Doi polițiști din Argeș au fost reținuți pentru că ar fi protejat hoții de lemne. Unul dintre ei ar fi luat mită de 8 ori

×
Publicitate

Doi polițiști din Argeș au fost reținuți pentru că ar fi protejat mai mulți indivizi care obișnuiau să fure lemne din fondul forestier al statului. În ultimele luni, unul dintre subofițeri ar fi luat mită de 8 ori, spun anchetatorii.

Cei care le-ar fi oferit șpaga vor fi cercetați în stare de libertate.

Cei doi subofițeri de poliție reținuți au 28 și 35 de ani și munceau la Secția Rurală Călinești. Anchetatorii spun că în ultimele 3 luni, agenții au primit de mai multe ori bani și diverse bunuri, pentru a închide ochii în fața tăierilor ilegale de arbori.

Mai mult, în timpul lor liber, polițiștii i-ar fi indicat celor care transportau lemne furate ce traseu să urmeze, ca să nu dea de alți colegi de-ai lor, aflați la serviciu. 3 indivizi suspectați că furau lemnele au fost și ei reținuți, în urma unor percheziții.

Marius Rizea, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș: „Cercetările vizează tăierea, furtul, depozitarea și transportul de material lemnos în mod ilegal. În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri, printre care 3 autoutilitare, telefoane mobile, documente, precum și suma de 9300 de lei."

Localnicii știau de furturile din pădurile statului și spun că tot timpul au fost convinși că hoții sunt sprijiniți.

Bărbat: „Nu-i mai oprește nici dracu', face ce vrea.”

Reporter: „Dar ați auzit că sunt 2 polițiști reținuți tocmai pentru că i-au favorizat pe hoți?”

Bărbat: „Asta e de când lumea! Știu că toți e în legătură, cu pădurari, cu cai, cu căruțe, cu draci..."

Bărbat: „Despre polițiști?! Nu prea ar fi bună părerea, dacă a fost în cârdășie!"

Sătenii suspectați de furt de lemne și de dare de mită vor fi cercetați în stare de libertate. Procurorii au decis să nu ceară arestarea lor, pentru că au colaborat cu anchetatorii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62549622
Ce sumă a strâns Ungaria pentru victimele dezastrului de la Praid. Zeci de mii de mureșeni trăiesc cu apă doar din cisterne

În fața dezastrului de la Praid, un ajutor însemnat vine din Ungaria, unde s-au adunat din donații peste 150 de milioane de forinți pentru cei din zona afectată. Guvernul ungar a anunțat că va dubla suma, ceea ce înseamnă mai bine de 800.000 de euro.  

62446042
Burduja, reacţie la mesajele privind facturile la energie: Populiştii toxici vă pot minţi că energia ar trebui să fie gratis

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a reacţionat, vineri, la mesajele primite legate de facturile la energie, arătând că populiştii toxici pot minţi populaţia că energia ar trebui să fie gratis sau că plătim cea mai scumpă energie din UE.

62319836
Categoria de consumatori de energie care ar putea beneficia de facturi mai mici, din iulie. Precizările lui Sebastian Burduja

Aproximativ 1,45 milioane de locuri de consum, adică 17% din total, au un consum lunar peste 255 kWh și plătesc maxim 1,3 lei/kWh. După 1 iulie, facturile acestora ar putea scădea cu până la 20%, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.