Fetiță de 11 ani din Botoșani, abuzată sexual de propriul bunic, cu știința părinților. O punea să doarmă dezbrăcată cu el

×
Publicitate

Este anchetă într-o comună din județul Botoșani, după ce o copilă în vârstă de 11 ani ar fi fost abuzată sexual de bunicul ei. Grav este că faptele ar fi ajuns încă de acum doi ani la urechile părinților, însă aceștia au tăcut.  

Familia era în atenția autorităților locale pentru alte probleme, însă Asistența Socială nu a făcut nimic.

Atenție, urmează detalii care va pot afecta emoțional!

În comuna de lângă Botoșani, familia cu doi copii era cunoscută cu probleme. Atât părinții copilei abuzate, cât și bunicul fetitei, un bărbat în vârstă de 71 de ani, sunt mari consumatori de băuturi alcoolice. Victima ar fost obligată, încă de acum doi ani, să doarmă dezbrăcată cu bătrânul, care o atingea în zonele intime.

În cele din urmă, tatăl este cel care a sunat  la 112. Iar din ceea ce le-a spus polițiștilor reiese că atât el, cât și soția știau despre suferințele îndurate de fetiță. Dar au păstrat tăcerea.

Tot de acum doi ani, și Asistența Socială din comună trebuia să monitorizeze familia, pentru că mama copilei avea un ordin de protecție din cauza bătăilor primite de la soț.

Numai că autoritatea locală s-a mulțumit cu o anchetă socială din birou și, spune primarul, cum fetițele nu erau bătute, nu a fost sesizată mai departe Protecția Copilului.

”Fetița a fost obiectul unui abuz de natură sexuală”

”Voicu Murariu, primar: Nu am știut că fetele sunt în pericol. Chiar dacă între părinți erau bătăi, fetele nu au fost agresate.

Reporter: Totuși, acolo un abuz psihic există.

Voicu Murariu: Psihic, normal. Când ești copil și vezi că părinții se bat și țipă, normal că ești afectat.

Reporter: În condițiile astea, nu ați sesizat DGASPC?

Voicu Murariu: Eu, personal, nu am fost acasă la această familie.

Reporter: Dar Asistența Socială?

Voicu Murariu: Nu știu, nu mi-a spus”.

Acum, fata se află într-un centru social și a început un program de consiliere psihologică. Cel mai probabil, în zilele următoare, și sora ei, o adolescentă de 15 ani, va fi luată din familie și adusă în centrul respectiv.

Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC Botoșani: ”Din primele audieri a rezultat că, într-adevăr, fetița a fost obiectul unui abuz de natură sexuală. Atunci când copiii aceștia cresc într-un mediu abuzator sau sunt neglijați, nu este suficient că nu erau bătuti, ar fi trebuit să fim sesizați pentru că am fi făcut o evaluare”.

Daniela Mitrofan, psiholog: ”Prima dată când se află despre un abuz este important ca autoritățile, familia, să extragă copilul din mediul respectiv, tocmai pentru a nu-l traumatiza. Cu cât copilul stă mai mult, cu atât trauma este mai profundă, e nevoie de mult mai mult de lucru și rănile emoționale sunt imense”.

Bunicul fetei a fost arestat pentru 30 de zile.  

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62371028
De ce s-a răcit considerabil apa mării, când afară sunt 30 de grade. Explicația fenomenului

Un fenomen neplăcut le strică vacanța celor care sunt la mare zilele acestea. Apa mării are doar 15 grade Celsius, deși în aer sunt aproape 30 de grade.

62364344
Marcel Ciolacu a dispus demiterea prefectului și subprefectului de Mureș, după descoperirea azilului groazei din Bărdești

Premierul Marcel Ciolacu a dispus demiterea prefectului și subprefectului județului Mureș, după descoperirea azilului groazei din Bărnești, care în ultimele zile a fost controlat de instituțiile cu atribuții din județ și nu au fost descoperite nereguli.

62371027
Individ din Pitești cu comportament deviant, arestat după ce a agresat sexual două adolescente. Era binecunoscut de localnici

Un individ din Pitești a fost arestat pentru agresiune sexuală, după ce a acostat două adolescente pe stradă și pe una dintre ele a atins-o în zonele intime. Poliția se așteaptă la plângeri și din partea altor persoane.

Recomandări
Nicusor dan consultari id290009 inquam photos octav ganea
Avertismentul S&P înaintea noii runde de consultări de la Cotroceni. Cele două misiuni urgente ale viitorului Guvern

Liderii formațiunilor politice din Parlament sunt chemați, luni, la Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, pentru consultări privind desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. 

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei, înainte de sosirea iernii

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.

Ilie bolojan briefing inquam photos malina norocea
Lider PNL, despre ratingul de ţară: Ilie Bolojan a reuşit în ciuda tuturor blocajelor politice interne

Deputata Raluca Turcan (PNL) susţine că menţinerea ratingului de ţară de către Agenţia Standard & Poor's pe ultima treaptă recomandată investiţiilor, cu perspectivă negativă, trebuie analizată din perspectiva situaţiei fiscale a României.