Două persoane au căzut într-o fântână adâncă de peste opt metri. Un bărbat a murit FOTO

×
Publicitate

Un bărbat de 37 de ani a murit după ce i s-a făcut rău în timp ce curăța o fântână din comuna din Vlădești, județul Argeș. Colegul său de 60 de ani a fost scos în viață din puț de pompierii chemați în ajutor.

Cercetările vor stabili cauza decesului, dar cel mai probabil cei doi au rămas fără aer, pentru că fântâna are peste 10 metri adâncime.

Bărbatul de 60 de ani, tocmit de niște consăteni, trebuia să curețe fântâna. A apelat la ajutorul tânărului, pe care l-a îndemnat să intre primul în puț pentru că era mai slăbuţ, spun martorii. Apoi a intrat și el. Când proprietarii gospodăriei au observat că oamenii nu mai mișcă în fântână, au strigat după ajutor.

cazuti fantana

Pompierii au ajuns imediat la fața locului cu mai multe mașini speciale. Au reușit să-l salveze pe bărbatul aflat mai sus și l-au trimis cu ambulanța la spital.

Tatăl victimei spune că l-a avertizat pe tânăr înainte în privința pericolului. Și el este fântânar de meserie.

Tatăl victimei: „Bă tată vezi ce faci, i-am zis. Lasă-l pe băiatul ăla că e de meserie, lasă-l să se bage jos, nu tu. Trebuie omul ăsta, meseriaşul, trebuie pedepsit după lege, că el trebuia să se bage.”

Medicii legiști vor stabili cu exactitate cauza decesului, iar anchetatorii trebuie să afle cine se face vinovat de moartea bărbatului.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62286550
Incendiu la un bloc din apropierea Stadionului „Dan Păltinişanu”, din Timișoara. O butelie a explodat VIDEO
Un foc uriaș a cuprins acoperișul unui bloc de opt etaje, din Timișoara. Zeci de oameni au părăsit rapid imobilul. Cei care locuiesc în apropiere au primit mesaje RO-Alert din cauza fumului gros și înecăcios.
62286528
Tânără bănuită că a furat o jumătate de kilogram de aur dintr-o casă de amanet, căutată de poliție
Polițiștii din Capitală și județul Alba caută o tânără bănuită că a pus la cale un furt de bijuterii. Ea ar fi golit seiful unei case de amanet din București și ar fi plecat cu aproape o jumătate de kilogram de aur.  
62286416
Regele Charles al III-lea a sosit în Irlanda de Nord
Regele Charles al III-lea a sosit, marţi, la Belfast, pentru prima sa vizită oficială în calitate de monarh în Irlanda de Nord.