Doi tineri, premiați de polițiștii din Constanța după ce au prins un tâlhar pe stradă

×
Publicitate

Doi tineri din Constanța au reuşit să prindă un individ care a tâlhărit o femeie în faţa unui bloc.

Suspectul, în vârstă de 33 de ani, a lovit-o şi a reuşit să-i fure poşeta. Auzind însă tipele victimei, cei doi tineri au fugit după atacator şi au pus mâna pe el. Apoi l-au imobilizat până la sosirea unui echipaj de Poliţie.

Cosmin şi Marian povestesc că au auzit ţipetele femeii, apoi l-au văzut pe individ că fuge cu o poşetă. Imediat, s-au luat după el.

Marian: "Am auzit o doamnă strigând după ajutor, am văzut pe cineva care alerga şi m-am luat după el. Mi-am dat seama că nu-l pot prinde singur şi mi-am strigat prietenii în ajutor şi aşa am reuşit şi l-am prins".

Cosmin: "Împreună cu încă 2 prieteni l-am imobilizat, ce-i drept nu a depus rezistenta, dar a încercat să mai scape o dată sau de două ori până când au ajuns echipajele de Poliţie".

Tinerii au sunat la 112 şi două echipaje de Poliţie au ajuns la faţa locului. Suspectul de 33 de ani a fost arestat preventiv. Şi pentru intervenţia lor curajoasă, cei doi tineri au fost premiaţi de poliţiştii din Constanța.

Comisar George Munteanu - şeful Poliţiei Municipiului Constanța: "Este foarte important că cetăţenii să dea dovadă de spirit civic şi să intervină, dar cu menţiunea să nu devină ei victime. De această dată nu a fost nevoie, iar totul s-a desfăşurat ca la carte"

Suspectul de 33 de ani este cercetat pentru tâlhărie şi riscă până la 12 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61933812
Incendiu într-un apartament din Dorobanți: bărbat, transportat la spital

Un apartament din Dorobanți a fost cuprins de flăcări. 4 autospeciale au acționat pentru a stinge incendiul izbucnit. Din primele informații, un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale și alți 7 locatari au fost evacuați.

61933811
Instanţa a anulat amenda aplicată unui cunoscut protestatar de către Jandarmerie

Instanța a anulat amenda primită de către un protestatar #Rezist de la Jandarmerie în vara anului trecut pentru că acestuia ”i-a fost încălcată libertatea de exprimare”

61933803
Jaf în plină stradă, în Timișoara. Locul în care suspectul a fost descoperit de polițiști

Furt în centrul Timișoarei, în noaptea de joi spre vineri. Un bărbat în vârstă de 48 de ani a rămas fără portofel după ce a fost atacat de un individ.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.