Cazul femeii ucise de un român de față cu fiica lor, în Mallorca. Gestul mărinimos făcut de victimă înainte de tragedie

×
Publicitate

Un român a fost reținut în Palma de Mallorca, fiind acuzat că și-a ucis partenera, o femeie de 32 de ani, în fața fiicei lor de doar 2 ani.

Românul George Virgil Teianu a comis crima pe o stradă intens circulată din Palma de Mallorca.

Bărbatul și-a atacat victima în mașină, cu o armă albă, iar martoră a fost fetița cuplului, de 2 ani. În timpul crimei, a provocat și un accident rutier.

George Virgil Teianu, cunoscut pentru un trecut violent, purta o brățară electronică de supraveghere, dar alarma nu s-a activat, deoarece victima nu avea la ea dispozitivul complementar care ar fi declanșat sistemul de avertizare.

Rafel Gil, redactor Mallorca Diario: „Fetița era pe bancheta din spate. Un martor a povestit că bărbatul a scos-o din mașină. Copila era în stare de șoc și rănită din cauza accidentului.”

Luna trecută, femeia obținuse un ordin de restricție împotriva lui Teianu, după ce fusese agresată fizic. Însă, ea nu purta dispozitivul de alertă, fiind convinsă de acesta să îl lase acasă.

Apropiată a victimei: „El i-a spus că vrea să își ia rămas bun, pentru că se mută în Tenerife. Ea l-a crezut, a luat fetița și a mers cu el, dar totul s-a terminat tragic.”

Lorenzo Marina, redactor Diario de Mallorca: „Ea trebuia să aibă receptorul pentru a declanșa alarma la 50 de metri, se declanșa automat, dar el o șantaja ca să nu ia cu ea acel receptor pentru că altfel o omoară”.

După comiterea crimei, George Teianu a încercat să fugă.

Rafel Gil, redactor Mallorca Diario: „Există o filmare cu el încercând să-și dea jos hainele pe stradă, fără să răspundă vecinilor care îi cereau să se oprească. Ulterior, a fost prins de poliție.”

Cuțitul folosit în atac a fost găsit de polițiști la aproape 48 de ore după crimă, aruncat nu departe de locul faptei.

George Teianu fusese eliberat recent din închisoare, după ce partenera lui a plătit o cauțiune de 15.000 de euro. În trecut, a fost condamnat pentru agresiuni și furturi.

Nicolae Doboș, preot al comunității românești din Palma de Mallorca: „Avea un istoric problematic. Se ocupa cu furturi și fusese eliberat din închisoare anul acesta.”

Lorenzo Marina, redactor Diario de Mallorca: „Era un om violent, antisocial, și obișnuia să stea aproape de casa victimei pentru a o supraveghea.”

George Virgil Teianu urmează să fie prezentat în fața unui judecător, în timp ce comunitatea locală este marcată de acest eveniment tragic.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62475827
O fetiţă de 9 ani s-a curentat pe patinoarul din Ploieşti, după ce a atins un indicator rutier. Ce a descoperit Poliția

O fetiţă de nouă ani s-a curentat pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator rutier amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului.  

62504948
Guvernul a aprobat, în sfârșit, proiectul de lege „anti-dronă”. Cum va putea armata să protejeze spațiul aerian

După aproape trei ani în Ucraina și folosire a dronelor pe scară largă în acest conflict, guvernul a aprobat un proiect care reglementează controlul spațiului aerian, urmând ca aceste echipamente să fie tratate la fel ca avioanele cu pilot.  

62504945
Gestul care putea să-i salveze viața femeii înjunghiate în mașină, în Palma de Mallorca, de un român. Ce a uitat să facă

Un român din Palma de Mallorca este arestat, acuzat că și-a înjunghiat mortal iubita, în mașina în care se afla și fetița lor de 2 ani. Apoi a provocat un accident rutier, în urma căruia copila a fost rănită.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.