Fata de 13 ani din Sighetu Marmaţiei, preluată de DGASPC. Bărbatul alături de care a fost găsită nu are antecedente penale

×
Publicitate

Adolescenta în vârstă de 13 ani din judeţul Maramureş dată dispărută şi găsită după o săptămână într-o locuinţă din Sighetu Marmaţiei se află într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş.

„S-a instituit o măsură de protecţie de către instituţia noastră vizavi de minoră. Ea este în siguranţă la acest moment, într-un centru al DGASPC Maramureş. Organele abilitate îşi fac treaba şi vor stabili ceea ce s-a întâmplat şi răspunderile aferente. Dacă o să ajungem la concluzia că în familia minorei lucrurile sunt în regulă, va fi redată familiei. Trebuie să vedem cauzele care au dus (la plecarea fetei – n.r.) condiţiile care au dus la aceatsă situaţie, sunt nişte lucruri de stabilit”, a declarat marţi pentru News.ro, directorul DGASPC

Acesta a precizat că măsura de protecţie este „o procedură standard”.

„Se ocupă specialiştii noştri de minoră”, a adăugat Silviu Ungur.

Un bărbat de 34 de ani, care a fost găsit împreună cu fata într-o locuinţă mizeră din Sighetu Marmaţiei, a fost reţinut, sub acuzaţia de act sexual cu un minor.

Surse judiciare au declarat, marţi, pentru News.ro, că nu are antecedente penale, pe numele său existând în lucru un dosar penal pentru o infracţiune la regimul rutier.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62345297
Cutremur în România, raportat marți. Ce magnitudine a avut și în ce zonă s-a produs
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs marţi, la ora 11:03, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor afişate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
62402364
Ce mesaj i-a trimis soției sale botoșăneanul care a vrut să se sinucidă după ce și-a pus un diagnostic grav de pe internet
Un bărbat din judeţul Botoşani şi-a tăiat, cu un flex, venele de la braţul stâng, vrând să îşi pună capăt zilelor după ce, consultând date de pe internet, a ajuns la concluzia că suferă de cancer.
62347756
Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce au intrat într-o casă din Neamț și au bătut cinci persoane
Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au intrat într-o locuinţă din Girov, judeţul Neamţ, şi au agresat cinci persoane. Incidentul a avut loc în contextul unui conflict mai vechi.