpăra nimeni, comercianții au lăsat prețurile până la 25-30 de lei.

Reporter: "Cam ce cantitate cumpără oamenii?".

Vânzătoare: "Un kilogram, o jumătate, de 10 lei, de 5 lei, de 6 lei,cât are omul să își facă pofta".

Reporter: "Cum vi se par prețurile?".

Cumpărător: "Au mai scăzut, încep să fie posibile".

Reporter: "V-am văzut gustând o cireașă. Cum este?".

Cumpărător: "Sunt foarte bune".

Reporter: "Dar știți că sunt din import".

Cumpărător: "Nu am știut, dar sunt bune până apar ale noastre".

Camelia Donțu, reporter Pro TV: "România are una dintre cele mai mari producții de cireșe din Uniunea Europeană. În 2019, vorbim de 77.000 de tone de cireșe și vișine, însă în scădere cu 17.000 de tone față de 2018, din cauza schimbărilor climatice. Atunci s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute. Cu toate acestea, numărul de pomi a scăzut constant din 1990. România avea atunci aproape 9 milioane de pomi. Acum are puțin peste 5 milioane".

Ne întoarcem în piață, unde găsim din plin căpșuni românești. Cu prețuri între 15 și 25 de lei pe kilogram. Atenție! De obicei, cele care sunt ieftine, undeva la 10 lei kilogramul, vin din Turcia sau Grecia. Din afara țării sunt aduși și pepenii. În Obor, cel roșu se vinde cu 8 lei kilogramul. Și cu 10 lei, cel galben. Printre trufandale, găsim zmeură, 50 de lei kilogramul.
Cu întârziere, vor ajunge pe piețe și legumele românești. Tot vremea este de vină.

Vânzător: "Sunt puțin întârziate. S-au făcut, dar în cantități mici, momentan".

Reporter: "Cât au întârziat?".

Vânzător: "Cred că cu o lună jumătate - două luni au întârziat. Cu cât se încălzește vremea, cu atât se dezvoltă mai repede. Întăi au fost zarzavturile, apoi au fost salatele, ridichile, ceapa verde".

În 2019, 35% din ce-am cumpărat a venit din străinătate. De exemplu, în 2015, importăm caise, cireșe, vișine, piersici și prune în valoare de 33 de milioane de euro. În 2020, vorbim de aproape 57 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Rata cazurilor de COVID-19 în Capitală, sub 1 la mie. Toți elevii s-ar putea întoarce de miercuri în bănci

Rata infectărilor cu noul coronavirus în Capitală a scăzut luni sub 1 la mie, ceea ce înseamnă că toţi elevii ar putea reveni săptămâna aceasta în bănci.

Când ar putea fi vaccinați românii cu a treia doză de ser anti-Covid

Campania de vaccinare continuă, iar autoritățile așteaptă decizia Agenției Europene a Medicamentului, care va stabili în ce condiții pot fi imunizați anti-Covid și adolescenții sub 16 ani.

Peste 94.000 de persoane, vaccinate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse s-au înregistrat

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, luni, că peste 94.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 59 de reacţii adverse.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.